Nicolae Negru // Unirea unioniștilor și discreditarea lor ​

Semne diacritice

Recentele încercări de „consolidare și unificare a curentului politic unionist” din Republica Moldova s-a soldat cu crearea unui „bloc politic ce va activa permanent, din momentul formării și până la realizarea Unirii”.

Să nu spunem „hop”

Rămâne de văzut dacă cele cinci partide componente, care, cu excepția PL, au înregistrat până acum rezultate electorale modeste de tot, vor atrage mai multe voturi împreună, în politică 1+1 nu e neapărat egal cu 2, dar direcția pașilor făcuți de liderii blocului trebuie considerată corectă. Ca și în trecut, constituirea blocului nu e o garanție că va rezista alcătuirii unei liste electorale comune. Noua construcție se poate prăbuși ca un castel de nisip la prima încercare de identificare a reprezentantului pentru alegerile prezidențiale din această toamnă.

Avantaje și dezavantaje

Unii „regretă” (eufemistic vorbind) faptul că PUN a rămas în afara BPP (bloc politic permanent). Din punctul nostru de vedere, „reticența” lui Octavian Țîcu nu e lipsită de logică și e mai mult în avantajul, decât în dezavantajul ideii unioniste. Fiindcă alegătorii noștri preferă să voteze lideri nu partide sau doctrine, un lider relativ nou, cu o echipă bună (care e încă în proces de formare) ar putea atrage alegători noi, care azi ignoră partidele unioniste, votând cu PAS, PPDA, PLDM sau chiar PD. Dacă PUN se alătură BPP, această posibilitate ar putea fi pierdută. Însă, în cazul alegerilor prezidențiale, e preferabil totuși să se meargă cu un candidat unionist comun, decât cu doi sau mai mulți.

Campania antiunionistă

Pregătindu-se de viitoarele bătălii electorale, făcând eforturi de „unire a unioniștilor”, liderii lor nu ar trebui să scape din vedere nici propaganda împotriva reunirii cu România, campania subtilă de discreditare a unionismului și a unioniștilor în general. Aceasta este desfășurată pe două direcții: 1) se încearcă să se acrediteze ideea că ar fi existat o relație între unioniști și Plahotniuc, că ei ar fi făcut jocul lui împotriva blocului ACUM; 2) se lucrează pentru a prezenta unionismul ca o mișcare anacronică, naționalistă, revanșardă, reacționară, în contextul integrării europene și al globalizării, și chiar trădătoare.

În primul caz, e exact invers: PUN, PLDM și PL au fost scoase din joc, sub presiunea PPE, în avantajul blocului ACUM, iar partidele care au participat la alegerile parlamentare nu au cum să-i reprezinte pe toți unioniștii, dacă judecăm după rezultatele lor electorale. Se generalizează faptul că unii unioniști nu-i agreează pe Maia Sandu sau Andrei Năstase. Însă această atitudine firească nu îi face în mod automat „oameni ai lui Plahotniuc”, după cum alierea acumiștilor cu socialiștii, împinși de Hahn și Kozak, nu îi consacră pe liderii ACUM ca strategi. Dacă erau strategi, nu îl întăreau pe Dodon și nu pierdeau atât de stupid puterea, așa încât te întrebi dacă nu cumva acesta a fost scopul lor adevărat: să-l „spele” și să-l propulseze pe Dodon?

Despărțirea de românofobie

În cel de-al doilea caz, de ce integrarea în UE ar fi în pas cu modernitatea, iar integrarea într-un stat din componența UE, ai cărui cetățeni vorbesc aceeași limbă, au aceleași rădăcini istorice, culturale și spirituale ca și majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, ar fi un pas înapoi, dăunător, primejdios?

Minoritățile etnice oricum au a se adapta noilor condiții lingvistice, culturale post-sovietice, fără aceasta nu e posibilă consolidarea statului independent Republica Moldova, dacă loialitatea lor față de el e sinceră. Dacă sunt dispuși să contribuie la edificarea națiunii civice moldovenești, pot contribui cu același succes și la consolidarea națiunii civice române. Efortul e același: despărțirea de șovinism, de românofobia perioade sovietice și asimilarea limbii române. De altfel, e în trend azi să se corecteze, în măsura posibilităților, nedreptățile istorice.

Noua realitate geopolitică

Pe de cealaltă parte, e timpul să recunoaștem că Rusia nu s-a împăcat cu noua realitate geopolitică și urzește planuri de restabilire, într-o formă sau alta, a Uniunii Sovietice. Aflarea Republicii Moldova dincoace de zidul UE e riscantă, le dă idei neoimperialiștilor ruși, care își fac planuri revanșarde, nu numai în raport cu Belarus și Ucraina.

Construcția statului Republica Moldova nu e posibilă sub presiunea destabilizatoare permanentă din partea Rusiei, presiune care nu scade, ci, dimpotrivă, e în ascendență invers proporțională prețurilor la petrol pe piața mondială. În orice moment, Putin poate decide să ne întoarcă în țarcul „lumii ruse” sau al „Rusiei istorice”.

Unioniștii sunt patrioți și nu pot accepta aceasta. Trebuie să profităm de răgazul independenței, pe care ni-l oferă istoria. Dacă nici după Crimeea și Donbas pe „stataliști” nu-i sperie pericolul agresiunii ruse, înseamnă că statalismul lor e fals, e teatral. În cel mai bun caz ei sunt niște idioți utili ai Rusiei, dacă nu agenții ei.