Octavian Țâcu a ieșit din partidul lui Leancă și a RENUNȚAT la funcția de consilier
3718
unghiul.info Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Octavian Țâcu, care a participat în campania electorală făcând parte din blocul lui Iurie Leancă și a fost ales consilier local la Ungheni, a renunțat la mandat. Anunțul a fost făcut la ședința Consiliului Raional.
Țâcu a precizat că nu mai face parte nici din partidul lui Iurie Leancă și a motivat că nu mai crede în această formațiune după coalițiile care s-au făcut în teritoriu.
„Aderenţa mea la PPEM a fost în contextul lucrurilor care s-au întâmplat după 30 noiembrie. Nu mai cred în acest partid. Viziunea mea asupra vieţii politice este ancorată în cu totul alte idealuri decât cele care sunt. Am decis că pentru mine este mai bine să îmi văd de activitatea academică şi să las băieţilor care au muncit să ia locul în calitate de consilier. Dacă ar fi să ne conformăm pricipiului democratic, ar fi trebuit de făcut o coaliţie ca cea la nivel de ţară. Votul dat de cetăţeni partidelor europene trebuia să se regăsească în formula în care este la Chişinău”, a declarat Octavian Țâcu, citat de unghiul.info.
Foştii săi colegi de partid au evitat să facă declarații și să comenteze decizia lui Țâcu.
Omul de afaceri Vasile Grosu, membrul PPEM, care urmează să preia mandatul a spus că „asta este decizia sa și nu suntem supăraţi”.
07.04.2021
16:41
3066
Nicolae Negru, despre sesizarea depusă la CC de către liderul PUN: „Octavian Țîcu și-a asumat o misiune complicată. Este evident că ALIANȚA Dodon-Șor-Plahotniuc a votat starea de urgență pentru a amâna dizolvarea Parlamentului, dar...”
01.03.2019
12:07
5640
VIDEO // Octavian Țâcu: „Blocul „ACUM” nu este Andrei Năstase și Maia Sandu. Sunt șapte oameni care au un CUVÂNT greu de spus”
14.01.2019
11:00
2202
OPINIE // Pe cine l-ar fi VIZAT Octavian Țâcu atunci când a afirmat că „va rupe capul” celui care va încerca să SUBMINEZE dreapta
02.11.2015
17:00
10549
Ce i-a spus Leancă lui Octavian Țâcu atunci când l-a ÎNTREBAT de ce nu-l CRITICĂ pe Plahotniuc
29.10.2015
11:18
3509
VIDEO // „Va ieși la iveală și în OCCIDENT pentru ce a fost AMBALAT PPEM. Candidatura lui Leancă e convenabilă pentru Plahotniuc”
25.09.2013
17:42
4811
Un ex-ministru e uimit de MIOPIA lui Ghimpu, dar nu exclude că va candida pe listele PL
17.06.2013
10:15
4269
În Republica Moldova ar putea apărea UN NOU PARTID în frunte cu un fost ministru
14.06.2013
15:06
4021
ATAC fără precedent al lui Ghimpu: „Eu cu ștampila, iar Ana Guțu cu…”
14.06.2013
13:20
2393
Bodișteanu va fi chemat la CNA, iar Țâcu îi aruncă MĂNUȘA
14.06.2013
11:49
2107
Bodișteanu sugerează că Țâcu e o GURĂ SPARTĂ și o PĂPUȘĂ
01.05.2013
11:11
1750
Ministrul Tineretului, exaltat de o colegă din Venezuela
15.04.2013
13:40
3804
Se sfiește că e ministru în Guvernul R. Moldova
03.02.2026
13:08
39
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
03.02.2026
12:14
283
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
03.02.2026
10:54
533
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
563
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
10:47
341
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
03.02.2026
10:31
377
Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
03.02.2026
10:07
385
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
03.02.2026
09:33
674
Piața imobiliară din R. Moldova, în BLOCAJ din cauza prețurilor mari. În 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu peste 60%. Ce soluții propune UAI
03.02.2026
08:56
394
Întâlnire SUA-Iran la Istanbul pentru relansarea negocierilor nucleare și evitarea unei acțiuni militare
03.02.2026
08:45
501
Televiziunea publică poloneză lansează în limba română programul „Vot Tak. Moldova” pentru combaterea dezinformării ruse și susținerea parcursului european
03.02.2026
08:01
406
Horoscopul zilei 03.02.2026
03.02.2026
06:17
468
Rusia reia bombardamentele asupra marilor orașe ucrainene după încheierea pauzei convenite între Putin și Trump
03.02.2026
01:49
648
Rusia ameninţă din nou trupele străine din Ucraina, dar salută demersurile lui Donald Trump pentru pace
02.02.2026
20:53
665
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
02.02.2026
20:45
658
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
02.02.2026
20:36
669
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
20:30
925
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
02.02.2026
18:47
692
România își dotează Marea Neagră cu radare, drone și senzori pentru protejarea gazelor offshore și a infrastructurii strategice până în 2027
02.02.2026
18:07
772
Zelenski anunță 24 de ore fără atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, dar violențele continuă pe front și împotriva civililor
02.02.2026
17:49
740
ANRE eliberează peste 260 MW în rețea: avize expirate pentru proiecte regenerabile, taxate cu peste 131 milioane lei
02.02.2026
17:41
695
Curtea de Apel dispune eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest și îl obligă să se prezinte la citațiile procurorilor
02.02.2026
16:59
631
Programul FCA sprijină 318 afaceri agricole micro și mici cu credite avantajoase și granturi de peste 32 milioane lei
02.02.2026
16:40
650
„Învață în Moldova”: a doua ediție a campaniei naționale prin care Ministerul Educației vrea să convingă elevii să aleagă universitățile din țară
02.02.2026
15:00
717
Kremlinul anunță a doua rundă de negocieri directe Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi, după amânarea întâlnirii programate inițial duminică
859
Reforma administrației publice locale, discutată în Parlament: primăriile trec la rol de dezvoltare, birocrația se reduce, serviciile se digitalizează
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
16.92
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














