Nicolae Negru // Încă o dată despre reUnire și integrarea europeană

Semne diacritice

Una dintre știrile distribuite mult pe rețelele sociale săptămâna trecută este despre numărul de cetățeni ai Republicii Moldova care și-au redobândit cetățenia română în ultimii unsprezece ani. Conform datelor Ministerului Justiției din România, prezentate Parlamentului României, „în perioada 1 ianuarie 2010 – 5 noiembrie 2021 au fost aprobate prin ordin al președintelui ANC 746 695 de cereri de dobândire a cetățeniei române depuse de către cetățeni ai Republicii Moldova, iar împreună cu aceștia au dobândit cetățenia română și un număr de 280 396 de minori”.

Așadar, cel puțin 1 027 091 cetățeni ai Republicii Moldova dețin cetățenia română, iar dacă adăugăm aici și cetățeniile aprobate până la 1 ianuarie 2010, numărul total e și mai mare, e și mai mult peste un milion.

E de presupus că e vorba de partea cea mai activă, mai mobilă, mai conștientă a populației, pentru care pașaportul românesc este 1). un mijloc de a-și rezolva niște probleme vitale, economice, culturale, educaționale, dar și 2). de a-și afirma românitatea, de a corecta o nedreptate istorică. E un număr impresionant de oameni, dacă îl comparăm cu numărul populației Republicii Moldova, care, conform estimărilor Băncii Mondiale și ONU, la 1.01.20 constituia 2 640 438 de persoane (fără transnistreni).

Sub cincizeci la sută din cetățenii Republicii Moldova dintre Nistru și Prut au jurat loialitate statului român și se află în raport de dependență benevolă, administrativă, dar și sentimentală față de România. Oricare ar fi motivele, cel care și-a redobândit cetățenia română admite în „forul interior” că România e și statul său.

Din acest mediu provine valul de indignare, de revoltă pe care l-a provocat declarația lui Nicu Popescu, vicepremier, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, privind perspectiva reUnirii Republicii Moldova cu România. Din punctul lui de vedere, tema Unirii nu merită atenție, deoarece majoritatea cetățenilor, crede el, bazându-se pe rezultatele alegerilor prezidențiale și parlamentare, nu-și dorește lucrul acesta. Dl Popescu a procedat ca un contabil, a fost atent, după cum bine a remarcat analistul Cristian Hrițuc, doar la sentimentele rușilor și rusofililor, ale stataliștilor, neglijându-le pe cele ale unioniștilor de pe ambele maluri ale Prutului. A făcut-o din obișnuință, din reflex. E un act de bravadă pentru stataliști să dea cu piciorul în unioniști sau să le țină lecții de patriotism, deși o parte din „moldovenii civici” ar renunța cu prima ocazie la independența Republicii Moldova în folosul Rusiei.

Ministrul a improvizat, el nu avea un răspuns bine gândit, pregătit dinainte, care să reflecte realitatea cu tendințele ei, din toate unghiurile de vedere, nu numai cele plăcute unor „parteneri strategici” din est, dar și din UE. Însă procentajul adepților Unirii e în creștere dinamică în ultima vreme, ceea ce ar însemna că tema reUnirii nu mai e lipsită de importanță. Și chiar dacă, din punct de vedere politic, unionismul nu e consolidat, atitudinea condescendentă față de ei nu e justificată.

Indirect, aceasta reflectă și atitudinea față de România, fără de care independența, „statalitatea” Republicii Moldova se află sub semnul întrebării. Documentul semnat recent la București, conținând proiecte de apropiere a Republicii Moldova de România, de creare a unei infrastructuri, inclusiv energetice, de transport, care să lege ambele state românești, este un act dictat de realitate. Fără realizarea acestor proiecte, statul Republica Moldova va primi în continuare instrucțiuni și notații de la „Gazprom”. Europeniștii trebuie să se alieze cu unioniștii, dacă vor cu adevărat să salveze Republica Moldova. Lucrul acesta s-a întâmplat în precedentele alegeri, dar se pare că unii lideri PAS uită de aceasta. De fapt, unionismul și europenismul ar trebui privite ca sinonime, căci, cel puțin la această etapă, europeniștii nu pot face abstracție de unioniști (și de România) și viceversa.

Dacă vor sincer să se integreze în UE, europeniștii trebuie să țină cont de sentimentele românilor unioniști, de sentimentele României.