Noi DEZVĂLUIRI despre ședința de duminică de la Președinție: „PAS trece printr-o criză extrem de mare, care ar putea duce la DESTRĂMAREA majorității parlamentare. Pentru prima dată Maia Sandu a fost contestată în interiorul formațiunii”
3989
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar trece printr-o criză fără precedent, care s-ar putea solda chiar cu destrămarea majorității parlamentare. Astfel, remanierile efectuate ieri de Guvern, inclusiv numirea lui Dumitru Alaiba în calitate de ministru al Economiei, sunt menite să mențină, pentru moment, unitatea formațiunii de guvernământ, a declarat membrul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Ion Terguță.
„Schimbarea lui Sergiu Gaibu cu Dumitru Alaiba nu este decât o încercare de a drege busuiocul în interiorul PAS. Acest partid a trecut printr-o criză extrem de mare de duminică și până acum, care putea duce și la destrămarea majorității parlamentare și la alte lucruri mult mai grave. Putem face două concluzii: președinta Maia Sandu a fost contestată pentru prima în interiorul PAS în seara de 13 noiembrie; în interiorul PAS există un conflict mare între câteva fracțiuni, care ar putea duce la o ruptură în interiorul formațiunii. Acesta este un lucru extrem de grav.
Ceea ce s-a încercat acum (remanierile de ieri n.r.) e păstrarea unității PAS și majorității parlamentare, iar țapul ispășitor a fost găsit ministrul Economiei, Sergiu Gaibu. Nu a fost dat afară pentru că e un ministru bun sau rău, mai ales că în subordinea sa mai că nu are nimic. Toată economia e la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care se află în subordinea lui Andrei Spînu”, a declarat Terguță, în cadrul unei emisiuni de la N4.
În același context, Terguță menționat că președinta Maia Sandu, care are cel mai mare merit pentru rezultatul excepțional obținut de PAS la alegerile parlamentare anticipate de anul trecut, are mari probleme.
„Maia Sandu va trebui să ia o decizie… O decizie pe care nu a putut să o ia foarte repede. Știu foarte bine că cine este candidatul președintelui pentru funcția de premier. Este vorba de Dorin Recean. Dar această candidatură nu a fost acceptată, în special, de două persoane – Sergiu Litvinenco și Andrei Spînu. Ei au pus duminică piciorul în prag și au spus că ori noi sau totul sare în aer”, a conchis Terguță.
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău















