O NOUĂ lege pentru cele 550 de întreprinderi municipale și 250 de întreprinderi de stat: Vor fi transformate în societăți pe acțiuni
1940
Întreprinderile de stat și municipale ar urma să fie transformate, timp de doi ani, în societăți pe acțiuni.
Prevederea se conține în proiectul de Lege cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală, aprobat astăzi de Guvern, despre care autoritățile spun că va eficientiza activitatea acestor entități.
Documentul reglementează procesul de fondare, funcţionare şi încetare a activităţii întreprinderilor de stat şi municipale, modul de administrare a bunurilor transmise acestora, procedura de reorganizare sau dizolvare, componenţa, atribuţiile şi răspunderea organelor de conducere, tranzacţiile cu conflict de interese și modul de dezvăluire a informației de către întreprinderile vizate.
Printre noutățile proiectului se numără fixarea unui plafon de minimum 5 000 de lei pentru capitalul social al întreprinderilor. De asemenea, se propune stabilirea unui regim juridic special, cu înregistrare distinctă în evidența contabilă, pentru bunurile publice şi cele cu destinaţie socială, astfel încât acestea să nu poată fi înstrăinate.
În ceea ce privește conducerea întreprinderilor de stat/municipale, vor fi extinse atribuţiile consiliului de administraţie. Astfel, organul va determina indicatorii de performanţă ai întreprinderii şi criteriile de evaluare, va aproba planul de afaceri şi va monitoriza executarea acestuia, va supraveghea derularea situaţiilor litigioase, va aproba Regulamentul privind achiziţionarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor, precum și va selecta prin concurs administratorul, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.
Totodată, vor fi suplinite atribuţiile fondatorilor şi ale administratorilor întreprinderilor de stat șimunicipale. În particular, fondatorul urmează să autorizeze achiziţionarea bunurilor ale căror valoare constituie peste 25% din valoarea activelor nete sau depăşește suma de 400 mii de lei.
O altă propunere se referă la instituirea comisiilor de cenzori, care vor exercita semestrial controlul activităţii economico-financiare a întreprinderii, inclusiv al procedurilor de achiziţie.
Documentul include și prevederi privind dizolvarea benevolă a întreprinderilor de stat șimunicipale, în condițiile în care, în prezent, circa 320 de întreprinderi de stat nu activează și urmează să fie lichidate. În același timp, se propune stabilirea unui termen limită de doi ani pentru reorganizarea întreprinderilor de stat/municipale în societăți pe acțiuni.
În anul 2016, autorităţile publice locale administrau 550 de întreprinderi municipale, iar autorităţile publice centrale – 250 de întreprinderi de stat.
16.01.2026
18:43
1019
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
17:19
995
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:05
879
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
11:26
840
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:40
819
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
15.01.2026
17:12
1068
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
1379
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
1198
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
959
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
1196
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
18.01.2026
18:33
26
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
96
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
380
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
569
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
483
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
493
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
579
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
512
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
845
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
775
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
768
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
999
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
850
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
992
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1196
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1161
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1305
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1089
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
1031
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1543
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
1012
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
1093
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
989
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
1032
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
874
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














