Reacția lui Oleg Melniciuc, primul judecător din R. Moldova condamnat la ÎNCHISOARE pentru îmbogățire ilicită: „Am rămas șocat de sentință”
3391
Jurnal TV
Judecătorul Oleg Melniciuc, primul judecător din R. Moldova condamnat la șapte ani de închisoare cu executare pentru îmbogățire ilicită, se declară „șocat” de sentința dictată pe 3 septembrie curent de către Judecătoria Anenii Noi.
„Am rămas șocat de sentință. Este o hotărâre absolut ilegală”, a comentat Oleg Melniciuc pentru Ziarul NAȚIONAL.
Magistratul afirmă că așteaptă sentința motivată și o va ataca la Judecătoria Tighina chiar în această săptămână.
Melniciuc este convins că dosarul pornit pe numele său ar reprezenta o „indicație” a cuiva, iar faptul că este finul de cununie al lui Mihai Poalelungi, un fost magistrat apropiat regimului Plahotniuc, „a jucat un rol”.
Mai mult, judecătorul afirmă că hătârărea Judecătoriei Anenii Noi în privința sa ar reprezenta „un pericol pentru întreg sistemul de declarare a veniturilor și cheltuielilor”, mai ales că în sentința semnată de magistrata Aurelia Pleșca ar fi fost incluse chestiuni „care nici nu au fost examinate în cadrul ședințelor de judecată”.
„Au fost audiați martori și nimeni n-a recunoscut că mi-a dat bani mită. Nu există componentă de infracțiune, nu există discrepanțe dintre venituri și cheltuieli. Chiar și specialistul de la Centrul Național Anticorupție a recunoscut în instanță că cifrele invocate sunt eronate”, se apără Melniciuc.
Amintim că Oleg Melniciuc a fost condamnat pe 3 septembrie curent la 7 ani închisoare cu executare pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații, fiind privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate în domeniul jurisprudenței timp de 15 ani.
De asemenea, magistrații au menținut sechestrul aplicat de procurori pe bunuri în valoare de peste un milion de lei în vederea confiscării extinse a acestora.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada anilor 2013 - 2017, activând în funcția de judecător, acesta ar fi inclus intenționat date incomplete sau false în declarația de avere şi interese personale. În proprietatea magistratului și a familiei sale au fost depistate bunuri valoarea cărora depăşeşte substanțial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu puteau fi obținute legal.
Mai exact, procurorii au sesizat mai multe nereguli în procesul de declarare a averilor și intereselor lui Melniciuc. Acesta a omis includerea în declarația de avere pentru anul 2016 a unui venit de 48 000 de lei, obținut sub formă de depuneri bănești de la un cetățean pe cardul său bancar. Pentru a majora neîntemeiat veniturile declarate, a inclus intenționat în aceeași declarație date incomplete și false privind înstrăinarea unui imobil, indicând o valoare mai mare cu aproximativ 10 000 de lei decât îl declarase anterior.
Judecătorul a indicat în declarație o valoare mai mică a unui automobil de 450 000 de lei, cu scopul încadrării cheltuielilor totale efectuate pe parcursul anului 2016 în limita veniturilor legal declarate, însă prețul real de cumpărare a automobilului a constituit 41 000 de euro, echivalentul a 895 555 de lei, potrivit ratei BNM la data procurării.
Totodată, deși magistratul și soția sa indicau în declarațiile de avere pentru perioada 2014 - 2016 venituri totale obținute în mărime de 1 444 958 de lei, s-a stabilit că pe parcursul acestei perioade, inclusiv de pe cardurile bancare deținute de soți, au fost efectuate achitări privind procurarea unor bunuri și servicii și retragere de numerar în sumă totală de 2 085 101 lei.
Oleg Melniciuc ar urma să fie încarcerat din data în care sentința de condamnare va fi definitivă.
09.08.2026
15:16
09.08.2026
15:02
09.08.2026
14:19
09.08.2026
14:11
09.08.2026
14:08
09.08.2026
13:47
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:39
09.08.2026
13:22
09.08.2026
13:03
09.08.2026
15:16
09.08.2026
15:02
09.08.2026
14:19
09.08.2026
14:11
09.08.2026
14:08
09.08.2026
13:47
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:39
09.08.2026
13:22
09.08.2026
13:03
09.08.2026
12:15
09.08.2026
12:11
09.08.2026
11:35
09.08.2026
11:02
09.08.2026
10:33
09.08.2026
07:47
09.08.2026
05:50
09.08.2026
04:34
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
Dronă „rătăcită” lângă gazoductul Transbalcanic din Bulgaria stârnește scenarii: momeală ucraineană deviată, operațiune hibridă rusă sau sabotaj de pe teritoriul NATO
Seceta lovește Germania: amenzi uriașe pentru cei care își spală mașina acasă și restricții dure la consumul de apă
Alertă aeriană în toată Ucraina: trafic limitat la frontiera cu Republica Moldova și recomandare de evitare a zonei Odesa
Moldovenii, avertizați la supermarket de poliție despre escrocheriile telefonice. Ce lecție ar putea prelua România
















