O delegație a Comisiei de la Veneția, vizită la Chișinău pentru a discuta despre reforma judiciară anticorupție
1771
O delegație a Comisiei de la Veneția va efectua o vizită de documentare în Republica Moldova, în perioada 29 - 30 aprilie 2025. Această vizită este organizată pentru pregătirea opiniei pe marginea proiectului de lege privind sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative.
Membrii delegației vor avea discuții programate cu deputații din majoritatea și opoziția parlamentară. Totodată, agenda include și întâlniri cu reprezentanții sistemului judecătoresc și ai Procuraturii.
Discuțiile vor fi concentrate, în mod special, pe propunerea instituirii unor instanțe judecătorești specializate - Colegiul specializat anticorupție al Judecătorii Chișinău și completele specializate anticorupție ale Curții de Apel Centru. Potrivit autorilor, formarea acestor complete specializate în cadrul colegiilor existente necesită eforturi mai mici și este mai puțin costisitoare decât crearea unui colegiu separat.
Judecătorii care vor activa în cadrul Colegiului specializat al Judecătoriei Chișinău și în completele anticorupție ale Curții de Apel Centru vor examina cazurile care vizează infracțiunile de corupție la nivel înalt și cele conexe actelor de corupție. De asemenea, ei vor efectua controlul judiciar al actelor Autorității Naționale de Integritate, prin care se constată o diferență substanțială între veniturile obținute, cheltuielile realizate și averea dobândită.
Proiectul de lege referitor la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative a fost votat în prima lectură pe 30 noiembrie 2023.
17.09.2026
09:17
17.09.2026
09:02
17.09.2026
08:58
17.09.2026
08:43
17.09.2026
06:22
17.09.2026
06:22
17.09.2026
05:17
17.09.2026
03:54
17.09.2026
03:00
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
17.09.2026
09:17
17.09.2026
09:02
17.09.2026
08:58
17.09.2026
08:43
17.09.2026
06:22
17.09.2026
06:22
17.09.2026
05:17
17.09.2026
03:54
17.09.2026
03:00
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
















