OFICIAL // A TREIA etapă de vaccinare împotriva COVID-19 va fi lansată săptămâna viitoare în R. Moldova
1747
Etapa a treia din Planului Național de Imunizare împotriva COVID-19, care prevede vaccinarea populației generale, va fi lansată la începutul săptămânii viitoare în R. Moldova.
Membrii Comitetului Național de Coordonare a Imunizării s-au întrunit astăzi în ședință pentru a analiza posibilitatea lansării etapei a treia de imunizare împotriva COVID-19.
În urma discuțiilor, membrii Comitetului au menționat necesitatea lansării graduale și organizate a noilor contigente pentru vaccinare, conform Planului Național de Imunizare împotriva COVID-19.
„Astfel, pe data de 11 mai, odată cu lansarea platformei naționale de înregistrare la vaccinare, vor fi aprobate noile contigente care urmează să fie vaccinate împotriva COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
În prezent continuă prima și a doua etapă de vaccinare, care presupune imunizarea lucrătorilor medicali, a persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, a celor cu comorbidități și persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 - 60 de ani, care au comorbidități pentru care infecția COVID-19 prezintă un risc sporit de a face forme grave și chiar deces.
În R. Moldova au fost vaccinate până acum182 717 persoane, dintre care 23 297 cu ambele doze de vaccin.
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
















