Ambasadorul Chirilă, mesaj pentru cei care spun că nimic nu se va schimba în relațiile noastre cu România, Europa, cu lumea liberă, dacă câștigă forțele proruse: ,,Vom fi din nou înrobiți pentru alte decenii"
1372
,,Cei mai periculoși în aceste zile de răscruce pentru lume și, mai ales, pentru Ucraina și R. Moldova, nu sunt doar corupții și infatuații utili, ci naivii care mai cred ca după 28 septembrie, indiferent cine va câștiga alegerile parlamentare, nimic nu se va schimba în relațiile noastre cu România și Europa, cu lumea liberă….
,,Spre deosebire de bunicii noștri care nu au avut privilegiul de a se opune tăvălugului din est. Noi, astăzi, avem acest privilegiu, avem această șansă unică, să-l oprim democratic, prin votul nostru din 28 septembrie", a punctat sursa citată.
Amintim că Ambasadorul R. Moldova la București, Victor Chirilă, a lansat zilele trecute un al un apel către cetățenii care mai stau încă pe gânduri cu cine să voteze la alegerile parlamentare din 28 septembrie sau să participe la scrutin. Potrivit diplomatului, o majoritate antieuropeană și antiromânească ar fi un dezastru pentru cetățenii R. Moldova.
„Pentru cei care mai stau încă pe gânduri cu cine să voteze sau, în general, să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie, las aici câteva inevitabile consecințe, dacă în viitorul Parlament am avea o majoritatea antieuropeană, implicit antiromânească:
-dreptul la vot al cetățenilor noștri care muncesc sau locuiesc în străinătate/diasporă va fi restricționat sau chiar abolit complet;
- dublă cetățenie va fi anulată, în consecință sute de mii de cetățeni vor trebui să renunțe la cetățenia R. Moldova sau la cetățenia română/UE și să revină forțat acasă;
- limba rusă va fi declarată limba de comunicare oficială, iar limba română va fi scoasă din Constituție;
-relațiile cu România se vor răci semnificativ, iar proiectele de interconectare infrastructurală, în special construcția podurilor și liniilor electrice de înaltă tensiune, vor fi înghețate;
- controlul la frontieră, în special cu România/UE, va deveni foarte strict, iar libera circulație restricționată sau chiar anulată;
- toate proiectele finanțate de UE, inclusiv, compensațiile pentru facturile la energia electrică vor fi înghețate sau chiar anulate;
-liberalizarea regimului de vize cu UE va fi suspendată, urmare a nerespectării angajamentelor democratice și de reforme de către autoritățile pro-ruse;
- acordul de liber schimb cu UE va fi reevaluat;
- apartenența R. Moldova la rețeaua/piața energetică europeană va fi revăzută, punând în pericol securitatea noastră energetică/economică;
-companiile românești/europene se vor retrage din R. Moldova;
- potențialii investitori occidentali vor evita R. Moldova;
- asistență bugetară din partea UE va fi stopată;
-Băncile europene/occidentale vor îngheța proiectele lor în R. Moldova și vor refuza să ofere noi credite în condiții preferențiale;
- ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a R. Moldova va fi evaluat negativ, înrăutățind și mai mult condițiile de împrumut.
Ce va face noua guvernare antieuropeană? E simplu, se va împrumuta masiv de la băncile rusești, iar prețul va fi renunțarea de către R. Moldova la suveranitatea și independența sa, la identitatea sa, la valorile democratice, la limba română, la aspirațiile sale europene. Dacă acest scenariu se va materializa, Dodon are dreptate, ne așteaptă timpuri foarte grele. Ne așteaptă un colaps economic pe măsura celui din 1998”, a scris Ambasadorul Chirilă pe Facebook.
20.08.2026
08:43
20.08.2026
07:19
20.08.2026
06:46
20.08.2026
05:01
20.08.2026
04:37
20.08.2026
03:33
20.08.2026
03:06
20.08.2026
01:46
20.08.2026
01:44
20.08.2026
01:11
20.08.2026
07:19
20.08.2026
06:46
20.08.2026
05:01
20.08.2026
04:37
20.08.2026
03:33
20.08.2026
03:06
20.08.2026
01:46
20.08.2026
01:44
20.08.2026
01:11
20.08.2026
01:01
20.08.2026
00:26
19.08.2026
23:07
19.08.2026
20:58
19.08.2026
20:50
19.08.2026
20:19
19.08.2026
19:38
19.08.2026
19:36
19.08.2026
18:49
19.08.2026
18:45
19.08.2026
18:40
19.08.2026
18:24
19.08.2026
18:22
19.08.2026
18:12
19.08.2026
18:04
19.08.2026
17:37
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
Filiera Viena – București – Chișinău: De la tentative de scăpare pentru Călin Georgescu, la contracte la Chișinău. Legăturile dintre un afacerist român și un fost angajat al seviciilor secrete
Moldova își consolidează relațiile cu Arabia Saudită: discuții la MAE despre investiții, cooperare economică și participarea la EXPO 2030
















