Nicolae Negru // Cu Europa sau cu Asia, cu România sau cu Coreea de Nord?

Semne diacritice

O imagine de un simbolism penibil: Kim Jong-un și Putin stând unul lângă altul, într-o mașină decapotabilă de producție occidentală deplasându-se prin Phenian... Ridicând câte o mână și împreunându-le deasupra capetelor sale, ei salută cu cealaltă mulțimea de copii, de tinere coreence în straie multicolore cu predominarea roșului aprins, strigând în neștire, făcând mișcări ce exprimă euforie, entuziasm și adorație totală, peste margini, cu un jenant abandon al măsurii de civilizație, potrivit la vederea unor zei juche, nu a unor președinți moderni într-o mașină decapotabilă din cele mai moderne. Putin, era evident, nu se simțea în apele sale, gradul și formele de adorație pe care i-l arată rușii nu se compară cu al nord-coreenilor, el nu putea să nu-și dea seama că drumul pe care merge împreună cu președintele nord-coreean duce spre trecut, nu spre viitor.

Un alt moment rușinos: membrii delegației oficiale ruse, printre care Serghei Lavrov și alți miniștri și vice-premieri ai guvernului rus, inclusiv noul ministru al Apărării Victor Belousov, au fost scoși afară din sala de negocieri, pentru că ar fi făcut greșeala de a intra acolo înaintea președintelui Kim Jong-un.

Vizita lui Putin la Phenian reflectă disperarea, nu puterea sa, scrie Time. Într-adevăr, el a mers acolo nu cu statut de lider al unei supraputeri, căci după o operație militară specială ce trebuia să dureze, conform propriului anunț, câteva zile, dar durează deja mult peste doi ani, cu pierderi enorme, rușinoase, nevoit să ceară ajutor străin, nu ai cum să te pretinzi supraputernic, chiar dacă mai poți speria lumea cu bombele tale nucleare. Războiul s-ar termina în două săptămâni, dacă Occidentul nu i-ar mai livra armament Ucrainei, consideră Putin, dar nu ar dura mult nici dacă armata rusă nu ar primi rachete și obuze din Coreea de Nord sau Iran. Asta nu o spune, dar nu poate să nu o recunoască în sinea sa președintele rus.

Vizita lui poate fi privită și ca un gest de recunoștință, - a și mulțumit, bâlbâindu-se, liderului nord-coreean pentru ajutor militar, ca să poată cere mai mult în continuare. El este prieten de nevoie cu Kim Jong-un, care îl ajută să-i înfrângă pe ucrainenii ajutați, la rândul lor, de țările occidentale.

Prietenia ruso-nord-coreeană e o necesitate pentru ambii dictatori, care s-au pomenit izolați, un fel de paria, pe Kim Jong-un chiar nu-l vizitează nimeni, prin urmare ar avea nevoie din când în când să schimbe niște cuvinte cu egalii săi. Poporul nord-coreean, suferind în tăcere pentru izolarea conducătorului adorat, a apreciat gestul lui Putin, căruia i-a luat 24 de ani ca să înțeleagă cât de valoros este omologul său nord-coreean, semnând cu el și un acord de parteneriat atotcuprinzător, inclusiv militar, blamând politica hegemonică a Occidentului și sancțiunile aplicate Coreei de Nord, nu fără participarea Rusiei. Dacă dorea să oprească sancțiunile, Putin putea să-și folosească dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU, dar nu a dorit. Ce s-a schimbat de atunci? El a invadat Ucraina...

Parteneriatul a doi dictatori răzbunători, având pretenții teritoriale față de țările vecine nu poate să nu trezească îngrijorări. Putin conduce Rusia pe o traiectorie nu numai periculoasă, ci și compromițătoare, umilitoare pentru ea, punând-o în dependență vasală de China, de Iran și, în sfârșit, de Coreea de Nord. Și dacă Rusia nu mai arată ca o supraputere, nici Putin nu se mai bucură de statutul respectiv, e nevoit să curteze, să se umilească în fața liderilor acestor state...

Paradoxal, el nu ar fi ajuns la această umilință, dacă asigura în Rusia o minimă democrație, dacă nu ceda tentațiilor dictatoriale. Ideea de a ataca Ucraina, pe care a recunoscut-o ca stat suveran și independent, putea fi combătută în Consiliul Suprem de Securitate al Federației Ruse, dacă ar fi îndrăznit măcar unul din membrii săi să spună ce gândește. Apoi, Duma de Stat putea să oprească acțiunile criminale, dacă deputații ar fi reprezentat cu adevărat interesul poporului rus. Nici măcar un vot împotrivă nu a fost ridicat. Și poporul rus putea să iasă în stradă ca să protesteze împotriva războiului, dar nu a ieșit decât foarte puțini...

Șor și șoriștii, dodonii, gorganii et eiusdem farinae ne îndeamnă să mergem spre Rusia, unde o minte bolnavă de imperialism poate trimite la moarte sute de mii de oameni pentru a omorî alte sute de mii, pentru a distruge și a cuceri un teritoriu populat de „același popor” sau de un „popor frățesc”? Niciodată nu a fost atât de evident ca acum că trebuie să ne ținem cât mai departe de Rusia, să mergem în direcția opusă. Că Occidentul, oricâte probleme ar avea, apără niște principii care merită a fi apărate, căci au asigurat pacea de până ieri în Europa. O pace al cărei preț îl conștientizăm abia după ce am pierdut-o. Nu putem fi complici la crimele de război, la genocid, susținând-l pe Putin, deschis sau tacit, nu ne este în drum nici cu Rusia, nici cu Coreea de Nord...