Stiri
Oraşul care îţi dă 14.000 de euro dacă eşti dispus să te muţi şi să lucrezi acolo
Știri
19.12.2019
07:07
1401


ONG-ul Go Topeka a derulat un program pilot prin care va plăti până la 15.000 de dolari (aproape 14.000 de euro) celor care sunt dispuşi să se mute în oraşul Topeka din Kansas, SUA şi să lucreze acolo, pe o perioadă de cel puţin un an.
Cei care aleg să se mute în Topeka prin programul derulat de Go Topeka, „Choose Topeka” („Alege Topeka”), vor primi un ajutor de până la 10.000 de dolari - dacă închiriază o casă în oraş şi unul de până la 15.000 de dolari - dacă este dispus să achiziţioneze şi să reabiliteze o casă din Topeka, scrie ziaruldeiasi.ro.
„Programul a fost creat cu scopul de a investi în angajaţi pentru a trăi şi a lucra aici, astfel încât să putem încuraja crearea unei întregi comunităţi”, a spus Barbara Stapleton, vicepreşedinte al organizaţiei Go Topeka, printr-un comunicat, potrivit CNN.
Organizaţia a precizat că fondurile sunt disponibile pentru 40 până la 60 de noi rezidenţi.
„Costurile echivalente mutării într-o casă cu un sau două dormitoare pot varia de la 4.000 la 7.000 de dolari, iar pentru o casă cu trei sau patru dormitoare variază de la 10.000 de dolari până la 16.000 de dolari, în funcţie de distanţă şi locaţie”, relevă comunicatul Go Topeka.
Topeka este capitala statului american Kansas şi reşedinţa judeţului Shawnee. Se află de-a lungul râului Kansas, în partea centrală a judeţului Shawnee, în nord-estul Kansas, în Statele Unite Centrale. În urma recensământului din 2010, populaţia oraşului era de 127.473 locuitori.
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
07.05.2025
16:40
57
Clădiri ale universităților și spitalelor raionale, eficientizate energetic: Acordul cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare pentru proiectul INSPIREE, aprobat de Guvern
07.05.2025
15:33
286
„Moment istoric”: „Energocom” a semnat un contract pe trei ani pentru achiziția de gaze naturale din România
07.05.2025
15:27
368
„Război hibrid”: Grupuri de profesori din R. Moldova, duși la instruiri organizate în Rusia de către o entitate apropiată fugarului condamnat Ilan Șor
07.05.2025
14:27
271
Oportunitate istorică pentru integrarea europeană a R. Moldova: Rolul esențial al României în sprijinul parcursului nostru
07.05.2025
14:23
318
Biden critică politica „conciliatoristă” a lui Trump față de Rusia și Ucraina: „Cine crede că Putin se oprește cu o nouă bucată de pământ este doar prost”
07.05.2025
14:17
296
AUDIT // Ministerul Mediului nu a contabilizat 334,29 ha de terenuri din fondul forestier și investiții în sumă de 265,1 milioane de lei
07.05.2025
14:08
326
Nicușor Dan pregătește lupta DECISIVĂ contra lui Simion: „Nu putem fi neutri. E vorba despre direcția unei întregi țări, între o Românie democratică și un drum al izolării”
07.05.2025
13:46
383
Cetățenii R. Moldova nu se grăbesc să beneficieze gratuit de noile cărți de identitate, similare celor din UE: Circa 50 de mii de solicitanți timp de o lună din milionul pus la bătaie de autorități
07.05.2025
12:40
559
REORGANIZARE // Mai multe agenții din subordinea Guvernului trec în cea a ministerelor
07.05.2025
12:24
337
Guvernul Republicii Moldova aprobă acordul de 1,9 miliarde de euro cu UE pentru dezvoltare și reforme economice




















Top stiri
07.05.2025
16:40
31
Clădiri ale universităților și spitalelor raionale, eficientizate energetic: Acordul cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare pentru proiectul INSPIREE, aprobat de Guvern
07.05.2025
15:33
274
„Moment istoric”: „Energocom” a semnat un contract pe trei ani pentru achiziția de gaze naturale din România
07.05.2025
15:27
356
„Război hibrid”: Grupuri de profesori din R. Moldova, duși la instruiri organizate în Rusia de către o entitate apropiată fugarului condamnat Ilan Șor
07.05.2025
14:27
264
Oportunitate istorică pentru integrarea europeană a R. Moldova: Rolul esențial al României în sprijinul parcursului nostru
07.05.2025
14:23
311
Biden critică politica „conciliatoristă” a lui Trump față de Rusia și Ucraina: „Cine crede că Putin se oprește cu o nouă bucată de pământ este doar prost”
07.05.2025
14:17
286
AUDIT // Ministerul Mediului nu a contabilizat 334,29 ha de terenuri din fondul forestier și investiții în sumă de 265,1 milioane de lei
07.05.2025
14:08
318
Nicușor Dan pregătește lupta DECISIVĂ contra lui Simion: „Nu putem fi neutri. E vorba despre direcția unei întregi țări, între o Românie democratică și un drum al izolării”
07.05.2025
13:46
377
Cetățenii R. Moldova nu se grăbesc să beneficieze gratuit de noile cărți de identitate, similare celor din UE: Circa 50 de mii de solicitanți timp de o lună din milionul pus la bătaie de autorități
07.05.2025
12:40
555
REORGANIZARE // Mai multe agenții din subordinea Guvernului trec în cea a ministerelor
07.05.2025
12:24
333
Guvernul Republicii Moldova aprobă acordul de 1,9 miliarde de euro cu UE pentru dezvoltare și reforme economice
07.05.2025
12:09
357
Agenda de Reforme 2025 - 2027: Cum va cheltui Guvernul cele 1,9 miliarde de euro oferite de UE
07.05.2025
11:58
333
Statul sprijină pentru prima dată modernizarea infrastructurii feroviare din Republica Moldova
07.05.2025
11:53
340
Guvernul, decizie cu privire la taberele de vară pentru copii: Categoriile care vor beneficia gratuit de bilete
07.05.2025
11:22
313
Sprijin european de 1,25 de milioane de euro pentru reformarea migrației și azilului în R. Moldova
07.05.2025
11:21
464
R. Moldova pregătește denunțarea acordului cu Rusia pentru Centrul de Cultură din Chișinău, în contextul tensiunilor recente
07.05.2025
11:20
411
Xi Jinping se aliază cu Putin: Vizita istorică în Rusia consolidează legăturile împotriva Occidentului
07.05.2025
11:01
292
Semnificația zilei de 9 Mai pentru R. Moldova: Victorie împărtășită și UNITATE europeană
07.05.2025
10:07
546
Atacuri aeriene masive între Kiev și Moscova: victime și haos pe ambele fronturi
06.05.2025
23:56
633
Nou premier interimar în România, pe fondul crizei politice și ascensiunii extremei drepte
06.05.2025
23:42
661
Rusia lovește Sumî cu rachete balistice: bilanț tragic de trei morți, inclusiv un copil, și 11 răniți după un atac ucrainean masiv cu drone
06.05.2025
23:05
1515
Norvegia își întărește legăturile de apărare cu Republica Moldova printr-un nou atașat militar
06.05.2025
19:18
734
Suedia sprijină ferm drumul european al Republicii Moldova și lansează un zbor direct Chișinău-Stockholm
06.05.2025
18:47
772
PAS își anunță susținerea pentru Nicușor Dan în turul doi al prezidențialelor din România
06.05.2025
17:55
786
Ucraina solicită boicotarea defilării de 9 mai de la Moscova, acuzând Rusia de instrumentalizarea militarilor străini pentru a-și ascunde crimele de război
06.05.2025
16:59
798
Polonia acuză Rusia de tentative fără precedent de influențare a alegerilor prezidențiale
06.05.2025
16:31
694
Miturile anti-UE, care revin înainte de alegeri: de la identitate, la agricultură




















































Actualitate
Parteneri
Descoperă
Actualitate




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri