Nicolae Negru // Cine e mai mare patriot
6017
Semne diacritice
După avizul pozitiv de vineri al Comisiei Europene la cererea de aderare la UE, depusă de Republica Moldova, ședința comună a parlamentelor României și Republicii Moldova, desfășurată sâmbăta trecută la Chișinău, a reprezentat, în aparență, o altă direcție de politică externă reușită a actualei guvernări.
Însă coincidența în timp a acestor două evenimente istorice - primul pas simbolic pe calea aderării oficiale la UE și prima întrunire, nu mai puțin simbolică, a instituțiilor puterii reprezentative din ambele state românești - nu e deloc întâmplătoare. Ele sunt legate atât prin rolul pe care l-a jucat și-l are a juca în continuare Bucureștiul în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, cât și prin conștientizarea acestui efort de către autoritățile de la Chișinău. Trebuie să recunoaștem că, în sfârșit, avem la guvernare politicieni care nu sunt doar proeuropeni, de aceștia am mai avut, ci și capabili, paradoxal, să înțeleagă că drumul spre Europa trece prin România.
Spunem paradoxal, fiindcă Maia Sandu și PAS au afișat în alegerile prezidențale din 2020 și parlamentare anticipate din 2022 lozinca „fără geopolitică”. Unii proeuropeni care au guvernat până nu demult au preferat să meargă în Europa prin Ungaria și chiar Polonia, doar să nu treacă prin România. Ca să nu mai vorbim de cei porniți în Europa prin Vladivostok.
Firește, subiectul reUnirii nu a putut fi evitat la forumul comun al deputaților de pe ambele maluri ale Prutului. Însă tonul pe care l-au dat președinta Maia Sandu și președintele legislativului de la Chișinău, Igor Grosu, urmați de președinții Senatului României, Florin Câțu, și al Camerei Deputaților din Parlamentul României, Marcel Ciolacu - „ne vom uni în cadrul Uniunii Europene” - nu a fost apreciat de unioniștii care își pierd răbdarea, care consideră că Unirea, ca act de justiție istorică, este singura cale reală de a ne integra în UE. Desinestătător ne va lua câteva zeci de ani să atingem acest obiectiv, dacă ne bizuim pe spusele unor lideri europeni ca Emmanuel Macron.
„Reunirea Republicii Moldova cu România este aceeași integrare europeană într-un ritm accelerat”, afirmă ex-deputatul, Ambasadorul Iurie Reniță. Pare axiomatic. Dar nu este greșită și afirmația inversă: integrarea europeană este de facto aceeași reUnire. Diferența între aceste obiective e simbolică și poate fi neglijată la etapa dată, acesta se arată a fi unghiul de vedere al liderilor politici aflați la guvernare în România și Republica Moldova.
După avizul de vineri al Comisiei Europene, nu se mai poate spune că intrarea în UE e posibilă numai prin România și e de presupus că polemica dintre unioniști și proeuropeni se va construi pe viteza de aderare la UE. Privind însă obiectiv argumentul că, în condiții „normale”, reunificarea directă e mai rapidă decât în cadrul UE, nu mai pare o axiomă.
Principalele piedici care stau în calea reUnirii, dar lipsec, cel puțin aparent, pe drumul integrării europene sunt următoarele: 1) opinia cetățenilor Republicii Moldova, peste 60 la sută ar vota pentru UE, în timp ce pentru Unirea Republicii Moldova cu România și-ar da votul circa 40 la sută din alegători; 2) și minoritățile etnice vor fi mai simplu de convins să accepte aderarea la UE, decât reUnirea cu România; 3) Rusia se poate opune integrării cu mai puțină eficiență decât reunificării, fiindcă, în primul caz, ea nu dispune de pretexte formale și își păstrează mai multe pârghii de influență asupra spațiului dintre Nistru și Prut decât în cel de-al doilea. 3) în condițiile actuale, UE va susține, inclusiv financiar, integrarea Republicii Moldova, dar s-ar împotrivi, prin efortul unor state europene, reîntregirii României.
Reunificarea după modelul german nu este exclusă, „acest lucru nu-i poate fi refuzat, în eventuale condiții vitrege, națiunii române”, a declarat în discursul său din Palatul Republicii senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă în Senatul României, îndemnându-i pe deputații de la Chișinău să apeleze la sprijinul României în cazul unei „anumite evoluții militare” dinspre Marea Neagră. Dar dacă lucrurile „vor merge bine” în direcția integrării europene, „ne vom unifica acolo, în Uniunea Europeană, alături de ceilalți”, „istoria a fost așa cum a fost” și trebuie să ne împăcăm cu aceasta, consideră senatorul român.
Cum vor evolua lucrurile în realitate, nu se știe, Putin a eliberat din sticlă duhul războiului și consecințele nu mai depind numai de el. Ar fi însă iresponsabil, irațional, dacă unioniștii și europeniștii s-ar încăiera acum pentru a demonstra cine e mai mare patriot. După cum s-a văzut duminică în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, unde au fost aduși să „protesteze” și să ceară „o viață nouă” câteva mii (nu erau în mod evident „zeci de mii”) de oameni, există suficiente forțe politice pornite să clatine barca Republica Moldova.
13.08.2025
11:00
2359
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3601
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
89043
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
51790
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
34824
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
35166
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
35804
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
36116
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
36561
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
36262
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
36176
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
36168
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
01.05.2026
08:42
44
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
380
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
376
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
417
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
416
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
445
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
535
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
445
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
462
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
485
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
532
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
458
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
601
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
536
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
458
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
497
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
689
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
551
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
618
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
644
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
718
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
785
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
728
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
620
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
685
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
Horoscopul zilei 01.05.2026
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














