12:50:36 21.12.2025
Stiri

OPINIE // De ce se teme Reşetnikov de ANTIFA?

Politică 09.06.2014 11:14 Vizualizări1917
OPINIE // De ce se teme Reşetnikov de ANTIFA?

„Deputatul Artur Reşetnikov recunoaşte că este periculos să vorbeşti despre „Antifa”. Gluma, de bună seamă, se îngroaşă şi jocul de-a revoluţia al talibanilor din grupul Tkaciuk-Petrenko a trecut linia roşie, intrând pe terenul răspunderii penale”, este de părere analistul politic și editorialistul Ziarului NAȚIONAL Petru Bogatu.

Potrivit lui Bogatu, în legătură cu convulsiile din PCRM sunt trei lucruri de reţinut. „Primul. După cum scrie şi Victor Nichituş în ultima postare, Voronin a înţeles că sprijinul american pentru R. Moldova este pe bune, iar cu SUA nu te joci. El ştie asta din 2003, când Washingtonul l-a forţat să renunţe la memorandumul Kozak, obligându-l pe Putin, care se îndrepta deja spre Aeroportul „Şeremetievo” pentru a zbura la Chişinău, să facă cale întoarsă. De aceea, liderul comunist brusc a schimbat macazul, lăsând-o mai moale cu Uniunea Vamală şi cea Euroasiatică.

Al doilea. „Revoluţia de catifea”, pe fundalul crizei ucrainene, se constituie în circumstanţe agravante ce riscau să pună PCRM sub acuzaţia de terorism. Sprijinul UE şi SUA pentru acţiunea antiteroristă din estul Ucrainei şi semnalele trimise de Casa Albă la Chişinău l-au convins pe Voronin că şi pe el, şi pe comuniştii lui îi paşte pericolul urmării penale şi scoaterii în afara legii.

Există şi alte motive, unele pur meschine, desigur, care îl silesc pe liderul comunist să întoarcă placa. Înainte de toate însă, sprijinul occidental pentru Chişinău şi eşecul Rusiei în Ucraina l-au constrâns pe Voronin să sucească şi să se descotorosească de talibanii din PCRM”, mai scrie Petru Bogatu.

Amintim că, sâmbătă, la plenara PCRM au fost excluși din organele de conducere ale partidului Marc Tkaciuk, Iurie Muntean și Grigore Petrenco.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
21.12.2025 08:21 347 Horoscopul zilei 21.12.2025
20.12.2025 08:36 723 Horoscopul zilei 20.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte