Organizatorii expoziției „Basarabenii în Gulag”, răsplătiți cu diplome de Guvern: ,,Expoziția a avut un impact extraordinar în societate"
1357
Persoanele care au contribuit la buna organizare a expoziției imersive „Basarabenii în Gulag”, desfășurată în Piața Marii Adunări Naționale, în perioada 9 - 30 iulie, au primit diploma de onoare a Guvernului și scrisori de mulțumire. Prim-ministrul Dorin Recean a exprimat recunoștință tuturor celor implicați în realizarea ideii prin care s-a reușit onorarea memoriei victimelor deportărilor staliniste și transmiterea unei importante lecții de istorie generațiilor viitoare.
„Vreau să mulțumesc întregii echipe pentru realizarea acestui proiect și pentru că ați generat emoții. Expoziția a avut un impact extraordinar în societate. Foarte multă lume, care nu știa sau a uitat despre ororile trecutului, și-a împrospătat amintirile, iar persoanele deportate sau familiile acestora au avut posibilitatea să-și povestească istoriile de viață. Iată de ce ideea trebuie permanentizată, iar muzeul mobil pe care intenționează să-l organizeze Guvernul să ajungă în cât mai multe localități”, a spus Dorin Recean.
Scrisori de mulțumire au primit și cei 31 de istorici - profesori universitari, cercetători științifici, specialiști și inspectori de la 9 instituții arhivistice, muzeale, de învățământ superior și preuniversitar, dar și 26 de voluntari care s-au aflat zilnic în vagoane și au interacționat cu publicul larg.
Reamintim, expoziția „Basarabenii în Gulag” a fost organizată de Guvernul R. Moldova, Cancelaria de Stat și Ministerul Culturii, cu sprijinul Agenției Naționale a Arhivelor, Muzeului Național de Istorie și al Bibliotecii Naționale. Pe durata expoziției, în două vagoane, similare celor în care zeci de mii de basarabeni au fost deportați în Siberia, au fost expuse mai multe obiecte ce au aparținut deportaților, o colecție de cărți tematice și materiale de arhivă.
Formatul inedit al expoziției a fost posibil grație suportului Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, care a pus la dispoziție cele două vagoane, instalate în Piața Marii Adunări Naționale cu sprijinul Agenției Naționale Transport Auto și al Ministerului Afacerilor Interne.
11.04.2026
04:30
344
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
439
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
472
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
515
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
549
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
667
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
525
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
489
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
649
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
563
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
513
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
04:30
288
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
420
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
449
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
504
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
535
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
656
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
514
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
479
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
637
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
557
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
507
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
812
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
631
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
726
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
743
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
730
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
699
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
906
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
920
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
856
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
763
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
697
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
797
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
869
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
922
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














