OPORTUNITATE pentru horticultorii din R. Moldova: 120 de milioane de euro de la BEI
2320
Banca Europeană de Investiții (BEI) oferă R. Moldova un împrumut de circa 120 de milioane de euro de care pot beneficia peste 300 de agenţi economici şi peste 52 de mii de gospodării ţărăneşti.
Beneficiarii vor putea accesa banii în cadrul proiectului „Livada Moldovei”, realizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, și îi vor putea cheltui pentru tehnologizarea şi mecanizarea proceselor de producere primară în horticultură, dotarea cu sisteme de irigare şi antigrindină, modernizarea proceselor de procesare, dar şi diversificarea pieţelor de desfacere pentru fructele moldoveneşti.
Proiectul va fi implementat până în anul 2021 și are drept obiectiv reabilitarea sectorului horticol din R. Moldova și la creşterea competitivității produselor moldoveneşti pe pieţele europene.
În cadrul Proiectului sunt disponibile credite investiționale acordate prin intermediul băncilor comerciale „Energbank” SA, „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” SA, „Procredit Bank” SA și „Comerțbank” SA.
Horticultorii și operatorii economici pot beneficia de finanțarea în leasing accesibilă prin intermediul „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” SA.
Valoarea minimă a alocărilor pentru investiții este de 5 000 de euro însă pot fi accesate credite de până la 5 milioane de euro. Termenul de creditare este de maximum 10 ani cu o perioadă de grație de până la 4 ani. Rata dobânzii este de aproximativ 5-6% pentru credite în valută. În cadrul Proiectului sunt acordate facilități fiscale, aplicarea cotei TVA „Zero” și facilități la import prin scutirea de plata taxelor și procedurilor vamale, accize și TVA la importul utilajelor sau serviciilor.
Pentru investiții în laboratoare, instituții educaționale și asigurarea siguranței alimentelor, în cadrul proiectului sunt rezervate 12 milioane de euro, adică 10 la sută din valoarea totală a creditului disponibil.
Menționăm că sectorul horticol asigură, în R. Moldova, circa 14 la sută din veniturile provenite din export.
16.01.2026
18:43
882
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
17:19
864
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:05
776
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
11:26
774
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:40
757
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
15.01.2026
17:12
1005
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
1243
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
1138
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
920
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
1138
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
17.01.2026
23:53
505
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
533
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
565
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
788
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
699
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
824
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1029
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1032
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1145
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
931
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
885
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1370
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
870
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
942
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
854
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
902
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
768
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
731
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
726
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
16.01.2026
16:09
805
Românul eliberat din detenţia din Venezuela, preluat de Delegaţia UE la Caracas şi aşteptat să revină în ţară după mai bine de un an
16.01.2026
16:02
969
Fost viceministru rus găsit mort la Moscova, pe fondul valului de decese misterioase din elita Kremlinului
16.01.2026
15:09
936
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
16.01.2026
15:07
799
Putin se oferă mediator între Israel și Iran, după discuțiile cu Netanyahu și Pezeshkian privind criza din Orientul Mijlociu
16.01.2026
14:45
818
MEC pregătește plan național 2026–2027 pentru susținerea și extinderea predării limbii găgăuze în autonomie
16.01.2026
14:27
978
Kremlinul salută deschiderea Italiei, Franţei şi Germaniei pentru reluarea dialogului cu Rusia, în pofida diviziunilor din tabăra occidentală
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














