Nicolae Negru // Trenul reglementării transnistrene Moscova-Berlin se apropie de Chișinău?
10850
Semne diacritice
Maia Sandu a provocat supărări la Mosova pentru că a adresat mulțumiri SUA în legătură cu criza gazelor, dar nu și Rusiei în primul rând, care se crede binefăcător al nostru, uitând de amenințările pe care ni le trimitea, dacă nu plătim datoria pretinsă de „Gazprom”.
Acum se vede că ultimatumul, șantajul Rusiei avea ca țintă nu atât Chișinăul, cât Occidentul, Moscova dorind să provoace UE, Germania, SUA, să le implice în negocierile care privesc viitorul Republicii Moldova. Și ele s-au implicat. Aflăm aceasta din mesajele de mulțumire ale Maiei Sandu către Departamentul de Stat al SUA, către Charles Michel, președintele Consiliului Europen, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Angela Merkel, cancelarul german. Faptul e fapt, criza gazelor nu s-ar fi încheiat așa cum s-a încheiat, dacă aceasta nu ar fi fost discutată de Rusia și Occident.
Moscova dorea demult să aibă un cuvânt de spus în relațiile Republicii Moldova cu UE și din scurgerile de informație către presă tema respectivă a fost abordată în timpul negocierilor. Vicepremierul Andrei Spînu se jură că nu, dar el nu e singurul participant la negocieri. Aflăm că Maia Sandu a discutat „de câteva ori” la telefon cu Dmitri Kozak, șeful adjunct al Administrației prezidențiale ruse, responsabil de relațiile economice cu Republica Moldova, dar și de reglementarea transistreană. „Câteva” e mai mult de două ori, nu-i așa?
Nu știm dacă rezultatul e cel dorit de Moscova, mai curând ea nu și-a atins scopul pe deplin,altfel ar fi fost mai generoasă în stabilirea prețului la gaze. Dar concesiile din partea Chișinăului nu sunt deloc minore și criza poate reizbucni foarte repede dacă Rusia va considera de cuviință. Chișinăul nu are dreptul să se „atingă” de statutul actual al companiei „Moldovagaz”, până nu transformă datorile companiei față de „Gazprom” în datorii de stat. Rezultatele auditului în privința datoriei vor fi supuse aprobării de către „Moldovagaz”, în cadrul căreia majoritatea acțiunilor, peste 63 la sută, aparțin „Gazprom”-ului.
Guvernul Republicii Moldova s-a angajat să organizeze până la sfârșitul lui noiembrie ședința comisiei interguvernamentale moldo-ruse în domeniul cooperării economice, în cadrul căreia se va discuta „întregul spectru de probleme existente în domeniul energetic”; „partea moldovenească va propune modul de organizare a procesului de semnare a tratatului interguvernamental de colaborare în domeniul energetic”.În opinia reputatului analist Vladimir Socor, Moscova încearcă astfel să creeze impresia că Chișinăul însuși cere instituționalizarea dependenței sale energetice de Rusia, dependență pe care o cimentează documentul semnat de vicepremierul Andrei Spînu și președintele „Gazpom”-ului, Alexei Miller.
Însă există și alte mișcări care ne determină să credem că criza gazelor, provocată de Rusia, după brusca revendicare a datoriei pe care o ignora până acum, a avut ca scop nu numai „marcarea reînnoită a teritoriului”, a „sferei de influență” pe care o pretinde. După cazul Plahotniuc, Moscova încearcă să obțină un nou „consens internațional” în Republica Moldova și acesta nu poate să nu vizeze și reglementarea transnistreană. Întâmplător insistă Rusia asupra datoriei de 700 de milioane de dolari, uitând de cea de 8 miliarde din partea Tiraspolulu? Speranța unui „consens internațional” în problema transnistreană o exprima, până la vizita sa de la Chișinău, și președintele german Frank-Walter Steinmeier.
Nici nu s-a încheiat bine criza gazelor, că Parlamentul Republicii Moldova a și instituit, nitam-nisam, o „Comisie parlamentară specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a R. Moldova”. Aceasta s-a făcut la inițiativa spicherului Igor Grosu, „în scopul consolidării unității poporului și restabilirii integrității teritoriale a statului, sprijinindu-se pe eforturile colective ale comunității internaționale (s.n.)...”. Reprezentanții PSRM au profitat imediat de ocazie pentru a propune formarea unei „platforme” de întâlniri cu așa-zișii deputați ai așa zisului Soviet Suprem de la Tiraspol, un vis de mai demult al Moscovei.
Demisia inopinată a vicepremierului pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, din motive „personale”, după ce a mai făcut, din partea Chișinăului, niște pași înapoi în ce privește plăcuțele de înmatriculare a mașinilor transnistrene, ridică iarăși semne de întrebare. Nu cumva se pregătesc niște acțiuni pentru care Kulminski nu pare suficient de credibil?
Pe de cealaltă parte, Maia Sandu spulberă aceste temeri. Ea a declarat, pentru ziarul rus „Kommersant”, că soluția pentru reglementarea transnistreană va porni de la Chișinău, de la Parlament și Guvern, că se va merge pe calea consensului în societate, iar între timp se va lucra pentru a face malul drept mai atractiv pentru cetățenii de pe malul stâng.
Numai că opoziția din Parlament va vota orice va propune PAS la sugestia Berlinului, care îndeplinește uneori, în interesele sale egoiste, pohtele geopolitice ale Moscovei. După Nordstream 2, care scoate din jocul gazelor Ucraina, lăsând-o pradă Rusiei, ar fi naiv să credem că Germania va proteja Republica Moldova. Ar putea să aibă dreptate cei care spun că formarea „Comisiei parlamentare speciale” ar fi un semnal că „trenul” reglementării Moscova-Berlin se apropie de Chișinău.
13.08.2025
11:00
2492
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3722
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
94627
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
54249
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
37228
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
37578
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
38225
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
38514
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
38980
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
38667
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
38563
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38180
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
02.06.2026
10:01
331
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
02.06.2026
09:51
273
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
02.06.2026
09:30
338
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
02.06.2026
08:43
327
Horoscopul zilei 02.06.2026
02.06.2026
08:20
319
Zeci de medici veterinari din întreaga țară s-au reunit la Congresul Colegiului Medicilor Veterinari de la Chișinău
01.06.2026
22:41
797
Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului la Stăuceni și a inaugurat noua Primărie modernizată
01.06.2026
20:35
660
Ploi și răcire ușoară marți, 2 iunie 2026, în Republica Moldova
01.06.2026
14:43
903
Cod galben de ploi puternice, 02.06.2026, orele 08–23
01.06.2026
08:23
811
Horoscopul zilei 01.06.2026
31.05.2026
19:47
1148
Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
31.05.2026
18:42
1218
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, cu ploi și încălzire treptată (1–7 iunie 2026)
31.05.2026
07:51
1207
Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026
20:22
1467
Vreme mai caldă și în mare parte fără ploi duminică, 31 mai 2026
30.05.2026
12:44
1475
Cod galben de furtuni, 30.05.2026, interval 11–17
30.05.2026
12:20
1679
Moldova și Suedia semnează un nou parteneriat pentru integrarea în Piața Internă a UE
30.05.2026
11:53
1622
Bruxelles sprijină integrarea economică a Republicii Moldova și pregătește Conferința de Investiții UE–Moldova 2026
30.05.2026
08:07
1447
Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026
20:23
1737
Ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 30 mai 2026
29.05.2026
18:13
1763
Republica Moldova își consolidează rolul în CEFTA: reuniune la Bruxelles pe digitalizare, comerț și integrarea în piața unică UE
29.05.2026
17:44
1596
Memorandum între Ministerul Educației și Fundația Martti Ahtisaari pentru dezvoltarea educației multilingve și coeziunii sociale în Republica Moldova
29.05.2026
17:09
1616
Cinci bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, trimiși în judecată în dosarul contrabandei cu armament militar din Ucraina spre Israel
29.05.2026
16:49
2259
ULTIMA ORĂ // Larisa Miculeț revine la conducerea Ambasadei R. Moldova în Irlanda, în pragul Președinției Dublinului la Consiliul UE. Jana Costachi a fost rechemată din funcție
29.05.2026
15:45
1730
Primarii din toată țara, alături de Maia Sandu și oficiali de rang înalt, discută reforma APL și stimulentele pentru amalgamarea localităților
29.05.2026
15:41
1849
Val de escrocherii telefonice în R. Moldova: Peste 3 milioane de lei furați în 24 de ore. Un pensionar și-a vândut apartamentele și a rămas fără 2,1 milioane de lei
29.05.2026
15:35
2056
Răspuns diplomatic ferm al României după atacul de la Galați. Consulul Rusiei la Constanța, declarat persona non grata. Consulatul se închide
Producția de lapte din fermele autorizate crește puternic în Republica Moldova, susținută de plățile oferite fermierilor
Începe bacalaureatul 2026: prima probă la Limba și literatura română pentru 3.107 candidați din 55 de centre, peste 120 de note de „10” acordate din oficiu
Dorin Junghietu promovează la Baku energia verde ca pilon al securității energetice a Moldovei și al cooperării regionale
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














