Numărul angajaților din R. Moldova a SCĂZUT cu câteva zeci de mii timp de un an
3197
În R. Moldova existau, în trimestrul trei al anului curent, 44,6 mii de șomeri, cu peste 13% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Datele Biroului Național de Statistică (BNS) arată că rata șomajului la nivel de republică este de 3,4%, fiind în creștere fată de trimestrul III din 2016, când acest indice era de 2,9%. În rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani),rata șomajului a constituit 12,6%.
În aceeași perioadă, populația economic activă, adică populația ocupată plus șomerii, a constituit 1,3 milioane de persoane, fiind în descreștere cu 2,1% sau 28,3 mii de persoane față de trimestrul trei din 2016.
În sectorul agricol activau 444,7 mii de persoane (35,2% din totalul persoanelor ocupate). Din rândul acestora, 46 la sută sunt persoane ocupate cu producerea produselor agricole în exclusivitate pentru consumul propriu. Față de trimestrul III din 2016, numărul populației ocupate în agricultură s-a micșorat cu 35,3 mii sau cu 7,4%.
În activitățile non-agricole au fost ocupate 819,4 mii de persoane, fiind practic, la nivelul anului 2016. Ponderea persoanelor ocupate în industriea constituit 10,7% și în construcții - 5,4%. Numărul persoanelor ocupate în industrie a scăzut cu 12,1% în comparație cu trimestrul respectiv al anului trecut, iar în construcții - cu 13%. În sectorul servicii au activat 48,8% din totalul persoanelor ocupate, ponderea acestora fiind în creștere cu 3,6% față de trimestrul III din 2016.
Potrivit datelor BNS, 76,5% din populația ocupată activează în sectorul privat și 23,5% - în sectorul public.
16.01.2026
18:43
851
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
17:19
837
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:05
749
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
11:26
761
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:40
743
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
15.01.2026
17:12
991
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
1214
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
1124
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
912
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
1124
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
17.01.2026
23:53
375
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
483
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
527
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
752
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
671
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
787
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
997
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1002
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1109
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
898
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
859
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1339
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
841
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
915
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
826
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
874
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
740
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
706
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
699
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
16.01.2026
16:09
777
Românul eliberat din detenţia din Venezuela, preluat de Delegaţia UE la Caracas şi aşteptat să revină în ţară după mai bine de un an
16.01.2026
16:02
948
Fost viceministru rus găsit mort la Moscova, pe fondul valului de decese misterioase din elita Kremlinului
16.01.2026
15:09
914
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
16.01.2026
15:07
778
Putin se oferă mediator între Israel și Iran, după discuțiile cu Netanyahu și Pezeshkian privind criza din Orientul Mijlociu
16.01.2026
14:45
796
MEC pregătește plan național 2026–2027 pentru susținerea și extinderea predării limbii găgăuze în autonomie
16.01.2026
14:27
959
Kremlinul salută deschiderea Italiei, Franţei şi Germaniei pentru reluarea dialogului cu Rusia, în pofida diviziunilor din tabăra occidentală
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
Horoscopul zilei 17.01.2026
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














