O familie cu trei copii, repatriată din Siria


Familia unei moldovence a fost adusă din Siria în R. Moldova, după ce a solicitat ajutorul diplomaților din Turcia. Femeia, împreună cu soțul său și cei trei copii, au ajuns ieri la Chișinău.
Potrivit Iuliei Zayed şi părinţilor care o însoţeau, membrii familiei au trecut frontiera turco-siriană cu ajutorul unor călăuze din rândul populației kurde din zonă.
Ulterior, misiunea diplomatică a Republicii Moldova la Ankara le-a acordat toată asistența necesară pentru repatriere. Documentele au fost perfectate în regim de urgenţă.
Precizăm că Siria este cuprinsă de un război civil violent care durează mai bine de doi ani și care a făcut cel puțin 70 de mii de victime.















































































