Privatizarea „Air Moldova” și greșeala strategică a lui Plahotniuc

Semne diacritice

A fost privatizată compania „Air Moldova” într-un mod care ne amintește de concesionarea dubioasă, clientelară, a Aeroportului Chișinău. Guvernarea nici măcar nu s-a obosit să calmeze cetățenii suspicioși, alarmați, care se întreabă de ce s-a procedat netransparent și în grabă, fără o prezentare adecvată a ofertei în presa internațională, cum au fost acumulate atâtea datorii și cine sunt creditorii „Air Moldova”, de ce s-a preferat o companie formată ad-hoc, cine va plăti datoriile și cine va investi, și care e rolul companiei române „Blue Air” cu doar 49% din acțiuni?

Ignorarea sfidătoare a reacției publice, ca și în alte cazuri (cel al amnistierii capitalurilor, de exemplu), e o confirmare în plus că PD a renunțat definitiv să lupte pentru electoratul proeuropean conștient, bine informat, atent la nuanțe, pentru care contează nu numai rezultatul, ci și corectitudinea, respectarea procedurilor legale.

Dacă, în afară de relațiile mai strânse cu Bucureștiul, de pașii întreprinși în direcția interconectării cu sistemul energetic al României și alte lucruri corecte pe care le-a făcut, guvernarea ar fi urmat cu rigurozitate Acordul de Asociere, ar fi demonstrat voință clară în combaterea corupției și găsirea miliardului furat, în consolidarea unei justiții sănătoase, în dezvoltarea unei prese care să stea pe propriile picioare etcetera, existau niște șanse ca PD să ocupe pe scena politică locul eliberat, de voie-de nevoie, de PLDM. Dar Plahotniuc pare să fi crezut că lucrul acesta se va produce în mod automat, cu preluarea funcției de prim-ministru.

Acum vedem o întoarcere demonstrativă, supărată, a PD către alegătorii săi „tradiționali”, neatenți la nuanțe, pe care îi ademenești cu politici „centriste” și promisiuni „pro-Moldova”. Și pomeni electorale, firește. Lupta pentru majoritatea voturilor liderul PD o va da și de această dată mai mult în culise decât pe scena politică. În aparență, în condițiile sistemului electoral mixt, cu circumscripții uninominale, își va atinge mai ușor scopul decât în condițiile sistemului proporțional, cu liste alcătuite de liderul de partid. Însă, cazul Silviei Radu, care a candidat „independentă” la funcția de primar al Chișinăului și a eșuat, fiind ținta tuturor atacurilor, și din dreapta, și din stânga, ar trebui să-i dea de gândit.

Oricum, strategia de azi a lui Plahotniuc („fac ce-mi place mie, ce consider de cuviință, orice ar crede societatea despre mine”) nu e cu bătaie lungă. Din două motive. Aceasta complică foarte mult, dacă nu face chiar imposibilă, legitimarea sa ca lider și în interior, și în exterior, împiedicând consolidarea PD. Un partid mare are nevoie de un bazin electoral pe măsură. Iar pentru aceasta trebuie să comunice, să ia în seamă, să țină cont de dispoziția, de preferințele și voința majorității alegătorilor.