O primă victimă a catastrofei aviatice din estul Ucrainei, IDENTIFICATĂ în Olanda
894
gazeta.ua O primă victimă a accidentului aviatic din estul Ucrainei, soldat cu 298 de morţi, a fost identificată sâmbătă, în Olanda, de către o echipă de experţi medico-legali, a anunţat Ministerul olandez al Justiţiei.
„Astăzi, o primă victimă a catastrofei zborului MH17 a fost identificată", a declarat ministerul, potrivit unui comunicat, adăugând că „este vorba de o persoană de naţionalitate olandeză".
Identitatea acestei victime nu a fost precizată.
„Familia şi primarul localităţii de unde provenea victima au fost informaţi", a adăugat sursa citată, subliniind că procesul de identificare a cadavrelor ar putea dura mai multe luni.
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur şi avea la bord 298 de persoane, dintre care 193 de cetăţeni olandezi.
Potrivit Statelor Unite, acesta a fost doborât de o rachetă sol-aer lansată dintr-o zonă controlată de rebelii proruşi.
Începând de miercuri, 227 de sicrie conţinând cadavre ale victimelor au fost transportate în Olanda.
Identificarea victimelor se desfăşoară într-o cazarmă militară din Hilversum, la sud-est de Amsterdam, iar peste 200 de experţi medico-legali din diferite ţări participă la acest proces.
Olanda a trimis vineri 40 de jandarmi neînarmaţi la locul catastrofei din Ucraina, pentru „stabilizarea zonei", a anunţat joi premierul Mark Rutte.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















