Noi mărturii despre violurile comise de soldații ruși în Ucraina: Când au văzut că vor fi înfrânți, au început să violeze
1409
Tot mai multe mărturii arată că soldații ruși au folosit violul ca armă de război. Mai multe organizații, inclusiv ONG-ul Human Rights Watch, avertizează asupra acestui fenomen. Katerina Haliant, psiholog clinician la spitalul Dobrobut din Kiev, a relatat marți, pentru BFM TV, calvarul prin care au trecut aceste femei.
„Lucrez cu femei cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, adesea minore. Cele mai multe dintre ele provin din apropiere de Kiev, Bucea sau Irpin și au fost violate în grup de trei până la cinci bărbați”, a declarat aceasta.
Ea însăși a plecat din Ucraina în Estonia în urmă cu câteva zile, împreună cu fiica ei, și lucrează la evacuarea acestor femei victime ale violului.
„Femeile care doresc să primească ajutor psihologic îl primesc, dar multe dintre ele nu sunt în stare să vorbească despre asta”, continuă Katerina Haliant. Ea povestește despre violuri foarte violente, aplicate într-un „mod umilitor”. Potrivit psihologului, toate povestesc despre același modus operandi. În primul rând, soldații ruși din orașele ocupate le supravegheau pe femei în timpul zilei, îi omorau pe bărbați, dacă era necesar, apoi se întorceau în casă noaptea.
Mărturia Elenei (prenume schimbat) atestă acest lucru. Tânăra mamă a fost violată timp de aproape treisprezece ore de doi soldați ruși în Herson, după ce a fost identificată ca fiind soția unui soldat ucrainean.
„În primele săptămâni ale invaziei, rușii au colectat informații despre cine locuia în casă și au jefuit. Apoi a venit presiunea. Când rușii au înțeles că vor fi împinși înapoi de armata ucraineană, au început să violeze, mai ales în absența bărbaților”, povestește Katerina Haliant, citată de G4media.ro.
Astăzi este dificil de știut câte femei ucrainene au fost victime ale violenței sexuale de la începutul ofensivei rusești. Ele nu vorbesc despre asta în mod direct”, explică Katerina Haliant. Violurile sunt descoperite atunci când acestea caută ajutor pentru că nu mai vor să trăiască.
Gândurile sinucigașe se regăsesc într-adevăr în mărturiile mai multor victime. „Aș fi preferat să mă omoare în loc să facă ceea ce a făcut”, a declarat Vera, o ucraineancă în vârstă de 83 de ani, care a povestit pentru CBSNews că a fost violată de un soldat rus în timp ce soțul ei cu dizabilități se afla în casă.
Katerina Haliant a subliniat că este necesar „să se asigure siguranța acestor femei, în special prin evacuarea lor din Ucraina, iar apoi să se asigure sănătatea lor fizică și psihică și să fie învățate cum să trăiască cu asta”.
10.04.2026
21:06
356
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
362
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
477
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
360
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
343
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
501
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
454
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
417
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
700
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
525
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
21:06
353
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
359
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
475
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
358
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
342
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
500
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
454
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
417
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
700
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
525
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
629
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
648
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
634
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
620
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
833
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
826
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
784
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
681
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
633
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
745
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
803
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
849
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
755
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
690
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
683
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














