Parcurile din capitală, sub „tăișul” businessului. „Investitoarea" de 79 de ani
6158
TERTIP // Spații considerabile din parcurile din sectorul Buiucani al capitalei au ajuns, prin diferite scheme, în proprietatea sau folosința unor businessmeni
Parcurile din capitală sunt tot mai mult vânate de businessmeni cu gândul la bani mari. Recurgând la fel de fel de tertipuri, decizii judecătorești, bătrâne de 80 de ani etc., aceștia reușesc să pună mâna pe terenuri împădurite de zeci de ari, iar apoi, în locul copacilor, să ridice blocuri de locuit sau restaurante. Parcurile „La Izvor” și „Alunelul” nu sunt o excepție.
Investitoarea de 79 de ani
Primăvara acesta, locatarii câtorva blocuri de locuit de pe Calea Ieșilor, aflate chiar la intrarea în parcul „La Izvor”, au ieșit la proteste. Oamenii au încercat să împiedice defrișarea câtorva zeci de copaci și a peste o sută de arbuști și tufe de trandafir de pe un teren ce adineauri făcea parte din parc și pe care, în viitorul apropiat, urmează să fie construit un bloc locativ. Potrivit actelor de la primărie, terenul a fost transmis în arendă unei bătrâne de 79 de ani din satul Baimaclia, raionul Căușeni.
Cu doar doi ani în urmă, în același loc a încercat să ridice un complex locativ și fostul consilier municipal Valeri Klimenko. Acesta obținuse dreptul de arendă a lotului pentru o asociație pe care o conducea chiar el, în baza unei decizii a Consiliului Municipal Chișinău, pe când încă era consilier. Planurile lui Klimenko au fost însă date peste cap de aceiași locatari ai blocurilor din preajmă care s-au opus construcției. Dacă atunci vocile lor au fost auzite, de această dată bătrâna din Baimaclia a fost mai „convingătoare”.
Milionara din colhoz
Olimpiada Grițcan a plătit pentru dreptul de a închiria, timp de 15 ani, cei nouă ari de pământ de la intrarea în parc 1,780 de milioane de lei, iar taxa de arendă stabilită este de 13,8 mii de lei pe an, mai puțin de 150 de lei pe lună pentru fiecare ar.
Potrivit documentelor inițiale, din 2010, pe terenul transmis în chirie, bătrâna din Baimaclia urma să ridice un complex comercial. Doi ani mai târziu, certificatul de urbanism eliberat acesteia pentru același teren prevede construcția unui bloc locativ cu spații comerciale.
„De unde să aibă baba bani pentru blocuri? Toată viața a lucrat la colhoz și acum stă pe acasă. Are grijă o fată de dânsa”, ne spune Nina Grițcan, o consăteană de-a bătrânei. Oamenii din Baimaclia cred că în spatele afacerii stă vreunul din cei șase fii ai Olimpiadei.
„Au afaceri pe la Rezina, Chișinău și în România. Unul, Nicu, care trăiește lângă babă, face cotileți. Altul pe la Chișinău nu știu ce business are. Cred că ei pun la cale ceva”, ne spune o altă săteancă.
Interesul fiilor
Vasile Grițcan, fiul din Chișinău al bătrânei, este fondator a două companii de construcții: „Iacobas Construct” și „Polistar”, ambele cu sediul pe un teren obținut anterior de la primărie tot de Olimpiada Grițcan. La obținerea terenului de 12 ari pe str. Uzinelor, familia Grițcan a folosit aceeași schemă. Terenul a fost transmis în proprietate privată pentru construcția unui centru comercial.
Terenul de pe Calea Ieșilor a avut însă altă soartă. În aceeași zi în care a semnat contractul de arendă cu Primăria Chișinău (semnatar viceprimarul Nistor Grozavu – n.r.), Olimpiada Grițcan s-a grăbit să scape de el, cesionându-l unei companii de construcții, „Actual-Impex”, iar aceasta l-a transmis mai departe în arendă unui oarecare Gheorghe Călugăreanu, soțul fondatoarei acestei firme.
Ziarul NAȚIONAL nu a reușit să-l găsească pe Călugăreanu, iar Vasile Grițcan a refuzat să discute cu noi despre acest teren. „Nu am poftă să vorbesc despre asta”, ne-a tăiat-o el scurt.
Insulele „adiacente”
În 2011, autoritățile municipale au mai pierdut un hectar și jumătate de teren în inima parcului „La Izvor”. Cele două insule de pe lacul din centrul parcului au fost cedate, prin decizie judecătorească, firmei „Finpar-Invest”, despre care presa scrie că ar aparține lui Vlad Plahotniuc. Primăria Chișinău a fost obligată să-i transmită firmei insulele, după ce compania a cumpărat restaurantul de pe ele, aflat de mai mulți ani în paragină. Curtea Supremă de Justiție care a legalizat dreptul companiei asupra terenului și-a justificat decizia prin faptul că insulele reprezintă teren adiacent restaurantului de pe mal.
Din momentul în care l-a cumpărat, „Finpar-Invest” nu a investit niciun ban în reconstrucția restaurantului. În schimb, primăria capitalei a alocat deja două milioane de lei pentru reparația podului care duce spre insule. Lucrările urmează să fie finalizate în acest an și vor costa circa patru milioane de lei, bani publici (!). Autoritățile locale promit că puntea de legătură va fi una modernă și frumoasă.
Loc în parc în schimbul Ambasadei Rusiei
Tot în sectorul Buiucani, la câțiva kilometri de „La Izvor”, se dă bătălie pentru terenul dintr-un alt parc, „Alunelul”.
Un bărbat amenință să acționeze în judecată primăria, pentru că refuză să-i elibereze autorizație de construcție pentru a-și ridica o clădire pe terenul de opt ari pe care l-a primit încă în 1998 de la Primăria Chișinău, chiar la intrarea în parc. Terenul i-a fost oferit în locul altuia pe care bărbatul îl avea în arendă în sectorul Centru al capitalei, pe locul unde astăzi se află Ambasada Federației Ruse. În 1997, atunci când fostul președinte rus Boris Elțin s-a aflat într-o vizită la Chișinău, acesta, împreună cu omologul său de atunci Petru Lucinschi, a pus piatra de temelie a noii ambasade pe proprietatea pe care bărbatul își construise o cafenea.
Pentru a-l convinge să cedeze pământul ochit de Elțin, primăria capitalei i-a oferit în schimb un alt lot de opt ari la intrarea în parcul „Alunelul”. Bărbatul și-a plasat acolo un chioșc, iar acum vrea să își ridice și o construcție.
„Omul își urmărește interesul. Dar modul în care a procedat primăria în acest caz e sub orice critică. Mai întâi l-a scos din proprietatea sa în favoarea Ambasadei Rusiei, iar apoi l-a băgat într-un parc”, a menționat indignat primarul Dorin Chirtoacă la o ședință a primăriei, solicitând să fie făcut un nou schimb de terenuri, astfel încât să fie salvat și parcul, și interesul bărbatului.
Dorin Dușciac, viceministrul Mediului:
„Este o practică nesănătoasă cu care m-am confruntat și eu chiar din primele zile ale revenirii mele în R. Moldova. În spațiul verde de lângă blocul nostru a răsărit peste noapte o gheretă și a fost nevoie de o luptă serioasă pentru a obține ridicarea gheretei. Nu știu dacă aș fi reușit să obțin victorie în cazul în care nu eram viceministru al Mediului. În capitalele europene astfel de cazuri sunt excluse, acolo legea este respectată. Din păcate, Inspectoratul Ecologic de Stat nu are pârghii pentru a preveni astfel de abuzuri. Inspectoratul este mai degrabă un agent constatator, având misiunea doar de a aplica amenzi simbolice pentru construcțiile din parcuri și alte spații verzi din capitală”.
Lilian Munteanu, șeful Agenției Ecologice Chișinău:
„Dacă vizual un teren e acoperit cu spații verzi, asta nu înseamnă că el și în acte face parte din spațiile verzi. Astfel de terenuri, de cele mai multe ori, „pleacă” sub ciocanul licitațiilor. Există însă și terenuri din interiorul parcurilor care, printr-o decizie a Consiliului Municipal Chișinău din 2000, nu au fost incluse ca spații verzi, iar acest lucru i-a permis primăriei să le vândă sau să le ofere în arendă. Mai există și problema că astăzi nu sunt clar stabilite hotarele parcurilor din capitală. Din păcate, Inspectoratul Ecologic de Stat nu poate interveni pentru a opri abuzurile care se comit”.
06.03.2026
12:20
752
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
05.03.2026
09:48
950
Bărbat fără adăpost, arestat 30 de zile pentru omor și atac cu cuțitul asupra polițiștilor în sectorul Rîșcani
05.03.2026
09:23
1045
Tânăr de 25 de ani din Chișinău, recidivist la volan în stare de ebrietate și drogat, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare
04.03.2026
10:42
1039
Tânăr condamnat la 12 ani de închisoare pentru jaf și bătăi soldate cu moartea unui bărbat într-o clădire părăsită din Chișinău
03.03.2026
10:57
1625
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
1319
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
16:18
1159
VIDEO // Lovitură la vârful rețelelor de influență. Cine sunt cei patru care ar fi „vândut” decizii judecătorești de achitarea contra sumei de 40.000 de euro
27.02.2026
12:52
1657
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
10:00
2026
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
26.02.2026
13:05
1974
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
07.03.2026
08:10
318
Horoscopul zilei 07.03.2026
408
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
578
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
610
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
451
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
481
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
514
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
631
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
535
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
526
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
557
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
582
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
526
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
604
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
527
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
549
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
566
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
983
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
608
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
877
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
554
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
680
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
743
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
06.03.2026
12:07
590
Concurs republican pentru elevi, lansat de MEC, dedicat memoriei războiului, deportărilor și foametei organizate în Republica Moldova
06.03.2026
11:26
628
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Matematică” din învățământul general
Horoscopul zilei 07.03.2026
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














