Nicolae Negru // Putin, Maia Sandu și Curtea Penală Internațională
5154
Semne diacritice
Două evenimente au marcat sfârșitul săptămânii trecute. Unul e extern, de rezonanță mondială – Putin a fost dat în căutare de către Curtea Penală Internațională de la Haga, pentru crime de război (deportarea ilegală de copii din Ucraina); consecințele simbolice, morale ale acestei decizii sunt mai dureroase pentru Putin (și Rusia în general), decât cele practice, care se pot realiza numai în anumite circumstanțe. Celălalt eveniment e intern - președinta Maia Sandu a ținut un discurs surprinzător, memorabil, în Parlament, expunând în fața deputaților și cetățenilor, tranșant, principial, viziunea sa asupra prezentului și viitorului Republicii Moldova, legând într-un nod, poate pentru prima dată, politica internă și externă, bunăstarea, libertatea și geopolitica.
Iată ideile principale din discursul președintei:
- Republica Moldova se află într-un punct critic, încercarea de a merge „pe mai multe drumuri” a eșuat. În 30 de ani, „CSI, Uniunea Vamală, Uniunea Economică Eurasiatică, opțiunea „și cu unii, și cu alții” nu ne-au dus nicăieri”. Aderarea la UE este singura cale care poate asigura bunăstarea cetățenilor noștri și supraviețuirea Republicii Moldova ca stat independent. E pentru prima dată când intrarea în UE depinde de noi înșine, statele europene ne acceptă în familia lor. Există șanse reale să reușim până în 2030, dacă toate forțele politice vor pune aderarea la UE „deasupra intereselor înguste” și vor susține acest obiectiv „necondiționat, dacă nu ne vom lăsa dezbinați de „diferiți pretinși politicieni”.
- Războiul din Ucraina nu poate fi justificat, însă în Parlament există deputați care nu văd nicio crimă în omorârea copiilor, în genocidul poporului ucrainean, în distrugerile satelor și orașelor ucrainene. Există partide parlamentare care încă nu au condamnat invazia Rusiei. „Sunt agenți ai Kremlinului care, după ce au furat miliarde, stau acum la cald și se folosesc de propriii cetățeni aflați în nevoie pentru a-și salva pielea și a distruge (R.)Moldova în continuare”.
- Ucraina luptă și pentru libertatea noastră, ne apără și pe noi, trebuie să le fim recunoscători ucrainenilor „pentru eroismul lor și dragostea lor de libertate”. Fiindcă armata ucraineană stă în calea armatei ruse, Moscova încearcă să destabilizeze Republica Moldova din interior, „plătind cu bani murdari hoții”, ca să organizeze diversiuni. „Gruparea Șor” îndeplinește „o misiune clară de la Kremlin și FSB – „să aducă războiul”, „să organizeze destabilizări și să dea jos prin violențe guvernarea aleasă în mod democratic”. Instituțiile statului nostru își fac datoria, neutralizând pericolele interne și externe.
- Republica Moldova nu va accepta ca un stat străin să-i dicteze ce și cum trebuie să facă, va sta „ferm și drept”, beneficiind de un sprijin internațional fără precedent. „Datorită ajutorului imens din partea României, Uniunii Europene și statelor membre, Statelor Unite ale Americii, sprijinului din partea Franței, Germaniei, Japoniei”, „am reușit să trecem cu bine de iarnă”.
- În ciuda unor crize fără precedent, în doi ani s-au făcut multe lucruri: s-a reușit „majorarea pensiilor, salariilor, indemnizațiilor, compensațiile fără precedent la plata facturilor, reparația și construcția drumurilor, modernizarea spitalelor, dezvoltarea infrastructurii în localitățile noastre, ajutor financiar pentru deschiderea locurilor de muncă…”
- Sistemul opune rezistență înverșunată. Pentru a duce până la capăt schimbările inițiate, se propune crearea Curții Anticorupție – „o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și corupție în sistemul justiției Nu mai avem timp să lăsăm corupții din sistem să amâne la nesfârșit propria curățare”.
- După doi ani de „rezistență” e timpul să începem a „construi”, a europeniza Republica Moldova în toate domeniile, a o transforma, până în 2030, în stat european. Acest efort „se va baza pe 4 piloni prioritari - 1. pace în țară și securitatea cetățenilor, 2. dezvoltarea economică și deschiderea locurilor de muncă, 3. modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității vieții, 4. o justiție care să facă dreptate.”
- Nu vom reuși să intrăm în UE către anul 2030, dacă cetățenii nu se vor angaja să-și construiască viitorul. Un partid sau un președinte nu pot înlocui toată lumea. Și nici europenii nu vor veni „să ne măture străzile și curțile, să ne planteze copaci, trebuie să o facem noi înșine.”
xxxx
Din păcate, discursul Maiei Sandu nu a fost anunțat din timp, apariția ei în Parlament a părut o surpriză pentru toată lumea. Pentru un impact cât mai mare al mesajului prezidențial, era bine dacă mass-media afla despre discursul președintei măcar cu câteva zile mai înainte și își informa despre aceasta audiența. Poate și casele de sondaje încercau să sondeze efectul și reacția cetățenilor la acest discurs sincer și emotiv, prezentat ca o improvizație, deși nu pare să fie. Reacția politicienilor se lasă de asemenea așteptată.
Anunțul Curții Penale Internaționale despre mandatul de arest pe numele lui Putin influențează și contextul geopolitic în care se află Republica Moldova, punând în evidență, aruncând o lumină nouă asupra discursului, contribuind la o receptare mai „sensibilă” a mesajelor președintei noastre. Să fie întâmplător faptul că ea a mers în Parlament în aceeași zi de vineri, cu puțin timp înainte de conferința de presă de la CPI? E un joc al hazardului, e o ocazie de care a profitat Maia Sandu?
13.08.2025
11:00
2419
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3659
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
91552
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
52898
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
35904
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
36246
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
36896
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
37197
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
37651
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
37343
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
37249
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
37253
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
15.05.2026
17:11
43
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
104
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
155
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
350
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
446
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
381
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
477
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
430
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
488
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
456
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
505
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
1048
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
1871
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1646
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
927
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
591
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
753
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
695
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
657
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
979
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
684
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
799
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
834
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
700
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
729
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














