Nicolae Negru // PAS, generalul Scumpiri și generalul FSB
7992
Semne diacritice
Săptămâna trecută s-a încheiat cu un eveniment politic așteptat de mult timp - cel de-al treilea congres al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în cadrul căruia a fost ales noul lider al formațiunii politice, după ce Maia Sandu a ocupat funcția de președinte al Republicii Moldova.
Presa a reflectat foarte sumar lucrările congresului, dar nu i se poate reproșa lucrul acesta în condițiile în care jurnaliștilor nu li s-a permis să intre în sală. E un gest simptomatic din partea reprezentanților PAS care promiteau cândva o formațiune diferită de precedentele.
Transparența nu e o chestiune minoră, nimic nu e minor în procedurile democratice și, dacă liderii PAS doresc într-adevăr să construiască un partid ca la carte, ar trebui să demonstreze lucrul acesta pornind de la cele mai mici detalii, inclusiv o nouă atitudine față de comunicarea cu presa și cetățenii.
Nu știm dacă participanții la congres au pus în discuție democrația intrapartinică, dacă și-au criticat liderii sau, cum se obișnuiește prin alte partide, și-au exprimat doar admirația și le-au cântat osanale. Nu e de bun augur nici faptul că Igor Grosu a fost singurul doritor să ocupe funcția de președinte de partid. Un concurent, o competiție de programe ar fi demonstrat că PAS e într-adevăr un partid viu, consolidat, pe care nu-l paște pericolul anchilozării, al conformismului.
Congresul este și un prilej de a aborda la modul sincer problemele cu care se confruntă PAS, nereușitele de până acum, soluțiile posibile. E adevărat, nicio guvernare nu a fost supusă unor asemenea încercări la care este supusă cea actuală și sunt explicabile discrepanțele dintre vremurile bune promise în campania electorală și realitățile de azi, dar, dacă e să judecăm după datele sondajelor, o parte din cetățenii care au votat cu PAS nu sunt de acord că toate scumpirile sunt cauzate de factori externi, de pandemie, criza gazelor, agresiunea și războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
S-a mai spus, dacă sunt duse la extrem, virtuțile se pot transforma în vicii. Faptul că PAS a adus la guvernare oameni noi e un avantaj atunci când vrei să reformezi și să „cureți” sistemul, să elimini corupția, dar e și un dezavantaj, dacă singura calitate a unora dintre ei e lipsa de experiență. Liderii PAS ezită, din motive de ei știute, să recurgă la instrumentul remanierii, aplicat în mod obișnuit în statele democratice, pentru a spori performanța echipei guvernamentale.
În linii generale, Republica Moldova e menținută pe linia de plutire, nu fără ajutorul UE, al României și al altor state, dar aceasta nu trebuie să rămână principalul merit al guvernării de azi. Cetățeanul trebuie să vadă cum se pune temelia „vremurilor bune”. Paradoxal, tocmai unul dintre cei mai criticați miniștri, al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dl Andrei Spînu, ar putea fi un exemplu de atitudine, de implicare, de inițiativă și comunicare pentru colegii săi de partid și Guvern.
Guvernarea PAS va intra în istorie pentru că a depus cererea de aderare la UE și a răspuns într-un termen-record la chestionarul Uniunii Europene. Europa de după războiul ruso-ucrainean, declanșat de Putin, va fi alta decât cea de până acum și PAS-ul trebuie să anticipeze schimbările care se întrevăd în viitoarea configurație geopolitică.
Ca să învingă în bătăliile electorale care vin, noul președinte al PAS, dl Igor Grosu, va trebui să adapteze strategia partidului în așa fel, ca să câștige nu numai aprecierea liderilor europeni, ci, în primul rând, a cetățenilor Republicii Moldova. Nu va fi ușor, se cer acțiuni nu numai la nivel european și național, ci și la nivel local, în sate și orașe, ținând cont că, în afară de generalul Scumpiri, împotriva PAS lucrează, mai activ ca niciodată, frustrat de eșecul ucrainean, și generalul FSB.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
12.09.2026
14:04
12.09.2026
14:00
12.09.2026
13:52
12.09.2026
13:48
12.09.2026
13:42
12.09.2026
13:41
12.09.2026
13:11
12.09.2026
12:57
12.09.2026
10:34
12.09.2026
09:50
12.09.2026
09:32
12.09.2026
08:49
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!















