Noi reguli pentru turiștii care se vor odihni la Mamaia
2057
divahair.ro Activitățile comerciale și serviciile de piață în stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță vor funcționa altfel în această vară. Regulamentul a fost modificat de consilierii locali din Constanța.
Începând din acest sezon estival, turiștii nu se vor mai putea plimba cu poneii, trăsuri vor fi mai puține și nu vor putea cumpăra nimic pe plajă, pentru că a fost interzis comerțul ambulant.
De asemenea, poliția locală va putea aplica mai multe sancțiuni turiștilor care vor încălca ordinea publică, dar și comercianților care se vor aventura să încalce noile reguli.
Documentul aprobat de consilieri conţine o serie de reguli pentru comerț. De exemplu, vor dispărea standurile unde se vând ochelari, pentru că sunt suficiente spații comerciale de unde poți să-și cumperi ochelari.
„Pentru legume și fructe se reduce numărul de puncte comerciale ambulante la trei, amplasate echilibrat de-a lungul stațiunii, pentru că avem puncte de alimentație publică unde se găsesc legume și fructe. De asemenea, se reduce numărul de puncte de închiriere a bicicletelor. Anul trecut erau biciclete de o persoană, de două, de patru, de opt și, ajunsesem să înlocuim un microbuz, cu o bicicletă. E distractiv, numai că nu avem spațiu suficient și preferăm să facem lucrurile în echilibru. Bicicliștii să poată merge cu biciclete, pietonii să se poată plimba pe promenadă și să aleagă unde să-și petreacă timpul“, a explicat Decebal Făgădău, primarul interimar al Constanţei, citat de money.ro. De asemenea, va fi interzisă cerșetoria pe toate plajele din Constanța.
07.03.2026
23:31
252
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
351
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
463
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
584
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
659
Horoscopul zilei 07.03.2026
749
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
906
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
933
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
678
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
707
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
724
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
07.03.2026
23:31
209
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
329
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
442
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
569
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
645
Horoscopul zilei 07.03.2026
732
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
891
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
915
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
663
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
693
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
712
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
887
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
722
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
711
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
723
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
767
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
680
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
782
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
699
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
726
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
738
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1292
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
742
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
1070
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
673
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














