09:43:03 17.08.2025
Stiri

ONU acuză Rusia că folosește arme INTERZISE în Ucraina

Actualitate 11.03.2022 16:33 Vizualizări1407
ONU acuză Rusia că folosește arme INTERZISE în Ucraina

Oficiul ONU pentru Drepturile Omului dispune de „informaţii credibile” conform cărora Rusia a folosit de mai multe ori în timpul invaziei în Ucraina bombe cu submuniţii, în timp ce Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului a documentat numeroase atacuri asupra unor ţinte civile în Ucraina care pot fi considerate crime de război, relatează vineri agenţiile EFE şi DPA.

O bombă cu submuniţii a lovit spitalul principal din Vuhledar, localitate din regiunea Doneţk aflată sub control ucrainean, provocând 4 morţi şi circa zece răniţi, alte atacuri cu astfel de arme fiind semnalate în regiunea Harkov, unde au provocat 9 morţi şi 37 de răniţi în rândul civililor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, Liz Throssell.

„Din cauza efectului lor pe o rază extinsă, folosirea bombelor cu submuniţii este incompatibilă cu dreptul umanitar internaţional”, a amintit ea, citată de Agerpres.

Un tratat internaţional ce interzice dezvoltarea, fabricarea, achiziţia şi stocarea unor astfel de arme este în vigoare din 2010, dar Rusia nu se numără printre statele semnatare, la fel nici SUA, Ucraina şi China.

Civili au căzut victime în Ucraina şi în urma atacurilor asupra unor centre spitaliceşti, Organizaţia Mondială a Sănătăţii menţionând cel puţin 26 de astfel de atacuri, soldate cu 12 morţi şi 34 de răniţi.

„Civilii sunt ucişi şi mutilaţi în ceea ce par a fi atacuri nediscriminatorii'' şi trupele ruse recurg la rachete, artilerie grea şi raiduri aeriene lângă zonele populate, remarcă purtătoarea de cuvânt a instituţiei ONU.

„Reamintim autorităţilor ruse că atacurile directe asupra civililor şi obiectivelor civile, precum şi aşa-numitele bombardamente zonale în oraşe şi sate şi alte forme de atacuri nediscriminatorii sunt interzise prin dreptul umanitar internaţional şi pot constitui crime de război'', a adăugat ea, amintind şi de atacul de miercuri asupra unei maternităţi din Mariupol.

Rusia afirmă că nu atacă decât ţinte militare şi acuză trupele ucrainene că se instalează în zone populate şi clădiri civile, inclusiv spitale, pentru a folosi civilii drept „scuturi umane''.

Autor:
Stiri relevante
17.08.2025 08:10 210 Horoscopul zilei 17.08.2025
Top stiri
17.08.2025 08:10 117 Horoscopul zilei 17.08.2025

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte