Nicolae Negru // Geopolitica și geocultura, cazul Valentinei Tăzlăuanu

Semne diacritice

Bătălia crâncenă care se dă astăzi pentru direcția politicii noastre externe a lăsat în umbră lupta paralelă pe plan cultural, civilizațional, urmărind nu atât desprinderea de spațiul postsovietic, cât integrarea în spațiul cultural și civilizațional românesc și european. Declanșată aproape sincron cu perestroika, e o luptă mai puțin spectaculoasă, dincoace de senzațional, o confruntare de idei, concepte, doctrine și nu îi atrage pe politicieni, cu nevoia și setea lor de publicitate, cu interesele și posibilitățile lor mediatice.

URSS mai stătea încă bine pe picioare, când la Chișinău, în 1990, apărea primul număr al revistei „de artă, cultură și civilizație” Sud-Est (azi Sud-Est Cultural) a cărei denumire în sine indica o intenție de „dislocare” a Republicii Moldova de la periferia imperiului sovietic spre spațiul european, sud-estic, alături de România. Era de fapt un manifest geopolitic pe plan cultural, se anunța principial, curajos, desfacerea „lanțurilor” ideologice imperiale, cu inerentele restricții și tabuuri tematice și estetice și revenirea la geografia politică firească, se anticipa refacerea legăturilor culturale transprutene rupte brutal odată cu instalarea sârmei ghimpate pe linia Prutului, în august 1944 (eveniment pe care Dodon îl va sărbători ca eliberare de sub ocupația fascistă).

Pentru generațiile care se vor „culturaliza” timp de jumătate de secol sub sloganul postulativ „lumina vine de la răsărit”, reorientarea (geo) culturală crea un disconfort cognitiv, inerțial puternic. În demersul recuperator, restaurator, dictat de necesitățile stringente, de supraviețuire ale culturii române în Republica Moldova, revista opta pentru forma modernă, pentru sincronizarea cu procesele culturale din România și Europa.

Ideea și inițiativa fondării revistei Sud-Est i-a aparținut eseistei și criticului de teatru Valentina Tăzlăuanu, care a adunat în jurul ei scriitori și intelectuali reprezentativi de dincoace de Prut. Apariția revistei a fost favorizată și de faptul că ministru al Culturii fusese numit Ion Ungureanu, revenit de la Moscova încărcat de glorie artistică. Un timp oarecare, revista a apărut sub egida ministerelor Culturii din ambele state românești, iar în ultima perioadă este finanțată de Institutul Cultural Român și Ministerul Culturii din Republica Moldova, ca o demonstrație de posibil efort comun în crearea unui singur spațiu cultural.

De 30 de ani, Sud-Est Cultural rezistă cu greu poverii financiare și funcționează aproape în anonimat (dacă ne raportăm la ceea ce îi interesează pe politicieni și difuzează televiziunile lor), deși pe paginile ei s-au dezbătut probleme importante de ordin cultural, social, politic și geopolitic, sub semnătura celor mai cotați scriitori, critici, sociologi, istorici basarabeni, s-au organizat colocvii cu tematică de interes regional și european. Paradoxal, chiar dacă e o fațetă a confruntării geopolitice, e de fapt esența acesteia, lupta geoculturală, civilizațională nu se bucură de o atenție adecvată din partea mijloacelor de informare în masă și nostalgia postsovietică face în continuare ravagii, împiedicându-i pe cetățenii noștri să vadă realitatea.

Valentina Tăzlăuanu, care poate fi considerată pe drept cuvânt unul dintre pionierii și ideologii integrării europene și ai reunificării cu România, a fost o femeie inteligentă, discretă, dar dârză, perseverentă, cu capacități organizatorice demonstrate și în funcția de ministru adjunct al Culturii, când a revigorat viața teatrală și a pus pe roate un „mecanism” de valorificare a dramaturgiei locale (demontat între timp). A fost, fiindcă săptămâna trecută s-a stins din viață, fără ca acest eveniment trist pentru (geo) cultura noastră să fi fost observat de liderii și politicienii locali. Nici măcar de cei proeuropeni și unioniști. Însă comentariul meu nu urmărește să compenseze nesimțirea cuiva, colega Valentina Tăzlăuanu nu a avut nevoie de atenția politicienilor, ca să-și facă datoria. Am dorit doar să-i anunț că a căzut, că s-a format un vid și, eventual, să nu mai mizeze pe ea. Să o aplaudăm, așa cum se aplaudă la ieșirea din scena vieții a unei artiste.