Parlicov ATENȚIONEAZĂ că R. Moldova ar putea fi penalizată cu milioane de lei
2664
captură video privesc.eu Fostul director al Agenției pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, este convins că va fi repus în funcție, dacă Partidul Liberal va depune o sesizare la Curtea Constituțională și spune că decizia Parlamentului de a-l demite a fost una „politică și neargumentată”.
„Deputații invocă incompatibilitatea de funcții, dar pentru asta trebuia să fi demonstrat că am un alt serviciu care este remunerat, nefiind activitate didactică sau științifică. Ei vorbesc despre Codul de executare, biroul de probațiune Râșcani, dar numai nu despre asta. Deciziile Curții Constituționale nu le execută, dar iată deciziile biroului de probațiune...”, se arată indignat Parlicov, care a fost demis din funcție, după ce Judecătoria Râșcani i-a interzis să mai ocupe funcții publice timp de un an. Parlicov a fost învinuit că a gestionat incorect documentele secrete din cadrul ANRE.
Fostul director amintește că Secretariatul Comunităţii Energetice este îngrijorat de faptul că situația creată poate iniția o procedură de infringement împotriva R. Moldova. Dacă se va stabili că au fost încălcate prevederile Tratatului Comunității Energetice, R. Moldova va fi penalizată.
„Eu sunt sigur că Secretariatul Comunității Energetice va deschide o procedură de constatare a încălcării directivei împotriva R. Moldova. Asta nu puteau să o facă până nu exista decizia instanței, dar acum sunt sigur că o vor face. Dacă această Comunitate Energetică va finaliza examinarea acestui caz și va constata infrigementul înainte de a fi anulată decizia dată de Curtea Constituțională, atunci Moldova va fi obligată să modifice această decizie și, dacă asta nu se va face, fiecare zi de necorectare a încălcării se sanționează cu 18 mii de euro (peste 330 de mii de lei). Atât ne vor costa deciziile politice ale Parlamentului”, a atenționat Victor Parlicov.
Acesta bănuiește că principalul scop al demisiei sale de la ANRE ar fi blocarea activității instituției, în condițiile în care numirea unui alt director poate fi tărăgănată. „Timp de cinci luni nu a fost făcută nicio ședință publică la care să fie adoptate acte normative. Nu pot fi semnate ordine, convocate ședințe, nu se pot face transferuri financiare, pentru că toate actele sunt semnate de director. Poate scopul este să blocheze activitatea agenției? Asta e una din versiuni”, a concluzionat Parlicov.
05.12.2024
14:56
14.05.2024
14:39
13.11.2023
14:20
12.09.2023
13:59
30.05.2023
17:42
20.01.2015
16:34
28.05.2014
14:52
23.09.2013
10:43
20.09.2013
15:05
20.09.2013
12:02
19.09.2013
17:34
17.05.2013
11:16
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
14.10.2026
19:23
14.10.2026
19:03
14.10.2026
18:59
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
14.10.2026
13:47
14.10.2026
13:46
14.10.2026
13:26
14.10.2026
13:03
14.10.2026
12:38
14.10.2026
11:47
14.10.2026
10:43
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro
















