Nicolae Negru // De ce România trebuie să ajute Republica Moldova?
5858
Semne diacritice
Vai, vai, vai... Moscova își manifestă din nou insatisfacția față de modul „nedemocratic” în care este tratată opoziția în Republica Moldova. Firește, fără să scape din vedere atitudinea Chișinăului față de „spețoperația” militară pe care o desfășoară Rusia în Ucraina.
„Noi, firește, urmărim și vedem cum, pe de o parte, actuala conducere a Republicii Moldova încearcă să promoveze o agendă antirusă, să promoveze ideea despre primejdia efemeră, face tot posibilul ca să se distanțeze politic și prin alte metode de ideea oricărei interacțiuni cu Rusia”, iar, pe de cealaltă parte, autoritățile Republicii Moldova „întreprind acțiuni destul de dure, care cu greu se potrivesc noțiunii de democrație, referitor la partidele de opoziție”, a declarat, pentru TASS, Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus.
„Este imposibil să fii de acord cu aceasta, fiindcă e în contradicție absolută cu însăși ideea de proces democratic, de concurență democratică a forțelor politice”, a mai explicat la modul serios dl Peskov.
Stăpâniți-vă râsul, stimați cititori, chiar dacă vă pare amuzantă grija Moscovei pentru democrația noastră, mai amuzantă ar fi putut fi doar grija pentru consumul de votcă pe plaiul mioritic în detrimentul soldului demografic. Însă nu e de glumă. Nu contează de unde o fi auzit gaspadin Peskov despre „proces democratic”, „concurență democratică” (posibil, de la fiică-sa, stabilită cu traiul în SUA) și nici faptul că reprezintă un regim care își împușcă opozanții lângă zidul Kremlinului sau, pur și simplu, îi extermină cu „Noviciok”, iar pe cei mai rezistenți, care supraviețuiesc. îi bagă în Gulagul reciclat. Contează De Ce anume se agită Moscova în legătură cu procesele penale intentate lui Dodon, Tauber și altor politicieni de la Chișinău!
Doar nu e pentru prima dată când procurorii dau iama în politicienii noștri din opoziție. Înainte de Dodon, 13 foști deputați suspectați de „îmbogățire ilicită” au fost percheziționați, iar o parte din ei reținuți de CNA, dar Moscova nu s-a prea deranjat până nu demult, nu și-a manifestat atitudinea, băgându-și nasul unde nu-i fierbe oala. De ce dar și-a pierdut cumpătul acum? Fiindcă sunt vizați politicieni proruși?
E și asta, desigur, dar nu numai. Mult mai grav, privind de pe zidul Kremlinului, pare faptul că de data aceasta procurorii s-au apucat de problema finanțării partidelor și s-ar putea ajunge la interzicerea unora dintre ele, dacă se dovedește că sunt întreținute cu bani furați sau sunt finanțate de FSB. Deși Peskov vorbește despre democrație, însănătoșirea sistemului nostru democratic nu convine Moscovei, altul e scopul ei: statu-quo, să nu să se schimbe nimic esențial, fiindcă un sistem partinic sănătos o lipsește de o pârghie de influență asupra politicii interne și externe a Republicii Moldova, o pârghie poate nu mai puțin importantă decât pârghia Gazpromului, căci e mai puțin vizibilă.
Cum ar destabiliza ea Republica Moldova, cum ar ține guvernarea în șah continuu, dacă Dodon e băgat la închisoare, iar Șor, Platon, Plahotniuc nu vor mai putea plăti și dirija de peste mări și țări răsturnarea guvernării PAS? Moscova poate închide robinetul conductei de gaz, poate opri Centrala de la Cuciurgan, există Tiraspolul, Comratul, care pot contribui la scenariul diversionist, dar rolul decisiv le revine totuși cetățenilor flămânzi și înghețați, „maselor” dezamăgite, disperate, doritoare de „viața nouă”, promisă de Voronin (la rugămintea lui Ilan Șor, consultat de Doru Petruți), care să iasă în stradă „cu furcile”, la chemarea lui Dodon (căci cine altul, dacă nu un absolvent al „Sorbonei” de la Petricani își mai poate imagina cetățeni cu furcile prin Chișinău, atacând „Bastilia” - penitenciarul 13?).
Prin „agenda antirusă” atribuită Chișinăului, Peskov „picură” în paharul aceluiași „narativ” că Occidentul transformă Republica Moldova în „a doua Ucraină”, că actuala guvernare nu ar fi independentă (Dodon și tovarășii săi promovează cu zel acest mesaj), că „tiranicei” Maiei Sandu nu i s-ar permite să meargă la Moscova, ca să se întâlnească cu Putin, pentru a obține un preț mai bun la gazele naturale livrate de Gazporm (după cum lui Zelenski nu i s-ar permite să capituleze, să se așeze la masa negocierilor și să accepte că teritoriile ocupate de armata rusă sunt ale Rusiei).
Nu pare întâmplătoare nici „scurgerea” pe care Serghei Șoigu, mâna dreaptă a lui Putin, a făcut-o ieri în prezența generalilor ruși: că prin „spețoperația” din Ucraina începe de fapt refacerea Uniunii Sovietice. Este un mesaj adresat nostalgicilor, „coloanei a cincea” din statele vecine, ca ea să fie pregătită să se implice.
În acest context, capătă sens și zilnicele amenințări cu bombe pe teritoriul Republicii Moldova. Într-adevăr, pare o bătaie de joc, o demonstrație zilnică a neputinței instituțiilor statale, se creează un fundal de agresiune la adresa guvernării, de vulnerabilitate a acesteia, care să-i provoace, să-i încurajeze pe cei nemulțumiți.
Există mai multe semne că la Chișinău se coace ceva. Fiți de acord că o „revoluție” care să răstoarne guvernul „antirus”, „neindependent” și să instaleze altul care să ceară aderarea la „Rusia istorică” ar drege un pic imaginea lui Putin, sluțită din cauza „spețoperației” criminale din Ucraina.
„De ce România trebuie să ajute Republica Moldova?” - se întreabă tocmai acum George Damian, un respectabil jurnalist și istoric de peste Prut, enumerând o serie de „păcate” ale actualei guvernări, care nu o fac diferită, din punctul său de vedere, de celelalte, moldoveniste.
„Ca să nu fie reocupată de Rusia”, este răspunsul nostru.
13.08.2025
11:00
2359
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3599
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
88993
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
51770
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
34804
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
35145
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
35785
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
36096
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
36540
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
36243
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
36156
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
36150
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
01.05.2026
01:29
35
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
223
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
312
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
284
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
311
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
348
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
411
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
338
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
474
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
425
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
372
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
402
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
582
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
481
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
534
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
563
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
602
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
698
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
643
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
527
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
604
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
561
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
602
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
586
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
05:06
654
Amazon și Meta presează autoritățile din India să limiteze dominația Google Pay și PhonePe în plățile UPI
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














