Stiri
Rudele tânărului din satul Sagaidac, raionul Cimișlia, reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de omorul tinerei sale soții la numai două zile după nuntă, susțin că acesta este nevinovat. Potrivit lor, fata ar fi fost omorâtă de altcineva care le-ar fi furat și banii adunați la nuntă.
„Au intrat în casă niște indivizi și au tăiat-o. Bărbatul ei nu era acasă în acel moment, era dus la Cahul ca să-și facă niște documente. Cum adică să o ucidă soțul ei? Au ucis-o alții, au intrat și au furat toți banii de la nuntă”, ne spune plângând femeia.
Primarul satului Sagaidac, Ioana Leorda, susține că a vorbit cu familia fetei și cu asistenta medicală din sat care a venit la locul crimei la o oră de la producerea acesteia.
„Se vede că fata a avut o moarte violentă, un bec din locuința în care trăiau ei era spart, iar toate țolurile de pe jos erau împrăștiate și învălătucite. Toată ușa era murdară de sânge, s-a chinuit săraca. Ei aveau 4 000 de dolari și câteva sute de euro care au dispărut după omor. În casă au rămas numai două borcane cu lei moldovenești. Știți cum oamenii de la țară țin banii în borcane”, povestește primarul.
Potrivit Ioanei Leorda, tinerii au lucrat trei ani în Franța ca să câștige banii de nuntă și erau un cuplu foarte liniștit. „Ea nu e de la noi din sat, e din Călărași, dar băiatul e dintr-o familie foarte bună de la noi din localitate. Nu am niciun cuvânt de rău de spus despre ei. Tinerii se împăcau foarte bine. Duminică au făcut o nuntă frumoasă. Nu sunt conflictuali de felul lor, sunt oameni de treabă. Poliția îl cercetează pe bărbat, dar dacă ei doi au lucrat trei ani în Franța, cum putea să o omoare și să fure banii?”, se întreabă primarul.
Anterior, șeful Inspectoratului de Poliție din Cimișlia, Vasile Melenti, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că soțul femeii se afla în stare de ebrietate când și-ar fi înjunghiat soția după o ceartă în dimineața zilei de ieri.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore.
Tatiana Scutaru
Noi detalii în cazul tinerei omorâte la Cimișlia: Sătenii dau peste cap varianta poliției!
Important
05.09.2013
16:32
2585

Stiri relevante
07.07.2022
15:08
2324
Libanezul care și-a aruncat de la etajul patru pruncul de trei luni, 30 de zile de AREST în Penitenciarul nr. 13: De ce a recurs la acest gest monstruos
01.02.2019
07:30
2873
Și-a ucis familia după ce a furat economiile părinților și le-a trimis unei prostituate
29.01.2019
07:30
3352
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
14.01.2019
20:03
2918
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
10.08.2018
20:02
2560
Și-a ÎMPUȘCAT soțul în cap dintr-un motiv absolut bizar!
22.07.2018
20:03
2756
Îngerul morții este chiar în spitale. Asistentă, între viață și moarte…
13.07.2018
08:30
2424
ORIBIL // O asistentă medicală a ucis 20 de pacienți. Motivul femeii
12.07.2018
19:04
2212
INCREDIBIL // Și-a ucis fiul ca să nu o ducă la azil
30.05.2018
08:02
3452
TRAGEDIE // Motiv incredibil pentru care băiatul de 9 ani şi-ar fi ucis bunica
12.05.2018
13:30
2367
SADISM // Braconierul s-a filmat în timp ce ucidea o căprioară
11.05.2018
18:15
2298
Tânără din Sudan, condamnată la moarte după ce și-a ucis soțul. Bărbatul o violase cu ajutorul rudelor
21.04.2018
16:04
1784
A căutat o femeie care să semene leit cu ea și apoi a ucis-o. De ce a făcut asta

Top stiri
05.08.2025
00:02
236
Pandemia COVID-19 ar putea fi vinovată de accelerarea îmbătrânirii creierului: amplificată la vârstnici și grupuri vulnerabile
04.08.2025
23:07
469
Zelenski acuză prezența mercenarilor străini în războiul din Ucraina, promițând represalii ferme
04.08.2025
20:35
537
Prognoza meteo pentru Republica Moldova - 05.08.2025
04.08.2025
19:06
486
Reprezentanții LOC și autoritățile din Odesa, discuții pentru consolidarea relațiilor moldo-ucrainene în contextul provocărilor actuale
04.08.2025
18:08
512
Chișinău, București și Kiev întăresc colaborarea pentru stabilitatea europeană: Întâlnirea strategică a secretarului de stat Sergiu Mihov cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova
04.08.2025
18:03
946
După Zaharova, socialistul Dodon răspândește fără să clipească același FALS atribuit președintei CEC. Acesta afirmă că „războiul hibrid” al europenilor împotriva R. Moldova ar fi mai PERICULOS decât al rușilor
04.08.2025
17:47
614
Dronele ucrainene fac ravagii: avion de vânătoare rus distrus și alte patru avariate pe un aerodrom din Crimeea
04.08.2025
17:32
442
România și UE, sprijin esențial pentru R. Moldova împotriva influenței rusești în alegeri
04.08.2025
17:13
647
Voronin caută revenirea PCRM în alianța Dodon-Tarlev-Vlah: condiții noi propuse de comuniști
04.08.2025
17:13
3625
Dodon anunță vremuri GRELE pentru cetățenii R. Moldova, dacă partidele PRORUSE vor câștiga la parlamentare: „Va trebui să strângem cureaua... Trebuie să găsim finanțare pentru ca salariile pensiile să fie plătite la timp”
04.08.2025
16:33
454
Liceenii moldoveni, parteneri de încredere pentru colegii din clasa a IX-a în cadrul campaniei „Matematica de la egal la egal”
04.08.2025
16:27
687
Ucraina lovește strategic: piraterie cibernetică asupra submarinului nuclear Kniaz Pojarski dezvăluie slăbiciuni critice ale Rusiei în Arctica
04.08.2025
16:17
1123
Dodon a DEZVĂLUIT câte locuri ar trebui să revină PSRM pe lista „căruței” electorale a socialiștilor, comuniștilor, inima și viitorul Moldovei. Socialistul îi arată din deget lui Voronin: „Noi vedem ratingul PCRM... ”
04.08.2025
14:33
496
România se confruntă cu o criză a vaccinării împotriva rujeolei: 8 decese și doar 62% acoperire vaccinală în Uniunea Europeană. Influenta extremă dreaptă și dezinformarea complică situația.
04.08.2025
14:15
1016
VIDEO // Aeroportul „Eugen Doga” se schimbă la față. Proiectul de 700 de MILIOANE de lei prevede extinderea terminalului de pasageri, amenajarea unor noi zone de așteptare, o terasa acoperită, cabine de duș și business lounge
04.08.2025
13:36
1373
Kremlinul PIERDE ultima pârghie de ȘANTAJ energetic asupra R. Moldova. S.A. „Moldovagaz” rămâne fără licența pentru furnizarea gazelor naturale
04.08.2025
12:21
582
Condamnat la 16 ani de închisoare pentru moartea fratelui său în urma unei altercații violente în Basarabeasca
04.08.2025
11:45
1000
Tun de 12 MILIOANE de lei dat de un PRIMAR, un avocat și un fost polițist. Percheziții de amploare la Nordul republicii
04.08.2025
11:40
762
Nou Însărcinat cu Afaceri la Ambasada SUA din Chișinău: Nick Pietrowicz preia responsabilitățile
04.08.2025
11:29
500
Marina Tauber își va afla SENTINȚA pe 30 septembrie, imediat după alegerile parlamentare. Actuala deputată riscă 13 ani de pușcărie
04.08.2025
11:18
550
Sirian de 66 de ani, condamnat la 8 ani de închisoare pentru escrocare de 75.000 USD în nordul Moldovei
04.08.2025
11:08
570
Cetățenii din R. Moldova ar putea călători fără vize în Emiratele Arabe Unite: Un memorandum crucial pe agenda vizitei oficiale la Abu Dhabi
04.08.2025
10:49
587
Șeful GUR, Kirilo Budanov, avansează patru variante post-război pentru Ucraina
04.08.2025
10:15
1764
Plahotniuc, o nouă SCRISOARE din penitenciarul din Atena. Fugarul se „roagă” să fie adus cât mai curând în R. Moldova și reia retorica forțelor politice loiale Kremlinului: „Eu sunt hotărât să revin acasă și voi lupta pentru acest drept”
04.08.2025
08:09
773
Atac masiv cu drone în regiunea Volgograd: incendiu la o gară și întârzieri ale trenurilor și zborurilor

Actualitate
Parteneri
Actualitate

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri