Notarul lui Plahotniuc, pe banca acuzaților într-un dosar pentru fals în acte publice și declarații mincinoase. Ce pedeapsă riscă Olga Bondarciuc, extrădată acum trei luni din Belgia
1853
Notarul Olga Bondarciuc, extrădată acum trei luni din Belgia, va compărea în fața judecătorilor, după ce Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală într-un dosar privind falsul în acte publice în interesul unei organizații criminale și oferirea de declarații mincinoase în calitate de martor într-un proces penal legat de săvârșirea unei infracțiuni deosibit de grave.
Faptele incriminate notarului lui Vlad Plahotniuc au fost cercetate direct de procurorii PCCOCS, cu sprijinul ofițerilor Serviciului de Informații și Securitate. Astfel, s-a stabilit că notarul învinuit a acționat în interesul organizației criminale Plahotniuc, pentru camuflarea faptelor infracționale ale acesteia și crearea unor piste greșite în investigațiile efectuate într-un dosar privind sustragerea mijloacelor bănești din sistemul bancar al R. Moldova. Mai exact, acesta a introdus în documente oficiale date false privind perfectarea de acțiuni notariale.
Totodată, notarul a fost cercetat și pentru faptul că, în februarie 2018, a ascuns de la autoritatea de investigație propriile acțiuni notariale, atunci când a fost audiat în calitate de martor, într-un dosar penal (din cadrul dosarelor denumite „frauda bancară”). Oamenii legii precizează faptul că dosarul în care a fost atunci audiat viza prestarea serviciilor notariale în interesul organizației criminale – fapt pe care l-a ascuns – pentru unele companii nerezidente, prin care ar fi fost spălate mijloace bănești sustrase din sistemul bancar al R. Moldova.
Pe parcursul urmăririi penale, notarul lui Plahotniuc nu și-a recunoscut vinovăția, iar după extrădarea din Belgia, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea notarului în arest la domiciliu, chiar dacă procurorii PCCOCS au solicitat prelungirea arestului preventiv.
Potrivit legii, prima infracțiune este pedepsită în R. Moldova cu amendă între 67 500 de lei la 117 500 de lei sau cu închisoare de la 1 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. De asemenea, Olga Bondarciuc riscă o amendă între 27 500 de lei și 57 500 de lei sau cu închisoare de până la 5 ani, pentru că a făcut declarații mincinoase.
14.06.2026
08:40
429
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
656
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
1647
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
852
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1362
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1265
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1322
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
1776
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1509
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1433
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1482
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1420
Horoscopul zilei 12.06.2026
14.06.2026
08:40
424
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
650
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
1633
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
842
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1352
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1255
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1311
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
1762
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1498
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1422
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1474
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1413
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
1978
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
1948
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2004
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
1854
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1644
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1613
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1419
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1183
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1174
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1153
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
1081
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
1109
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
1128
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
Horoscopul zilei 14.06.2026
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
Horoscopul zilei 13.06.2026
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














