Nicolae Negru // Riscul anului 1940
8327
Semne diacritice
E confirmat: Republica Moldova intră în „lista” teritoriilor jinduite de Putin. Agenția TASS („Agenția Telegrafică a Uniunii Sovietice”) l-a citat pe generalul rus Rustam Minnekaev, comandant adjunct al Districtului Militar Central, declarând că, în etapa a doua a „spețoperației” militare, trupele ruse au sarcina să ocupe nu numai Donbasul și sudul Ucrainei, ci și să-și facă drum spre Transnistria „unde de asemenea se atestă fapte de persecutare a populației de limbă rusă”.
Nu vă grăbiți să spuneți că generalul minte cu nerușinare sau că a fost indus în eroare, fiindcă raioanele estice ale Republicii Moldova sunt controlate de Rusia și, prin urmare, Moscova însăși ar fi responsabilă de „oprimarea” vorbitorilor de limbă rusă de acolo, care sunt de fapt cei privilegiați din punct de vedere lingvistic.
Oricât de absurde ar părea amenințările generalului Minnekaev, ele trebuie luate în serios, chiar dacă adjunctul lui Serghei Lavrov le-a dezmințit deja. Dar nu se jura Lavrov cu câteva zile înainte de invadarea Ucrainei că Rusia nu are de gând să atace Ucraina? La Moscova nimeni nu e lăsat să vorbească ce-i vine prin cap. Până și prorocirile apocaliptice, elucubrante ale proaspăt răposatului lider „liberal-democrat” rus Vladimir Jirinovski, pe care le-a făcut la începutul lunii februarie, cu puțin timp înainte de a fi răpus de Covid-19, azi nu mai par să atât de fanteziste, elucubrante, ca la momentul respectiv. „Ucraina nu va mai exista, Moldavia nu va mai exista!... Va fi război!”, urla Jirinovski sărit de pe fix, cu o exaltare neegalată de el până atunci.
Un general rus poate spune și absurdități, dacă i se cere, dar nu are voie să improvizeze. Faptul că declarația lui Minnekaev e mai absurdă decât acuzația de nazism a evreului Zelenski nu înseamnă că e întâmplătoare, accidentală. Nu este exclus ca, mâine-poimâine, transnistrenii vorbitori de limbă rusă să se plângă lui Putin că sunt persecutați de „naziștii” de la Chișinău. De altfel, liderul separatist, Vadim Krasnoselski, s-a și plâns ieri că brava republicuță nerecunoscută de nimeni este blocată economic de autoritățile „statului vecin”. Și „atacul” asupra kgb-ului local a venit la țanc, când e nevoie de un pretext de invazie. Așa că de la „denazificarea” Ucrainei până la „denazificarea” Republicii Moldova e doar un pas.
Acum se vede mai limpede ca niciodată că „neutralitatea” în vecinătatea Rusiei e, în cel mai bun caz, o prostie. Nimeni nu-ți asigură securitatea, cu atât mai mult dacă ție nu-ți pasă de ea. Retransformarea celui de-al doilea stat românesc într-o gubernie rusă depinde de rezistența ucrainenilor. Dacă sunt înfrânți, există riscul repetării anului 1940, cu liste de „rusofobi” și sute de cadavre aruncate în gropile cu var din Valea Morilor, cu elita decimată din nou, cu mii de refugiați peste Prut... Atrocitățile din Bucea, Mariupol și alte localități ale Ucrainei ne demonstrează că barbaria, cruzimea invadatorilor nu poate fi exagerată, mai ales când Putin nu îi pedepsește, ci îi decorează.
De aceea, și Republica Moldova, și România ar trebui să ajute Ucraina cu tot ce e posibil, inclusiv cu MIG-urile, dacă armata ucraineană are nevoie de ele. Prin atitudinea față de Ucraina se developează agenții Moscovei, coloana a cincea, de toate culorile. Unii, înfășurați cu tricolorul, și-au amintit brusc de teritoriile românești, pentru a-l ataca pe Zelenski...
Putin începuse realizarea proiectului „Novorossia” în 2014, dar, probabil, nu era pregătit în deplină măsură să verse sângele pe care îl varsă acum. Posibil, el mai miza pe „războiul hibrid”, dar, nereușind în acești ani să instaleze la Kiev un guvern-marionetă, văzându-și visul refacerii „Rusiei istorice” pus în pericol, s-a decis să atace Ucraina cu armament convențional. Numărul de morți și răniți nu mai contează, el e dispus să sacrifice milioane de oameni pentru „omleta” imperială, pentru a distruge, a ocupa Ucraina și a-i transforma pe ucraineni în ruși, ca „soluție finală” a problemei. Proiectul său național se aseamănă cu al lui Hitler. Pentru Putin, „spațiul vital” e teritoriul „Rusiei istorice”, iar retorica sa despre securitate e pentru camuflaj, ca să confere intențiilor sale barbare, mesianice, naziste în esență, un pic de spoială modernă. Cel mai evident indiciu al smintelii sale, a faptului că e bun de legat e ușurința cu care își zângănește arma nucleară.
Pe de cealaltă parte, Occidentul începe să înțeleagă că împăciutorismul nu duce decât în impas, că mai devreme sau mai târziu va trebui să intre în luptă, fiindcă sancțiunile nu îl pot opri pe un individ irațional, care a ajuns să se creadă un mesia, asumându-și „misiunea adunării teritoriilor ruse”. Liderii occidentali nu se mai sinchisesc să furnizeze armamentul necesar Ucrainei, avertizându-l pe Putin că, în cazul aplicării armei chimice sau nucleare, se va răspunde pe potrivă.
„Rusia nu trebuie să uite că avem şi arme nucleare. Dacă Putin apasă butonul nuclear, atunci vom acționa. Dictatura lui Putin şi imperialismul rus vor fi cu siguranţă îngropate", a declarat premierul britanic, Boris Johnson. Kremlinului i s-a adus la cunoștință foarte clar că Rusia și Putin personal vor plăti costuri „astronomice”, că urmările vor fi „absolut catastrofale” pentru Putin și Rusia, dacă se recurge la atacul nuclear, a spus, în cadrul unui interviu pentru ziarul ucrainean „European Pravda”, subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland.
Însă nu există certitudinea că lui Putin îi pasă de riscul la care supune Ucraina, Rusia și lumea întreagă. Pornit să corecteze „nedreptatea istorică”, să elimine consecințele „celei mai mari catastrofe geopolitice a secolului XX”, el își asumă în mod public rolul unui personaj dur, intransigent, eroic, tragic. Imaginea sa cu o lumânare în mână, într-o biserică somptuoasă, dar pustie, din noaptea de Înviere, el trimițând în același timp peste orașele și satele ucrainene rachete și obuze semănătoare de moarte, inscripționate „în glumă” cu „Hristos a înviat”, e a unui „supraom” care se plasează în afara moralei și suferințelor „lumești”, „dincolo de bine și rău”.
Fiindcă starea sănătății mintale a lui Putin rămâne în continuare o enigmă, nimeni nu poate spune dacă e nebun cu adevărat sau o face pe nebunul, teama că focul războiului din Ucraina va scăpa de sub control și se va răspândi pe continent pune stăpânire pe toată lumea.
13.08.2025
11:00
2351
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3589
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
88526
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
51562
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
34593
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
34938
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
35571
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
35887
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
36332
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
36035
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
35946
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
35941
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
28.04.2026
08:14
81
Horoscopul zilei 28.04.2026
27.04.2026
21:45
569
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
27.04.2026
21:17
546
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
27.04.2026
21:12
565
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
27.04.2026
20:44
617
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
731
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
27.04.2026
19:32
631
Centralele pe gaz pentru centrele de date, tot mai scumpe: costurile de construcție au urcat cu 66% în doar doi ani
27.04.2026
18:25
746
Europa își taie dependența de giganții tech americani și mizează pe „tehnologie suverană” și soluții open source
27.04.2026
17:52
809
China blochează preluarea de 2 miliarde de dolari a startup‑ului Manus de către Meta, zguduind planurile americane în cursa pentru agenți AI
27.04.2026
17:12
670
Gigantul american Itron, furnizor de infrastructură energetică, recunoaște un atac cibernetic asupra rețelei interne
27.04.2026
16:38
753
MEC a înmânat 330 de drapele liceelor din țară, de Ziua Drapelului, în Piața Marii Adunări Naționale
27.04.2026
16:35
544
OpenAI pregătește un smartphone cu agenți AI care ar putea înlocui aplicațiile clasice
27.04.2026
14:29
766
Percheziții la „Moldelectrica” într-un dosar de gestionare ilegală a deșeurilor periculoase și licitație trucată: contracte de peste 4 milioane și 4 rețineri
27.04.2026
13:31
598
Peste 77 de milioane de lei în subvenții, autorizate pentru agricultură și zootehnie în doar patru zile
27.04.2026
13:23
640
Meta pariază pe energie solară din spațiu: sateliți care trimit noaptea lumină infraroșie către parcurile fotovoltaice pentru centrele sale de date
27.04.2026
12:19
868
Judecătoria Chișinău a dispus arest preventiv pentru 30 de zile pe numele lui Ilan Șor în dosarul de finanțare ilegală a partidelor politice
27.04.2026
11:52
650
Sute de elevi din nordul țării, la Bălți, în căutarea unei meserii prin învățământul dual
27.04.2026
11:31
713
Drochia: 19 ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis concubina și i-a abandonat trupul în câmp
27.04.2026
10:58
777
Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, discută la Soroca cu antreprenorii despre sprijin pentru afacerile locale și acces pe piața europeană
27.04.2026
10:06
731
Tânăr fără permis, prins beat și drogat la ghidonul unei motociclete în Chișinău, amendat cu 140.000 lei
27.04.2026
09:34
973
Escrocul care „făcea să dispară” bani la schimbul de bancnote, condamnat la 3 ani de închisoare și expulzat din R. Moldova
27.04.2026
08:22
660
Horoscopul zilei 27.04.2026
904
Lupta pentru Noua Lună: SpaceX, Blue Origin și China își dispută controlul resurselor și regulilor spațiale
26.04.2026
21:47
933
Olimpiadele la limbile minorităților naționale: 64 de elevi premiați pentru excelență în dialogul intercultural
26.04.2026
21:07
1014
Maia Sandu, la 40 de ani de la Cernobîl: regimul de la Kremlin își continuă disprețul față de viața umană
Horoscopul zilei 28.04.2026
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.27
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














