Nu poți să mai adormi dacă te-ai trezit în mijlocul nopții? Câteva trucuri de la experți și greșelile pe care să le eviți
1375
Shutterstock Orice om care s-a trezit în timpul nopții și nu a mai putut adormi știe ce efecte neplăcute poate avea insomnia.
Dr. Biquan Luo, o expertă în somn din San Francisco, a împărtășit câteva dintre cauzele pentru care se întâmplă acest lucru, dar și remediile, scrie New York Post, citat de Dihi World.
Printre cele mai comune cauze ale întreruperii somnului sunt stresul și anxietatea, durerea și disconfortul, dar și factorii externi din mediu, precum zgomotul, mișcarea sau temperaturile prea mari sau prea mici, susține specialista. De asemenea, la acestea se adaugă și apneea în somn sau sindromul picioarelor neliniștite.
CE SĂ FACI CÂND TE TREZEȘTI ÎN TIMPUL NOPȚII
Dacă te trezești în timpul nopții, cel mai bine este să nu te ridici imediat din pat. Încearcă să te relaxezi și vezi dacă poți adormi, sfătuiește dr. Luo. Aceasta sugerează, printre altele, tehnici precum relaxarea progresivă, exerciții de respirație sau mașinării cu zgomot alb.
„Dacă nu adormi în 10-15 minute, e momentul să te dai jos din pat. Încearcă să mergi într-o zonă liniștită și confortabilă a casei tale, cum ar fi canapeaua, și poți citi o carte sau te poți angrena într-o activitate de calmare, până când simți că ești somnoros. După aceea, întoarce-te în pat", transmite experta în somnologie.
Încearcă să reziști tentației de a lua telefonul și a începe să-l butonezi.
Una dintre cele mai comune greșeli pe care le poți face este să verifici cât e ceasul. „Acest lucru poate crește stresul și va fi mai greu să adormi. Mai mult, dacă verifici ora pe telefon, conținutul acestuia poate deveni un stimulent, ceea ce te va împiedica să te relaxezi și să adormi la loc", susține Luo.
Faptul că te trezești în timpul nopții ar putea fi rezultatul faptului că ceasul intern al organismului nu se aliniază la programul de somn.
„Somnul e guvernat de doi factori-cheie. La începutul nopții, creșterea presiunii de a dormi, nevoia corpului nostru de a se odihni, ne ajută să adormim. Mai târziu, ceasul nostru intern, cunoscut ca ritm circadian, joacă un rol important în menținerea stării de somn. Într-un scenariu ideal, cei doi factori lucrează împreună, dar dacă presiunea somnului se duce înainte ca semnalul circadian să se instaleze, se poate să te trezești în timpul nopții", a mai adăugat dr. Luo.
Unele tehnici de a-ți ajusta ritmul circadian presupun trezirea la aceeași oră în fiecare zi, schimbarea orelor de masă, administrarea de suplimente cu melatonină, a face sport la alte ore decât cele obișnuite, consumul de cantități moderate de cofeină dimineață, dar și expunerea limitată la lumină puternică.
11.04.2026
08:05
358
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
629
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
612
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
626
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
633
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
662
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
812
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
636
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
581
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
761
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
640
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
582
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
378
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
645

641
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
672
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
822
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
648
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
589
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
770
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
648
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
588
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
936
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
736
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
838
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
842
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
835
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
774
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
993
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1011
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
925
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
848
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
763
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
857
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
945
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi