O nouă MINUNE înfăptuită de medicii Institutului de Medicină Urgentă. Un pacient a fost readus de pe lumea cealaltă printr-o tehnică INOVATOARE. Cadrele medicale au luptat 46 de zile să-i salveze viața lui Vladimir
6678
Echipa medicală din cadrul Secției Terapie Intensivă de la Institutul de Medicină Urgentă (IMU) a tratat, cu succes, primul caz de pneumonie polisegmentară bilaterală, cu afectarea 80% din plămâni, printr-o metoda inovativă – oxigenarea prin membrană extracorporală (ECMO). Astfel, cadrele medicale de la IMU au luptat 46 de zile pentru a-i salva viața lui Vladimir Mîldov de 38 de ani.
Potrivit IMU, pacientul de 38 de ani a fost transferat de la Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail” pe 17 februarie 2023. Vladimir a fost internat cu diagnosticul de insuficiență respiratorie acută gr. III., pneumonie polisegmentară bilaterală. De asemenea, acesta suferea de encefalopatie hipoxică, dismetabolică, edem cerebral mixt.
Pentru a-i salva viața, medicii de la IMU au decis că aplice metoda ECMO - oxigenarea prin membrană extracorporală, pentru a susține nivelul de oxigenare a sângelui. În cazul lui Vladimir, ventilația artificială era insuficientă.
„Au fost realizate trei ședințe de hemodiafiltrare veno-venoasă continuă (HDFVVC) cu cytosorb, cu scop de a înlătura un spectru larg de toxine uremice și a menține funcția renală”, a menționat șeful Departamentului Anestezie și Terapie Intensivă, Serghei Cobîlețchi.
Tot în această perioadă, pacientul a suferit un atac cerebro-vascular ischemic. Datorită tratamentului intensiv administrat, pacientul a manifestat o dinamică pozitivă atât din punct de vedere neurologic, cât și respirator, iar în prezent urmează cursul de reabilitare postacută.
„Datorită metodei ECMO, eu m-am trezit la viață, deși am trăit o perioadă foarte complicată, fiind în comă. Mulțumesc mult personalului medical, pentru că datorită medicilor am deschis ochii. Le doresc sănătate și răbdare, pentru că au foarte mulți pacienți. Acum mă simt bine, pot spune că am două zile de naștere, cred că Dumnezeu mă iubește”, a spus Vladimir Mîldov.
Dispozitivele ECMO ale Institutului de Medicină Urgentă au fost procurate de Ministerul Sănătății în 2021, în cadrul proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 în R. Moldova”, finanțat de Banca Mondială.
Oxigenarea cu membrană extracorporală (ECMO) este o tehnică inovatoare de asigurare a suportului cardiac și respirator prelungit pacienților a căror inimă și plămâni nu mai pot susține singur oxigenarea sângelui. Dispozitivele ECMO sunt cunoscute și sub numele de „plămâni artificiali”. Tehnologia ECMO se utilizează în cazurile foarte grave, fiind în esență ultima șansă la viață pentru mulți pacienți.
08.04.2026
08:20
134
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
591
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
517
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
467
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
500
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
640
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
550
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
639
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
506
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
480
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
08.04.2026
08:20
50
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
552
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
509
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
463
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
495
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
630
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
548
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
633
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
494
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
474
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
436
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
442
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
609
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
549
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
505
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
468
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
531
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
643
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
658
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
591
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
635
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
792
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
624
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
614
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
655
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
Horoscopul zilei 08.04.2026
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














