Nicolae Negru // De la presa liberă la cea capturată și viceversa

Semne diacritice

Ieri a fost marcată Ziua mondială a libertății presei. La începutul anilor '90, după proclamarea independenței, odată cu apariția primilor lăstari ai presei libere (așa credeam noi), în mediul nostru jurnalistic erau citate cu entuziasm faimoasele cuvinte ale lui Thomas Jefferson despre importanța presei în democrație. Exista atunci un elan suscitat de conștientizarea vocației jurnalistice autentice, a nobilei sale misiuni.

Dacă i-ar fi revenit să aleagă între „a avea un guvern fără ziare sau ziare fără un guvern”, viitorul președinte al SUA ar fi preferat, fără ezitare, ultima variantă, se confesa el unui prieten. Jefferson însă punea o condiție esențială, căreia la noi nu i s-a acordat atenția cuvenită: ca „ziarele să ajungă la fiecare om și acesta să fie capabil să le citească”.

Ideea dominantă a acelei perioade de început pentru presa liberă de la noi era „ziarul/mass-media ca afacere”, conceput pe câteva principii deontologice, printre care jurnalismul obiectiv și echidistant, informarea din cel puțin două surse independente, separarea știrilor și opiniilor...

Astăzi, însă, spusele lui Jefferson nu ne pot produce decât zâmbete amare. Ceva nu a mers cu presa noastră. La drept vorbind, nu a mers mai nimic. În primul rând, a lipsit mediul prielnic pentru afaceri și presa a fost capturată, ca și alte instituții importante ale statului și ale democrației, în scopuri politice și geopolitice. Și, în mare măsură, ea mai rămâne în această stare capturată.

Cererea cea mai mare nu e pentru știri, pentru informație corectă, ci pentru propagandă și dezinformare, pentru manipulare. O mare parte a jurnaliștilor se află pe baricade, răspunzând comenzilor politice, simulând normele deontologice, nu respectându-le cu adevărat. Faptul că unele medii practică propaganda „pozitivă” e la fel de regretabil. Excepțiile reușite sunt prea puține pentru a reprezenta regula.

În condițiile noastre, înfrângerea lui Dodon e aproape un miracol. Se datorează mai mult instinctului, intuiției cetățenilor, decât presei libere. Căci, după cum arată sondajele, majoritatea cetățenilor noștri se „informează” din surse mediatice care dezinformează, afiliată politicienilor, aparținând oligarhilor, aspiranților la îmbogățire prin politică. Nici presa online nu a scăpat de atenția lor.

Condiția lui Jefferson nu e respectată nici pe departe. Puțini dintre cetățenii noștri sunt pregătiți să discearnă, să le identifice din avalanșa de știri pe cele false, mincinoase, căzând pradă ușoară războiului informațional – parte a războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva Occidentului, împotriva României în special.

În epoca „post-adevărului” sau „adevărului alternativ”, rolul presei libere, al jurnalismului onest se complică și mai mult. Va reuși presa noastră să iasă din captivitate sau va rămâne în serviciul politicienilor care o folosesc în interes propriu, aceasta va depinde nu atât de jurnaliști, cât de instituțiile statului și consolidarea democrației în Republica Moldova. Deocamdată acțiunile în acest sens se reduc la blamarea presei adverse, a jurnaliștilor care „se vând” și la retorica bunelor intenții.