O problemă de MATEMATICĂ veche de 150 de ani, rezolvată într-un MINUT!
2140
Dintr-o anumită perspectivă, șahul poate părea un joc simplu: 64 de pătrate negre și albe, 16 piese pe fiecare parte și doi concurenți. Însă jocul oferă posibilități complexe, iar o problemă de șah poate rămâne nerezolvată timp de decenii sau chiar secole.
În iulie 2021, o astfel de provocare a fost în sfârșit rezolvată, cel puțin până la un punct. Matematicianul Michael Simkin, de la Universitatea Harvard din Massachusetts, a abordat „Problema celor n regine”. Această problemă de șah i-a încurcat pe experți încă de când a fost imaginată pentru prima dată, în anii 1840, scrie descopera.ro.
Dacă știi să joci șah, știi că regina este cea mai puternică piesă de pe tablă, capabilă să se miște orice număr de pătrate în orice direcție. Problema celor (n) regine se întreabă: Cu un anumit număr de regine (n), câte aranjamente sunt posibile în cazul în care reginele sunt așezate în așa fel încât niciuna dintre ele să nu o poată lua pe nici una dintre celelalte?
Pentru 8 regine pe o tablă standard de 8 x 8, răspunsul este 92, deși cele mai multe dintre acestea sunt variante în oglindă a doar 12 soluții fundamentale, notează Science Alert.
Dar dacă ducem numerele la 1.000 de regine pe o tablă care are 1.000 x 1.000 de pătrate? Dar un milion de regine? Soluția aproximativă a problemei lui Simkin este (0.143n)n, adică numărul de regine înmulțit cu 0,143, ridicat la puterea n.
Acesta nu este răspunsul precis, dar este cel mai apropiat pe care îl avem. Cu un milion de regine, numărul apare ca o cifră urmată de alte cinci milioane de cifre după ea.
A fost nevoie de aproape cinci ani pentru ca Simkin să ajungă la o ecuație, timp în care a utilizat o varietate de abordări și de tehnici și a avut de trecut câteva bariere în calea către o soluție. În cele din urmă, matematicianul a reușit să calculeze limitele inferioare și limitele superioare ale soluțiilor posibile folosind diferite metode, constatând că aproape se potriveau.
„Dacă ai vrea să-ți așezi reginele într-un fel sau altul pe tablă, atunci aș putea să analizez algoritmul și să-ți spun câte soluții există care se potrivesc cu această constrângere”, spune Simkin.
„În termeni formali, această problemă de șah se reduce la una de optimizare”, a continuat matematicianul.
La început, Simkin și Zur Luria, de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie din Zurich, au colaborat la o variantă a problemei celor n regine cunoscută sub numele de problema toroidală sau modulară. În aceasta, diagonalele se înfășoară în jurul tablei, astfel încât o regină s-ar putea deplasa în diagonală de pe marginea dreaptă a unei table și să reapară în stânga, de exemplu.
Acest lucru acordă fiecărei regine simetrie de atac, dar nu este așa cum funcționează o tablă de șah normală: o damă în colțul tablei nu are atâtea unghiuri de atac ca una din centru.
În cele din urmă, munca celor dou cu privire la problema toroidală s-a blocat (deși au publicat unele rezultate), dar matematicianul a ajuns să adapteze unele dintre roadele acelor eforturi în soluția sa finală.
11.04.2026
08:05
483
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
750
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
717
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
694
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
695
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
725
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
878
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
706
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
641
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
835
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
696
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
629
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
447
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
725
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
699
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
680
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
679
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
711
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
863
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
691
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
626
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
821
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
682
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
618
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
971
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
772
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
872
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
874
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
872
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
804
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1023
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1043
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
948
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
873
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
784
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
880
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
975
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














