09:48:35 15.02.2026
Stiri

OFICIAL // Noi INFORMAȚII despre persoanele care au obținut fraudulos a doua identitate. Pe lângă Plahotniuc și Iaralov există și a TREIA PERSOANĂ, care a primit, prin intermediul ASP, o identitate nouă. Dodon spune numele

Anticorupție 06.02.2020 15:35 Vizualizări3653
OFICIAL // Noi INFORMAȚII despre persoanele care au obținut fraudulos a doua identitate. Pe lângă Plahotniuc și Iaralov există și a TREIA PERSOANĂ, care a primit, prin intermediul ASP, o identitate nouă. Dodon spune numele tribuna.md

Fostul lider al Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, și ex-vicepreședintele democraților, Serghei Iaralov, nu ar fi singurii care au primit de la Agenția Servicii Publice (ASP) acte cu o a doua identitate. Printre cei care ar fi obținut fraudulos a doua identitate s-ar număra și omul de afaceri, milionarul Vaja Jhashi, afirmă președintele Igor Dodon.

Șeful statului menționează că știa încă din noiembrie 2019 despre doi oameni care au primit a doua identitate, pe căi frauduloase.

„În noiembrie am primit informații oficiale de la serviciile speciale. Sunt două persoane, care în opinia SIS-ului și altor structuri, au obținut a doua identitate ilegal. Unul dintre aceste persoane e Plahotniuc. Nu v-am spus numele celei de-a doua persoane. Serviciile au spus că e informație secretă. Totuși, astăzi pot să vă spun că a doua persoană nu este Iaralov, ci Vaja Jhashi”, a spus astăzi Dodon.

Cel de-al doilea nume al milionarului Vaja Jhashi ar fi Reznic sau Reznik.

De partea cealaltă, omul de afaceri infirmă că ar avea a doua identitate. Grupul Trans – Oil, administrat de Vaja Jhashi, a făcut public astăzi un comunicat de presă în legătură cu aceste informații.

Citește și: DOC // S-a aflat persoana care, alături de Vlad Plahotniuc, a obținut fraudulos a doua IDENTITATE. Aceasta a fost și ZGÂRCITĂ - actele i-au fost perfectate într-o zi, dar nu a plătit pentru urgentarea procesului

„Surprinde faptul că informația este percepută ca veridică, deși nu a fost prezentată nicio probă în acest sens, nicio hârtie oficială, pașaport sau oricare alt document. De asemenea, surprinde poziția unor politicieni, care, prin declarațiile lor cu subînțelesuri lasă să se înțeleagă că această informație poate fi veridică, deși, în virtutea funcțiilor deținute, știu că e falsă. Declarăm cu toată responsabilitatea că această informație e mincinoasă”, se arată în declarația Trans - Oil.

Vaja Jhashi este cetățean american, georgian, rus şi moldovean, născut în Rusia. Acesta este considerat un apropiat al fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc, și deține monopolul pe piața cerealelor din R. Moldova. În 2018, Vaja Jhashi a însoțit în Emiratele Arabe Unite o delegație oficială a R. Moldova, condusă de premierul Pavel Filip.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.02.2026 08:16 244 Horoscopul zilei 15.02.2026
14.02.2026 07:55 682 Horoscopul zilei 14.02.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 16.93 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte