Nicolae Negru // Retorica electorală și termenii inadecvați

Semne diacritice

Săptămâna trecută, mi-a atras atenția, printre altele, planul noii guvernări de „curățare” rapidă a „instituțiilor subordonate Guvernului și Parlamentului”, eliminându-i pe „funcționari corupți, numiți de regimul anterior”. O asemenea intenție se conține în discursul programatic al liderului PAS, Igor Grosu, rostit înainte de a fi ales președinte al Parlamentului (un discurs consistent, de altfel, reflectând în cea mai mare parte o viziune clară a realității, cu așteptările alegătorilor și ce are de făcut guvernarea pe termen scurt, mediu și lung).

Ideea efectuării unei „curățenii generale” prin instituțiile statului, ale unei „asanări” serioase a aparatului administrativ răspunde, trebuie să recunoaștem, unor doleanțe cvasigenerale, acumulate de-a lungul multor ani de dezmăț al funcționarilor care aveau grijă să placă șefilor de partid, nu și cetățenilor. Evident, termenul „curățare” sună radical, „revoluționar”, amenințător, dar se potrivește stării de spirit generate de rezultatele alegerilor din 11 iulie.

Nu se prea potrivește, din păcate, cu statul de drept, cu democrația și separarea puterilor legislative, executive și judecătorești, înscrisă în Constituție. Curățările sau epurările după anumite criterii sociale, politice, economice sau ideologice sunt proprii de obicei unor regimuri totalitare. Societatea noastră a suferit diverse epurări în perioada ocupației sovietice (au fost eliminați „colaboraționiștii”, „chiaburii”, clericii, „sectanții”, „naționaliștii” etcetera). De aceea, nu ar fi cazul să reintroducem în circuit un termen pe care l-a anulat istoria însăși. Mai cu seamă că dl Grosu pune un conținut diferit în cuvântul „curățare”, creând astfel o confuzie de principii. El crede că corupții vor pleca de bunăvoie, la apelul cuiva, recunoscându-se corupți.

„Mergeți în orice sat, oamenii știu foarte bine cine sunt hoții puși ca să fure. Unii deja și-au dat demisia, alții vor trebui convinși”, afirmă dl Grosu. E o abordare cam naivă. În sate oamenii o fi știind, dar în orașe cine îi va arăta cu degetul pe corupți? Într-un stat de drept lucrurile nu merg în felul acesta nici în sat, nici în oraș. Într-un stat de drept, justiția trebuie să stabilească faptele de corupție. Iar justiția durează, nu se face operativ, la comandă.

Cetățenii nu ar trebui orientați spre o identificare rapidă a corupților din instituțiile de stat, nu într-o lună și nici în două, trebuie să li se spună că va mai dura. Contează legea, nu viteza, căci campania electorală s-a încheiat. „Statul de drept este cheia însănătoșirii Republicii Moldova. Majoritatea parlamentară, noul Guvern și președintele vor lucra împreună pentru ca nimeni să nu fie mai presus de lege. Acesta este unul dintre angajamentele majore pentru următorii ani”, a afirmat, în discursul său din Parlament, în aceeași zi, președinta Maia Sandu. Și cine nu ar fi de acord?

De altfel, cazul procurorului general ne poate convinge că apelurile de demisie nu prea funcționează. Dl Stoianoglo a și declarat că nu are de gând să demisioneze, că Veaceslav Platon, pe care l-a eliberat din închisoare este nevinovat etcetera. Totuși, dacă Platon a fost o victimă inocentă a procurorilor și judecătorilor, de ce Procuratura Generală nu îi trage la răspundere, de ce nu le-a intentat proces celor implicați în falsificarea dosarului respectiv? De aici derivă ce-a de-a două problemă legată de „curățarea” grabnică a instituțiilor de stat: lipsa de credibilitate a justiției și faptul că evaluarea judecătorilor și procurorilor de asemenea nu se poate face într-o zi.

Așa că e timpul să se renunțe la retorica electorală și la termenii inadecvați.