Nicolae Negru // Niște canalii
6591
Semne diacritice
Ambasadorul rus Oleg Vasnețov le-a reamintit guvernanților noștri reperele politicii ruse în Republica Moldova.
Principalul reper
Principalul reper e că Rusia nu are de gând să-și care trupele acasă, rămase din perioada sovietică. Ea le atribuie în mod fals misiune pacificatoare, trișând în văzul lumii, căci ele au fost implicate nemijlocit în războiul moldo-rus din 1992, înarmându-i pe separatiști și participând de partea lor la operațiuni militare.
„Politicienii responsabili din Chișinău (cine o fi fiind aceștia? – n.n.) înțeleg bine caracterul pripit al chemărilor de retragere a GOTR (Grupul Operativ de Trupe Ruse). Circa o mie și jumătate de militari ruși, care în virtutea unor motive obiective ajută la desfășurarea operațiunii de pacificare și păzesc depozitele de muniții învechite din Transnistria, nu pot fi retrași ca la semnul unei baghete magice”, a explicat Vasnețov.
Numai că „pripeala” despre care vorbește el durează 28 de ani, iar statutul de „pacificatori”, prevăzut de acordul de încetare a focului, semnat de Mircea Snegur și Boris Elțin pe 21 iulie 1992, îl au, conform cifrelor anunțate de Tiraspol, doar 400 de militari. Dar și ei era cazul să plece demult, căci împreună cu ceilalți care se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, nu apără pacea, ci împiedică reglementarea transnistreană.
De ce minte Vasnețov?
De ce minte cu atâta nerușinare dl Vasnețov? Din mare „respect” pentru suveranitatea și independența Republicii Moldova, firește. Ambasadorul caracterizează cerințele de retragere a trupelor ruse ca încercări de a „împinge cu orice preț Rusia în afara Moldaviei”, ceea ce, în opinia sa, e lipsit de perspectivă, deoarece „în republică locuiesc peste 200 de mii de cetățeni ruși” pe care Rusia „nu are dreptul să-i lase în voia sorții”.
E o notă nouă în poziția Moscovei, similară celei naziste: plecarea trupelor ruse ar însemna lăsarea cetățenilor ruși în seama autorităților moldovenești, adică „în voia sorții”. Cu alte cuvinte: uitați de angajamentele Rusiei de
Cursul european lezează interesele Rusiei
Rusia consideră că integrarea europeană a Republicii Moldova îi lezează interesele și Vasnețov amenință că țara sa le va apăra: „Noi nu dictăm conducerii Moldaviei vectorul extern pe care trebuie să-l aleagă. Dar aceasta nu înseamnă că Rusia nu are propriile interese. Ea le are, ca și alte țări. Și noi le vom apăra întotdeauna”.
Ambasadorul rus afirmă că închiderea pieții ruse pentru mărfurile moldovenești au avut scopul de a minimaliza riscurile exportului și re-exportului unor mărfuri din terțe țări, doar că „uită” să precizeze că embargourile au fost aplicate până la semnarea Acordului de asociere RM-UE. Unde îi este faimoasa rigurozitate diplomatică? Corect ar fi fost să spună: „Noi încercăm să dictăm conducerii Republicii Moldova vectorul extern, doar că, din păcate, nu întotdeauna ne reușește”.
Sigur, „politica externă echilibrată” promovată de Dodon îi este mai mult pe placul Rusiei și Ambasadorul ei
E un gest de „politețe” diplomatică și „frățească” foarte grăitor. E de la sine înțeles că dlui Vasnețov îi displac discuțiile despre aderarea
Diplomat sau general-guvernator?
Nici mesajele sale, dar mai ales tonalitatea lor nu sunt ale unui diplomat ceremonios, discret, cum se prezentase până nu demult, ci mai curând ale unui general-guvernator care nu are nevoie de finețuri și rigoare și această transformare radicală ar putea avea legătură cu schimbarea Constituției ruse care îi permite lui Putin să concentreze puterea unui țar și să ignore dreptul internațional.
Păzea! – vestește Vasnețov în numele său. Rusia pretinde la propriul pol de putere. El nu face trimitere
Mândrie în genunchi
Pe de cealaltă parte, stataliștii noștri se fac că plouă, că nu au auzit divagațiile mincinoase ale lui Vasnețov. Tace semnificativ MAEIE-ul democrat (exceptând declarația Ambasadorului cu misiuni speciale Andrei Popov, făcută la solicitarea TVR), s-a bâlbâit penibil, întrebat de o jurnalistă, vorbărețul cu alte ocazii premier Ion Chicu, care ne reproșează că nu ne mândrim suficient de mult cu propria „țară”, dar cum să-ți ardă de mândrie când îi vezi pe conducătorii ei în genunchi?
Tace Parlamentul, tace și lăudărosul de altădată Pavel Filip, care își atribuie meritul adoptării rezoluției ONU privind retragerea necondiționată a trupelor străine de pe teritoriul nostru… Să fie această tăcere plata pentru împrumutul de 200 de milioane de euro, promis a doua oară de Kozak?
Să spui că tăcerea lor e jenantă, rușinoasă e să nu spui nimic. Suntem guvernați de niște canalii. Și când te gândești că partidele proeuropene dețin majoritatea în Parlament, volens-nolens te întrebi: dar sunt ei cu adevărat proeuropeni sau niște „kozaci” în blană de oaie…
13.08.2025
11:00
2459
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3693
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
93362
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53709
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36695
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
37040
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37688
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
37974
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
38436
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
38137
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
38025
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38043
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
34
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
308
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
460
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
368
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
338
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
520
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
450
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
450
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
386
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
435
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
425
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
415
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
454
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
545
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
488
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
460
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
521
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
793
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
487
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
515
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
808
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
706
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
573
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
544
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
873
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














