ORDIN // Lecțiile la distanță pentru elevii și studenții din R. Moldova, SUSPENDATE până pe 3 aprilie
11313
Abia pus la punct, procesul educațional la distanță este suspendat în perioada 30 martie - 3 aprilie curent.
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a semnat o circulară potrivit căreia, în perioada menționată, procesul educațional la distanță nu se va desfășura atât în instituțiile de învățământ publice, cât și în cele private, de toate nivelurile.
Decizia a fost luată după ce Comisia pentru Situații Excepționale a decis acordarea unei vacanțe plătite pentru toți bugetarii din R. Moldova în următoarele nouă zile, pentru a stopa răspândirea noului coronavirus.
„Ministerul Educației, Culturii și Cercetării atenționează conducătorii instituțiilor de învățământ de toate nivelurile, publice și private privind obligația de a respecta deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. Astfel, în conformitate cu Dispoziția nr.6/2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, zilele 30 martie – 3 aprilie se declară zile de odihnă pentru toate unitățile din sectorul bugetar”, cităm din documentul MECC.

De asemenea, în legătură cu extinderea pandemiei de COVID-19, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a suspendat desfășurarea olimpiadelor republicane la disciplinele de studiu până la data de 18 mai 2020, dar și desfășurarea testării candidaților la examenele naționale de absolvire, stabilite pentru perioada 30 martie-11 aprilie, pentru o perioadă care va fi anunțată suplimentar.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
05.10.2026
09:59
05.10.2026
09:47
05.10.2026
08:38
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















