Nicolae Negru // Istoria tresărind

Semne diacritice

La 28 iunie, comuniștii au sărbătorit „ziua eliberării Basarabiei”, făcând recurs la toate minciunile propagandistice din manualele sovietice. Nu le vom repeta, mulți cetățeni le au imprimate în creierul și celulele lor. Ei nu se întreabă de ce transnistrenii „liberi” din URSS, încercau, până la 28 iunie 1940, să treacă Nistrul, riscându-și viața, pentru a se stabili în Basarabia „ocupată” de România.

Firește, comuniștii nu au amintit nici despre faptul că „eliberatorii” au venit cu tancurile și cu liste de persoane (ca la 24 februarie 2022, în Ucraina), care urmau să fie lichidate și aruncate în gropile cu var. Ceea ce s-a și făcut. Timp de un an, Valea Morilor, spun martorii acelor vremuri, a fost umplută cu cadavre, peste oasele basarabenilor schingiuiți, omorâți în chinuri groaznice prin subsolurile NKVD, s-a trecut, în anii 50, cu buldozerele și a fost amenajat „Lacul Comsomolist”.

Sigur, comuniștii nu au amintit nici că acea „eliberare” din 1940 a fost decisă printr-un pact secret dintre Stalin și Hitler, la 23 august 1939, când cei doi criminali s-au înțeles să împartă Europa în „sfere de influență”. Să ne mai mirăm că PCRM nu condamnă invazia Rusiei, distrugerile, zecile de mii de morți, militari și civili, ucraineni și ruși, așteptând cu nerăbdare „eliberarea” Ucrainei? În lumea comuniștilor albul e negru, iar negru e alb.

Pe de cealaltă parte, și la guvernare, și în opoziție, și la Chișinău, și la București s-a păstrat, pe 28 iunie, o tăcere enigmatică, aproape unanimă. E pentru politicienii noștri o zi obișnuită sau i-au zăpăcit, i-au copleșit de evenimentele curente? Marcată sau nemarcată în calendarul oficial, pe 28 iunie istoria noastră tresare.

xxxx

Mai multă lume a remarcat modul ciudat de abstract în care președinta Maia Sandu s-a referit, pe 26 iunie, la „Ziua Națională a Portului Popular”. Textul postat de Președinție reflectă în mod vizibil intenția autorului de a evita cu orice preț nu numai cuvintele „român” sau „românesc”, ci și orice aluzie la faptul că portul popular de o parte și alta a Prutului este același, că în Republica Moldova și în România ne aflăm pe aceeași temelie culturală, etnică. Tabuurile sovietice par să-l domine pe scriitorul sau scriitoarea de texte a președintei, așa încât a ignorat că, prin efortul comun al ministerelor Culturii de la Chișinău și București, pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, administrată de UNESCO, a fost inclusă și „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”.

Înscrierea respectivă a fost aprobată la 1 decembrie 2022. De ce am trece sub tăcere, în loc să ne lăudăm cu acest eveniment semnificativ, concret, vorbind despre portul popular? Ca să nu fim învinuiți de „românizare”? „În sate și orașe, femei și bărbați, copii și bătrâni își pun ii, cămăși cu altiță, catrințe sau bondițe, celebrând tradiția, legătura de sânge și respectul de neam”, se spune în textul Maiei Sandu. Istoria tresare din nou: care sânge, care neam? Civic sau etnic? Se pare că ne temem de unele adevăruri, de unele cuvinte, le alegem în funcție de locul unde ne aflăm, de conjunctura electorală.

Etnicul, etnicitatea există și, din acest punct de vedere, noi aparținem, oricât de tare nu le-ar plăcea unora, la Chișinău sau București, la Moscova sau la Berlin, arealului român. Oricât au încercat „eliberatorii” dragi comuniștilor să șteargă această legătură identitară, de „sânge”, portul popular, limba română, folclorul stau mărturie de necontestat. O confirmă și UNESCO.