Obama face DECLARAȚIA MOMENTULUI. „Rusia i-a ÎNARMAT, inclusiv cu sisteme antiariene pe SEPARATIŞTI"
1475
Dacă va continua să încalce dreptul Ucrainei la suveranitate naţională, Rusia riscă să se izoleze şi mai mult, a avertizat, luni, Barack Obama, într-o declaraţie de presă pe tema tragediei cursei MH 17, aparţinând Malaysia Airlines, în care 298 de oameni au murit, în estul Ucrainei, în urma doborârii avionului în care se aflau.
Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat, luni, că apreciază îndemnul lui Vladimir Putin pentru separatiştii din Doneţk de a le permite anchetatorilor străini accesul la locul prăbuşirii cursei MH 17, dar vorbele trebuie însoţite şi de fapte. Altfel, Rusia riscă să se izoleze şi mai mult în plan internaţional, informează Mediafax.
„Au trecut deja patru zile de la doborârea avionului malaezian. Inimile noastre sunt îndurerate din cauza vieţilor pierdute, iar gândurile noastre sunt la familiile victimelor. Prioritatea este recuperarea trupurilor celor pierduţi şi să înţelegem ce s-a întâmplat. Mutarea cadavrelor este o insultă pentru cei care au pierdut rude apropiate şi pentru lumea civilizată”, a spus Obama.
„Preşedintele Vladimir Putin a promis că va exercita influenţă. Cuvintele lui Putin trebuie însoţite de fapte", a subliniat Obama, explicând că preferă în continuare găsirea unei soluţii diplomatice la criza din Ucraina.
„Rusia are o influenţă extraordinară asupra acestor separatişti. I-a antrenat, înarmat - inclusiv cu sisteme antiariene, liderii separatişti sunt cetăţeni ruşi”. De aceea, a spus Obama, Rusia trebuie să îi convingă pe rebelii din Doneţk să nu mai înlăture dovezile de la locul prăbuşirii avionului: „Ce încearcă să ascundă?”, s-a întrebat, retoric, liderul american.
În declaraţia lui, în care a condamnat ferm faptul că apropiaţii pasagerilor din avionul doborât nu îşi pot plânge şi îngropa morţii, Obama a subliniat că „separatiştii şi sponsorii lor ruşi” sunt responsabili de siguranţa anchetatorilor veniţi la locul tragediei. „Familiile merită să-şi plângă morţii, oamenii merită să ştie ce s-a întâmplat”, a subliniat preşedintele SUA, care a avut şi un avertisment pentru Vladimir Putin: „Dacă Rusia continuă să încalce dreptul Ucrainei la suveranitate, Rusia se va izola mai mult în comunitatea internaţională, iar costurile pentru Rusia vor creşte. Acum e momentul pentru Putin şi Rusia să schimbe strategia”, a mai declarat Barack Obama.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















