Cine a atentat la integritatea corporală a lui Dodon?
15520
Semne diacritice
Nu ar fi meritat să scriem despre accidentul lui Dodon, dacă aghiotanții săi, Ceban, aluziv, apoi Bătrâncea, în gura mare, nu ar fi speriat lumea că s-a comis un atentat la viața scumpului lor președinte. Un atentat e o chestiune gravă, nu poate fi trecută cu vederea, chiar dacă experții consideră că o asemenea interpretare e rodul unei fantezii bogate, nu a unei analize profesioniste.
Șoferul camionului a făcut greșeala de a se speria de cortegiul prezidențial și de a frâna brusc pe o șosea umedă, pierzând controlul asupra volanului, mi-a spus vecinul, un șofer cu experiență solidă, uitându-se la imaginile video publicate de presă. Nu e o acțiune premeditată, la viteza cu care se deplasa, virajul pe contrasens s-ar fi soldat inevitabil cu răsturnarea camionului, dar acesta a rămas în picioare, a mai afirmat el.
S-o fi gândit socialiștii să profite de nenorocul lui Dodon pentru a-și pompa puțin balonul electoral, care în ultima vreme se cam dezumflă, sau chiar le vin prin cap idei sperioase cu privire la securitatea fizică a liderului lor, după tranzacția cu Erdogan, care s-a angajat să repare Președinția și să o mobileze, dacă autoritățile moldave îi expediază încătușați pe profesorii de la liceele „Orizont”?
Frica, se știe, are ochi mari. Dar e adevărat că una e să faci niște declarații nu tocmai înțelepte despre Crimeea sau unioniști, să te dai mare și tare în fața consătenilor de
El pare să înțeleagă diferența, căci s-a grăbit să-și decline responsabilitatea, spunând că SIS-ul nu se mai află în subordinea președintelui, imitând necunoașterea situației și cerând „informații suplimentare”. Dacă cei extrădați sunt ceea ce pretinde SIS-ul că sunt – niște complici ai teroriștilor - atunci da, Dodon are oproblemă de securitate, trebuie să se teamă de integritatea sa corporală. Până la clarificarea situației, el ar face bine să renunțe la clădirea Președinției, să-și decline paternitatea tranzacției cu Erdogan, dând toată vina pe Plahotniuc, care e păzit mai bine, și să se roage la biserică pentru sănătatea și viața profesorilor vânduți mișelește.
Și ar mai face bine să nu se umfle în pene, să nu pretindă că este ceea ce nu este. Și, firește, să circule mai prudent, cu viteză normală, fără girofar și convoi, care sperie șoferii. Cum de altfel a promis că va proceda în campania electorală.
xxxx
Spune Candu că SIS-ul îi urmărește de prin 1998 pe cei „expulzați”. Și tocmai acum, când Erdogan a început să-i vâneze, s-au gândit profesorii turci să ofere SIS-ului dovada pericolului lor pentru securitatea Republicii Moldova? Ce ciudat! ce bizar! și ce coincidență!
Așa-zisa expulzare este de fapt o extrădare. Dacă ar fi fost expulzate, cele șapte persoane indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova aveau să fie escortate până la aeroport sau frontieră, lăsați acolo să-și aleagă liberi destinația finală. În cazul dat, au fost transportați direct în mâinile lui Erdogan, care consideră că ei „nu au dreptul la viață”.
Această confuzie, expulzare în loc de extrădare, este premeditată. Conform Constituției (art. 19) și a legislației Republicii Moldova, inclusiv „reglementarea juridică în cooperarea internațională”, pentru extrădare e nevoie de o hotărâre judecătorească, iar orice hotărâre judecătorească poate fi atacată în instanța superioară, iar aceasta cere timp. Se vede că Dodon nu are răbdare să se mute în Președinția restaurată, iar Erdogan punea condiții: mai întâi profesorii, apoi scaunele (fotoliile).
De altfel, Ziarul de Gardă își mai amintește că, în iunie 2017, Dodon a beneficiat, împreună cu familia sa, de o vacanță, într-un hotel de lux, pe țărmul turcesc al Mării Mediterane, un cadou generos de
Și fiindcă am pomenit de cap… Dintre toate acțiunile („audieri” în Parlament, „informații suplimentare” etc.) menite să ne convingă că profesorii expediați lui Erdogan nu sunt victimele unei tranzacții mârșave, criminale, cea cu „evacuarea” Ambasadei de
Fiindcă au fost încălcate drepturile și libertățile unor cetățeni străini, fiindcă le-a fost îngrădit accesul la justiție, garantat de Constituție, fiindcă au fost tratați ca marfă, nu ca oameni, ar fi momentul să intervină Procuratura Generală Reformată. Acesta e un adevărat test al independenței sale. Domnule Harunjen, aveți cuvântul!
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
18.08.2026
23:18
18.08.2026
23:10
18.08.2026
20:48
18.08.2026
20:30
18.08.2026
19:59
18.08.2026
18:42
18.08.2026
18:16
18.08.2026
18:14
18.08.2026
17:59
18.08.2026
17:53
18.08.2026
17:47
18.08.2026
17:39
18.08.2026
17:31
18.08.2026
16:51
18.08.2026
16:50
18.08.2026
16:12
18.08.2026
15:22
18.08.2026
14:45
18.08.2026
14:19
18.08.2026
14:09
18.08.2026
13:56
18.08.2026
13:54
18.08.2026
13:54
18.08.2026
13:50
18.08.2026
13:49
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026















