Stiri

RĂZBUNARE // O mireasă s-a căsătorit cu un invitat la nuntă. Vinovat este mirele inițial

Știri 22.02.2015 10:45 Vizualizări3053
RĂZBUNARE // O mireasă  s-a căsătorit cu un invitat la nuntă. Vinovat este mirele inițial

O mireasă din Rampur, India, s-a căsătorit cu unul dintre oaspeţii veniţi la nuntă, după ce mirele a suferit o criză de epilepsie în timpul ceremoniei.

Jugal Kishore s-a prăbuşit la pământ în timpul schimbului tradiţional de ghirlande de flori – „varmala”. Supărată şi în acelaşi timp şocată că viitorul soţ nu-i spusese până atunci că este bolnav, tânăra în vârstă de 23 de ani a decis să se „răzbune”, scrie „The Independent”, citat de gandul.info.

Aşadar, în loc să anuleze nunta, fata a decis să se mărite cu Harpal Singh, cumnatul surorii ei, care nu a ezitat nicio clipă să facă pasul cel mare.

Nunta a continuat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat până în momentul în care mirele „iniţial” s-a întors de la spital.

Deşi a încercat să-şi convingă logodnica să se răzgândească, „negocierile” au eşuat. Drept urmare, bărbatul în vârstă de 25 de ani şi familia lui s-au enervat, iar petrecerea s-a transformat în scurt timp într-o bătaie generală.

Ulterior, familia tânărului a depus şi o plângere la poliţie, pe care a retras-o însă mai târziu, la rugămintea unor rude mai în vârstă.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri
Horoscopul zilei 23.10.2026 23.10.2026 13:05 503 Horoscopul zilei 23.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 23.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri