Nicolae Negru // Parteneriatul Estic și singura cale spre Europa

Semne diacritice

Mult așteptatul Summit al Parteneriatului Estic (PaE), întrunit la 15 decembrie, nu a adus „claritatea strategică” necesară, despre care vorbea președintele României Klaus Iohannis înainte de a merge la Bruxelles. Uniunea Europeană nu a răspuns dacă vrea sau nu vrea ca Republica Moldova să devină stat membru, chiar dacă liderii UE au reacționat cu entuziasm la rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie și de fiecare dată o întâmpină pe Maia Sandu ca pe un erou al rezistenței democratice europene în fața expansiunii autoritarismului rus.

Președinta noastră a confirmat fără echivoc, în preajma și în cadrul Summit-ului PaE, obiectivul Republicii Moldova de a deveni membru al UE, punând astfel capăt dubiilor pe care le-au generat unii lideri PAS vorbind până acum despre păstrarea unui echilibru între UE și Uniunea Economică Eurasiatică. Însă efectul mediatic al demersului prezidențial nu a fost egalat de cel geopolitic.

În declarația comună a Summit-ului PaE, care pare să reflecte un timp încremenit, se repetă niște formule mai vechi despre recunoașterea „aspirațiilor europene și opțiunea europeană a partenerilor”, care au semnat acorduri de asociere cu UE, dar nu se face niciun pas, oricât de mic, în întâmpinarea eforturilor de aderare a acestora. Atitudinea UE față de statele PaE este în contrast izbitor cu atitudinea față de statele Balcanilor de Vest. Cu o zi înainte de Summit-ul PaE, Consiliul European și-a reafirmat promisiunea că, într-un viitor neprecizat, ușa UE se va deschide pentru Balcanii de Vest. Aceasta se va face pentru a limita influența Rusiei în zona respectivă.

Paradoxal, tot din cauza Rusiei, UE nu deschide ușa pentru statele PaE, aflate între UE și „colosul” estic ridicându-se „din genunchi”. Cu toate că UE „rămâne profund îngrijorată de continua destabilizare și violare a principiilor legislației internaționale, care amenință pacea, securitatea și stabilitatea în regiunea PaE”, ea evită să menționeze în declarație cine anume și de ce tulbură pacea, ca să nu supere Moscova, care își revendică teritoriile „istorice” din „vecinătatea apropiată” a Rusiei și, mai nou, amenință cu un „răspuns militar și tehnico-militar”, dacă Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova nu li se va închide perspectiva de a se pune la adăpost sub umbrela NATO. UE se angajează „în continuare” să sprijine integritatea teritorială în hotarele recunoscute, independența și suveranitatea tuturor partenerilor estici”, dar aceasta nu sună prea convingător în condițiile de azi. După Crimeea și Donbas, asemenea declarații par retorice, insuficiente.

Dintr-un anumit punct de vedere, strategia UE nu este lipsită completamente de logică. Abordarea ei în raport cu Rusia e ca față de o „benzinărie echipată cu arme nucleare” și nu e greșit să spunem că ea pare azi bolnavul Europei, că e capabilă de gesturi iraționale. Punând accent pe „parteneriatul constructiv, care nu e îndreptat împotriva nimănui”, pe reforme, stat de drept, libertățile oamenilor, justiție, lupta cu corupția, investiții, infrastructură, digitalizare etc, UE încearcă să câștige timp, să trezească cetățenii din statele PaE la viață, să-i scoată de sub influența propagandei ruse. Timpul lucrează împotriva Rusiei, Putin înțelege lucrul acesta și se agită. Dar cât va dura până când ea se va resemna, împăcându-se cu statutul ei postsovietic, nu se știe.

Spre deosebire de Ucraina și Georgia, Republica Moldova mai dispune de o cale de acces în UE. După cum a spus și prim-ministra Natalia Gavrilița, drumul nostru spre Europa trece inevitabil prin România. Tot mai mulți cetățeni înțeleg că reunirea e de fapt singura noastră cale de salvare.