De la Unire la Unire
5049
Semne diacritice
Puțini dintre politicienii noștri, angajați cu trup și suflet în campania electorală, au marcat ieri 160 de ani de
Unionismul de azi
De viziune care să ne unească în spirit și cultură, în armonie productivă și efort economic, de elită, de oameni politici capabili să realizeze proiecte istorice avem nevoie și azi. Pare cel puțin bizară opinia din ultima vreme că unioniștii ar trebui să stea în afara luptei politice, să nu candideze la alegeri, ca să nu discrediteze ideea unionistă. E ca și cum ai considera că niște sportivi slabi ar putea discredita sportul. Unirea fiind un obiectiv politic, cum altfel poate fi înfăptuită dacă nu prin luptă politică, dacă nu prin preluarea puterii de la stataliști?
Să crezi că Unirea se va „coace” cu timpul și va cădea ca o pară mălăiață în gura lui Nătăfleață, că va veni pe neprins de veste momentul când cetățenii Republicii Moldova îi vor forța pe politicieni să voteze reUnirea Republicii Moldova cu România, că nu e nevoie de partide politice unioniste în Parlament, e cel puțin naiv. Unirea e un proces firesc, inevitabil, dar trebuie să se țină cont că există forțe și în interior, și în afară care îi pot pune piedici.
Va trebui să așteptăm mult și bine momentul Unirii, dacă vom sta cu brațele încrucișate, mai ales în condițiile când adversarii ei, cei care lucrează pentru a ne trage înapoi sub poala Rusiei, vor avea acces la pârghiile puterii, pe care le vom lăsa, „generoși”, la dispoziția lor. Ideea unionistă merge înaintea liderilor noștri. Numărul unioniștilor e în creștere, în pofida imaginii nu tocmai agreabile a unor lideri unioniști, în pofida lipsei unor partide pe măsura așteptărilor noastre.
E mare nevoie de politicieni care să reprezinte în mod onorabil ideea Unirii. Dar aceștia nu vor apărea dacă unioniștii nu se implică în politică, dacă își vor găsi mereu pretexte pentru a rămâne în afara competiției electorale, dacă Unirea nu va fi considerată o prioritate.
Morala celor fără de morală
La alegerile parlamentare din 24 februarie s-au înregistrat trei partide unioniste mai vechi, două dintre care - PL și „Democrația Acasă” – s-au reînnoit și, din punctul de vedere al calității listelor de candidați, nu cedează formațiunii lui Andrei Năstase, care mai are de lămurit alegătorilor participarea sa la escrocheria numită privatizarea „Air Moldova”.
Ce logică perversă i-ar determina pe unii să-i blameze pe tinerii și mai puțin tinerii unioniști pentru că i-ar face concurență în lupta pentru putere marionetei corupte Andrei Năstase și unor tovarăși de-ai săi nu mai puțin marionete? Că e nevoie să îi înlocuim pe cei care au furat mult cu cei care au furat mai puțin?
Nu putem nega că unioniștii și partidele unioniste le strică unora socotelile, dar e dreptul lor să participe la alegeri și întotdeauna un concurent în plus strică niște socoteli. Să spui că ar face jocul lui Plahotniuc prin simplul fapt al implicării e prea de tot, e un șantaj moral din partea celora care, s-o spunem franc, nu pot fi considerați model de moralitate. Și-apoi, după cum se vede, lupta cu oligarhia va dura. Ar însemna aceasta că monopolul partidelor „autentic proeuropene”, PPDA și PAS, trebuie menținut pentru mulți ani înainte? Nu e aceasta o nouă stratagemă de a-i marginaliza pe unioniști, de a-i ține în culise?
Pe de cealaltă parte, e timpul ca unionismul să depășească etapa lozincilor și marșurilor, a chemărilor sentimentale. Unioniștilor, partidelor unioniste le lipsesc, din punctul nostru de vedere, programele concrete, foile de parcurs ale reUnirii, ca alegătorii să înțeleagă cum se poate face și ce le va da reUnirea cu România.
13.08.2025
11:00
2373
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3609
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
89696
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
52073
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
35103
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
35446
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
36083
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
36397
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
36842
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
36544
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
36455
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
36450
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
05.05.2026
02:33
315
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
05.05.2026
01:21
365
Cipul rival Nvidia, favorizat de OpenAI: Cerebras se pregătește de cel mai mare IPO tech al anului 2026
04.05.2026
22:45
376
Modelele de imagini IA, noul motor al creșterii aplicațiilor mobile, depășesc clar chatbot-urile în atragerea de utilizatori
04.05.2026
21:47
835
ULTIMA ORĂ // Alarmă în Justiție: Amenințări cu MOARTEA și atacuri la adresa familiilor magistraților și procurorilor: „Aceste fapte trebuie stopate și sancționate”
04.05.2026
21:39
410
Hackerii exploatează în continuare vulnerabilitatea cPanel pentru a prelua controlul asupra a mii de site-uri web
04.05.2026
21:12
421
Startup-ul Sierra strânge 950 de milioane de dolari pentru a deveni standardul global în experiențe de client bazate pe AI
04.05.2026
20:36
446
Unicul expert al lui Elon Musk în procesul împotriva OpenAI avertizează asupra unei curse globale pentru AGI
04.05.2026
20:31
405
Cer senin și ușoară încălzire în Republica Moldova, marți, 05.05.2026
04.05.2026
19:38
417
Anthropic și OpenAI lansează vehicule de investiții pentru a accelera adoptarea serviciilor de inteligență artificială în marile companii
04.05.2026
19:11
423
41 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Geografie 2026 la Chișinău
04.05.2026
19:10
439
MEC a demis două educatoare și directorul interimar al grădiniței 133 din Chișinău după cazul de violență asupra copiilor
04.05.2026
18:50
489
Maia Sandu întărește cooperarea europeană împotriva traficului de droguri la summitul de la Erevan
04.05.2026
17:28
544
Liderii Europei, reuniți la Erevan pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova și a securității regionale
575
Nouă primării din raionul Rezina se unesc și primesc stimulente de 85 milioane de lei pentru dezvoltare
04.05.2026
16:32
496
Peste 210 milioane de lei, subvenții aprobate în aprilie pentru investițiile fermierilor din Republica Moldova
04.05.2026
14:57
533
Noi automobile pentru centrele de asistență psihopedagogică: sprijin extins pentru copiii cu dizabilități în teritoriu
04.05.2026
14:18
493
MEC și UNICEF formează experți pentru un curriculum practic, centrat pe nevoile reale ale elevilor
04.05.2026
14:11
550
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Bruxelles pentru a consolida cooperarea energetică UE–Moldova și a promova reformele din sector
04.05.2026
11:18
578
250 de milioane de lei pentru 53 de GAL-uri: noi investiții în dezvoltarea rurală prin Programul LEADER 2026–2027
496
Mai puține accidente rutiere în primele luni ale anului, dar aceleași cauze grave în trafic
04.05.2026
10:45
1118
A estorcat cu mult cinism de la o educatoare circa 300.000 de lei, amenințând-o că va ajunge la închisoare pentru că i-ar fi „maltratat” copilul
04.05.2026
07:56
614
Horoscopul zilei 04.05.2026
04.05.2026
00:29
677
Creatorul „This is fine” acuză un startup de inteligență artificială că i-a folosit ilegal banda desenată într-o reclamă
833
Focar de hantavirus pe nava de croazieră MV Hondius în Atlantic: doi morți, un britanic în stare critică
03.05.2026
21:57
761
Studiu Harvard: un model de inteligență artificială depășește medicii de la Urgențe în acuratețea diagnosticului
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.22
1 RON
3.88
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














