Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit în Alaska: discuții de pace cu Zelenski la Casa Albă luni
1196
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă, printr-o postare pe platforma sa Truth Social, că întâlnirea sa cu liderul rus Vladimir Putin, care a avut loc în Alaska, ”a mers foarte bine”. La fel, Trump a afirmat că discuţia telefonică, desfăşurată târziu, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu mai mulţi lideri europeni, inclusiv cu secretarul general al NATO, a fost de asemenea pozitivă. S-a convenit de către toți că scopul discuțiilor este obţinerea unui acord de pace, nu doar oprirea temporară a conflictului.
”Toţi au stabilit că cea mai bună cale de a pune capăt războiului oribil dintre Rusia şi Ucraina este să ne îndreptăm direct către un acord de pace, care chiar ar încheia războiul. Nu degeaba acordurile de încetare a focului nu reușesc să reziste de multe ori”, a subliniat Trump. A menţionat şi că ”preşedintele Zelenski va sosi la Washington, la Casa Albă, în Biroul Oval, luni dupa-amiază. Dacă totul va merge aşa cum trebuie, urmează să planificăm o întâlnire cu preşedintele Putin.”
”Milioane de vieţi pot fi salvate. Vă mulţumesc pentru atenţia dedicată acestei probleme!”, a încheiat liderul de la Casa Albă.
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
03.10.2026
12:56
03.10.2026
12:19
03.10.2026
10:42
03.10.2026
10:37
03.10.2026
10:17
03.10.2026
09:15
03.10.2026
09:14
03.10.2026
08:25
03.10.2026
06:46
03.10.2026
06:34
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















