Nicolae Negru // De ce s-a supărat Merkel pe Putin
5574
Semne diacritice
Pironiți asupra șirului lung de pretendenți la funcția de președinte al Republicii Moldva, să mai aruncăm câte o privire la unele evenimente importante din afară, cu posibile repercusiuni și asupra noastră. Și nu mă refer, de data aceasta,
O fisură în betonul prieteniei germano-ruse
În sfârșit și politicienii germani au început să conștientizeze nefirescul relațiilor lor privilegiate cu regimul lui Putin, care folosește arma chimică pentru a-și înlătura opozanții sau pe oricine nu place Kremlinului. Și nu numai arma chimică, și nu numai în Rusia. Cazul Navalnîi, otrăvit, după cum au stabilit medicii germani „fără echivoc”, cu o varietate a agentului neurotoxic „Noviciok”, a fost picătura care a umplut paharul indulgenței germane în raport cu partenerul de suflet și principalullor furnizor de gaze naturale din est.
De menționat că, până
Kremlinul așteaptă „probe”
Sigur, Rusia se victimizează, ca de obicei, așteaptă „probe” de
„Eu sper că rușii nu ne vor forța să ne schimbăm poziția față de Nord Stream
Lunea trecută, Angela Merkel a sprijinit public poziția lui Maas, confirmând astfel schimbarea de atitudine în raport cu Rusia. S-au făcut și calcule economice în legătură cu o posibilă renunțare la „Nord Stream 2”, în care s-a investit până acum peste 12 miliarde de euro. Acestea arată că Germania se va descurca fără cantitatea suplimentară a gazului rusesc.
Geopolitica gazoductului
Germania nu a ținut cont de protestele Poloniei și ale Țărilor Baltice, care invocau miza geopolitică agazoductului, construit pentru a elimina Ucraina din calea gazului rusesc spre Europa. Și președintele SUA, Donald Trump, s-a pronunțat împotriva proiectului, în condițiile în care acesta ar consolida dependența Europei față de Rusia, iar Congresul american a aplicat sancțiuni care au determinat suspendarea temporară a construcției gazoductului.
Nici ocuparea Transnistriei, a Osetiei de Sud și a Abhaziei, a Crimeii și a Donbasului, nici pierderea de mii de vieți omenești în „conflictele” menținute de Rusia în perimetrul foste URSS, nici doborârea avionului cu 298 de pasageri deasupra Ucrainei nu a clintit dorința Germaniei de a construi „Nord Stream 1” (dat în exploatare la 8 noiembrie 2011) și „Nord Stream 2”.
Realpolitikul german presupunea în mod evident ignorarea apelurilor alarmante din partea vecinilor estici și strângerea continuă a relațiilor cu Rusia peste capetele aliaților. Până și sancțiunile, în mare parte simbolice, aplicate de UE Rusiei, după ocuparea Crimeii, li se păreau rusofililor germani insuportabile, chemând la ridicarea acestora.
Împărțirea Europei
Relației „speciale” dintre Germania și Rusia îi „datorăm” în mare măsură faptul că statelor Parteneriatului Estic nu li se deschide perspectiva intrării în UE.
Suveranitatea și independența Republicii Moldova, a Ucrainei, Georgiei etc., a fost transmisă fără remușcări în mâinile lui Putin, respingându-se demagogic împărțirea Europei în sfere de influență, dar acceptându-se de fapt.
Vrând să împace Rusia, Merkel îi stârnește pofta de revanșă, o susține indirect în planurile expansioniste, ca apoi să se așeze la masă cu Putin, ca să rezolve „conflictele” pe care tot el le-a creat. (De altfel, Andrei Ilarionov, care l-a consiliat cândva pe Putin în probleme economice, a stabilit că în perioada cât președinte a fost Dmitri Medvedev, asasinatele opozanților încetase, fiind reluate după ce Putin a revenit în scaunul de președinte al Federației Ruse.)
Orgoliul german
De ce dar otrăvirea lui Navalnîi i-a sensibilizat, i-a scandalizat atât de tare pe nemți, dacă până la el regimul lui Putin a eliminat, inclusiv prin otrăvire, multe alte persoane indezirabile, care luptau împotriva regimului actual și deranjau mult? De ce asasinarea lui Boris Nemțov, un alt lider proeminent din opoziție, împușcat, în 2015, la o azvârlitură de băț de zidurile Kremlinului, nu a rezonat la fel în mediul politic german, nu a atins coardele morale ale nemților, așa încât să nu se ajungă la „Nord Stream 2”?
Probabil nu morala, ci altceva i-a determinat pe politicienii germani să discute azi despre rostul gazoductului „Nord Stream 2”, care îi oferă lui Putin o nouă pârghie de influență asupra Germaniei și a Europei în general. Dacă ar fi contat morala, „Nord Stream 2” ar fi fost respins în proiect.
Cu un stat-criminal nu construiești nimic în comun. Dacă nu probleme de morală, de respect față de viața și libertățile omului, al frontierelor, suveranității statelor vecine cu Rusia, ce anume îi motivează pe nemți să se pronunțe azi împotriva gazoductului rusesc? Orgoliul? Faptul că servicile secrete rusești operează în Germania ca la ele acasă, scotocind prin poșta lui Merkel, intoxicând spațiul informațional?
Motivul poate fi oricare. Cu siguranță, Rusia va ști cum să-i împace pe decidenții de
13.08.2025
11:00
2459
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3693
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
93359
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53708
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36694
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
37039
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37687
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
37973
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
38435
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
38136
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
38024
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38042
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
34
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
308
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
460
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
368
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
338
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
520
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
450
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
450
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
386
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
435
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
425
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
415
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
454
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
545
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
488
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
460
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
521
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
793
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
487
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
515
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
808
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
706
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
573
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
544
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
873
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














