Dreptul la demnitate

Semne diacritice

Într-o zi de iulie, cu mulți ani în urmă, un tânăr, înalt și elegant, intră în magazinul „Sintetica” de pe bulevardul Lenin (vizavi de blocul principal al Institutului Politehnic), din Chișinău. Examinând articolele din vitrină, i se adresă vânzătoarei în limba română: „Domnișoară, arată-mi, te rog, cămașa gri”. Fiindcă tânăra vâzătoare nu manifestă niciun interes față de rugămintea sa, el o repetă, cu politețe accentuată, indicând cu degetul cămașa dorită: „Domnișoară, arată-mi, te rog, cămașa cea gri”. Ea însă îl ignoră, îi întoarse spatele demonstrativ.

Cumpărătorul, considerându-se, nu fără temei, lezat în dreptul său de a vorbi într-un loc public în limba maternă, îi ceru, în limba rusă, condica de reclamații. Un demers banal în aparență va declanșa o reacție cu consecințe imprevizibile: peste 20 de minute va sosi miliția, tânărul va fi arestat, iar peste două luni - judecat și condamnat la trei ani de închisoare (pe care îi va executa) pentru „ațâțarea vrajbei între cetățenii de diferite naționalități” și pentru „huliganism agravat”. Ațâțarea vrajbei s-ar fi manifestat prin declarațiile, în limba rusă, că vânzătoarea ar trebui să cunoască „limba moldovenească”, iar huliganismul – prin faptul că a insistat să i se dea condica de reclamații și a „periclitat” activitatea magazinului.

Era anul 1966, iar tânărul se numea Mihai Moroșanu (cel care fusese exmatriculat de la Institutul Politehnic, în octombrie 1964, pentru că strânsese, ajutat de colegi, circa trei mii de semnături sub cererea ca monumentul lui Ștefan cel Mare să nu fie mutat la periferia Chișinăului și pentru că organizase un grup de studenți să depună flori la monumentul lui Ștefan cel Mare într-o zi aniversară pentru PCM și RSSM).

Limba rusă, „mai egală” decât limba română

Mi-am amintit de acest caz în legătură cu conflictul recent dintre un polițist care a insistat (un pic) să vorbească în limba română și un șofer, care îl ignora, cerând să i se vorbească în rusă. Dacă în perioada sovietică erai declarat „naționalist” și judecat pentru simplul fapt că luai în serios „egalitatea” limbilor și popoarelor, că încercai să folosești limba română în afara bucătăriei, acum ești „răstignit”, declarat nazist, naționalist și fascist, semănător de ură, discriminator, neeuropean (adică neandertal), pentru că iei în serios statutul oficial al limbii române.

Paradoxal, deși motivele par altele, tot limba rusă rămâne „mai egală” decât limba română. Polițistul Andrei Rotaru este stigamtizat și huiduit pentru faptul că a insistat (un pic) să vorbească în „limba de stat” cu un cetățean al acestui stat, care a încălcat regulile de circulație, dar care consideră că limba lui de stat e limba rusă. E stupefiant limbajul deloc tolerant, intransigența celor care s-au pronunțat de pe poziții „tolerante”, „europene”, „internaționaliste”, fără a se obosi cu clarificările necesare (până la urmă s-a dovedit că polițistul a vorbit în limba rusă), turnând gaz peste foc. Păstrând proporțiile, ceva asemănător li s-a întâmplat, cu cinci ani în urmă, ucrainenilor, care, peste noapte, s-au trezit „banderoviști”, „naziști”, „fasciști”, pentru că nu s-au împăcat cu ocuparea Crimeii, pentru că s-au împotrivit creării unui nou stat – Novorussia – în regiunile de sud ale Ucrainei.

Legile nu contează?

Discutam nu demult cu un taximetrist, pe care l-am salutat cu „bună dimineața”, iar el mi-a răspuns cu „dobroe utro”. „Ca persoană din domeniul serviciilor, ar fi trebuit să răspundeți în limba în care vi se adresează clientul. Considerați că ar fi fost înjositor pentru Dvs. să spuneți „bună dimineața?”, l-am întrebat. „Limba rusă e limba comunicării interetnice, scrie în Constituție”, mi-a răspuns.

Nu e adevărat, nu scrie așa ceva în Constituție, dar noi vorbeam despre altceva. Polițistul Andrei Rotaru a procedat corect din punct de vedere legal, o confirmă și expertul în drept constituțional, fostul magistrat al Curții Constituționale, Nicolae Osmochescu, dar cei care au sărit să-i dea lecții de „europenism” au făcut abstracție de aspectul legal, de faptul că șoferul care a încălcat regimul de viteză nu a fost deloc politicos, ci sfidător, provocator în relația cu polițistul și au vorbit despre altceva. Numeroșii „avocați” ai șoferului nu fac decât să încurajeze incidentele de acest fel. În esență, ciocnirea s-a produs pe terenul regulilor de circulație și nu al comunicării, care până la urmă a avut loc.

Regulament de comunicare

Desigur, drepturile minorităților și comunicarea cu ele contează. Nu e o chestiune minoră, care se va rezolva în mod automat, dacă învingem oligarhia, după cum afirmă unii politicieni aflați în călduri electorale. Oamenii legii nu trebuie lăsați să improvizeze sau să urmeze recomandările unor activiști sau „formatori de opinie”.

Ministerul Afacerilor Interne ar trebui să elaboreze un regulament care să prescrie comportamentul polițistului în asemenea situații. Andrei Rotaru a dat dovadă de bun-simț, de stăpânire de sine, s-a descurcat destul de bine, însă rezultatele ar putea fi mai rele în alte cazuri. Dacă, de exmplu, șoferului i se propunea să meargă la secția de poliție, pentru a i se asigura acolo traducerea în limba rusă, nu e exclus că el își „amintea” că înțelege limba română, că a studiat-o în școală.

Comunicarea poliției cu minoritățile trebuie reglementată cât mai repede.

„Până vor veni rușii…”

Iar pentru aceasta e nevoie și de o nouă lege privind funcționarea limbilor, cea adoptată în 1989 fiind declarată desuetă prin decizia Curții Constituținale din 4 iunie 2018. Nu ne putem baza, ca până acum, pe faptul (neadevărat) că „toți moldovenii vorbesc limba rusă”. Nu e chiar așa, s-a văzut din înregistrarea polițistului, dată publicității de MAI. Sigur, e nevoie, demult era nevoie și de un program de studiere a limbii române, dar e nevoie și de o schimbare de atitudine. Pași de întâmpinare trebuie făcuți din ambele părți, dreptul la demnitate îl au și majoritarii, nu doar minoritarii.

Și nici aceasta nu se va rezolva de la sine. Oficializarea limbii ruse pe întreg teritoriul Republicii Moldova, după cum s-au grăbit să propună unii, e ca și cum am lupta cu drogurile legalizându-le, aceasta va agrava problema. Au trecut aproape treizeci de ani de la prăbușirea URSS, iar unii cetățeni nu se pot obișnui nicidecum cu faptul că „limba de stat” nu mai e rusa. De ce să ne ascundem după deget: tactica unor reprezentanți ai minorităților, după cum s-a exprimat nu demult un funcționar găgăuz, e să „reziste” în fața noii realități geopolitice „până vor veni rușii, iar rușii vor veni neapărat”. În asemenea condiții, niciun polițist nu le va putea intra în voie, orice limbă ar vorbi, decât doar se va preface că nu observă viteza cu care se deplasează mașinile pe șosea.