Nelly Ciobanu va cânta cu fiica sa
8141
Sursa: Facebook
Nelly Ciobanu este mamă, soție și interpretă, ceea ce îi consumă mult timp și energie, însă reușește să le îmbine cu succes pe toate. Interpreta se ocupă intens atât de cariera sa muzicală, cât și de educația fiicei sale și îi răspunde la toate întrebările care o macină la vârsta ei. Artista spune că implicarea totală a părinților e primordială, iar Mirela nu duce lipsă de atenție și comunicare. Interpreta a dezvăluit pentru Ziarul NAȚIONAL la ce proiecte muzicale lucrează, ce planuri de vacanță are, dar și cum își petrece timpul atunci când se află în sânul familiei. Nelly Ciobanu a menționat că petrece mult timp muncind şi imprimând noi melodii. Astfel, artista va lansa în scurt timp o nouă melodie şi promite că în viitorul apropiat vor urma şi altele.
O piesă cu Mirela
Nelly Ciobanu va lansa curând o nouă piesă, care îi va completa repertoriul. Mai mult, deoarece se apropie Ziua Internațională a Copiilor, artista a pregătit un duet și cu fiica sa, Mirela. Ele vor cânta în cadrul concertului „Copii cuminți cu vedete părinți”, care are loc anual la Palatul Național. „Acum lucrez intens la noua mea melodie, care curând va fi mediatizată și va putea fi audiată de public. Iar Mirela va fi implicată împreună cu mine la concertul pentru copii.”
Ar fi mândră, dacă fiica îi va călca pe urme
Artista susține că și-ar dori ca Mirela să devină interpretă, însă nu poate decide în locul ei. „Fetița mea termină luna aceasta clasa a doua și, imediat cum iese în vacanță, va merge la tabără pentru două săptămâni. Referitor la planurile muzicale pentru fiică, mama cu tata o vor susține în orice moment, dacă ea va decide să meargă pe calea muzicii. Chiar voi fi mândră și bucuroasă, i-aș deschide ochii și i-aș oferi sfaturi utile. Depinde de ea deja, încă e devreme să presupunem. Tot ce pot să spun este că ea cântă bine și are auz muzical. Profesorul de pian mereu îmi spune că e talentată”, susține Nelly Ciobanu.
Planuri de vacanță
Chiar dacă pe timp de vară artiștii nu prea au de lucru și sunt mai pasivi, Nelly Ciobanu ne-a declarat că pentru ea este complicat să găsească timp liber pentru vacanță, întrucât are foarte mult de muncă. „Cu siguranță, vom pleca împreună cu familia în vacanță, însă nu știu în ce perioadă. Încă nu am planificat nimic din cauza programului meu încărcat. Ceea ce pot spune acum e că vom pleca la mare, dar după ce îmi îndeplinesc obligațiunile”, a declarat artista.
Familia, pe primul loc
Timpul liber, Nelly Ciobanu obișnuiește să-l petreacă cu familia, iar ocupația preferată este plimbarea prin pădure. „Imediat cum s-a încălzit afară, am fost cu soțul și fiica să admirăm natura. Ne place foarte mult să strângem flori, pe care evident că nu le rupem de la rădăcină, fiindcă avem grijă de natură. Când suntem toți trei împreună, nu ne plictisim niciodată, mereu avem ce să ne spunem. Discuțiile noastre sunt interesante și utile pentru Mirela. Consider că unele lucruri din viață trebuie neapărat spuse copilului de pe acum. Apar foarte multe întrebări la vârsta ei, iar noi ne străduim să le găsim răspunsuri inteligente, bine gândite, adecvate și delicate.
Și-ar dori al doilea copil
Deși a fost rezervată în a ne declara dacă planifică să mai aducă pe lume un copil, interpreta a dat de înțeles că nu ar fi împotrivă și că și-ar dori acest lucru. „Va fi așa cum va dori Dumnezeu. Eu îmi doresc, dar nu pot prezice nimic”, a conchis interpreta.
11.09.2019
10:18
20.05.2019
11:00
31.01.2019
17:40
31.01.2019
17:20
30.01.2019
17:40
18.01.2019
20:03
16.01.2019
12:39
11.01.2019
12:42
25.12.2018
13:02
21.12.2018
17:40
17.12.2018
09:03
14.08.2026
02:28
14.08.2026
02:19
14.08.2026
01:57
14.08.2026
01:29
14.08.2026
00:50
14.08.2026
00:16
14.08.2026
00:08
13.08.2026
23:39
13.08.2026
23:16
13.08.2026
22:37
13.08.2026
22:29
13.08.2026
22:13
13.08.2026
22:01
13.08.2026
20:32
13.08.2026
19:31
13.08.2026
19:14
13.08.2026
19:13
13.08.2026
18:50
13.08.2026
18:19
13.08.2026
18:15
13.08.2026
18:14
13.08.2026
17:48
13.08.2026
17:29
13.08.2026
17:18
13.08.2026
17:05
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
Trump, confruntare tensionată la Camp David cu şeful Pentagonului pe tema stocurilor critice de rachete şi penuriei de muniţie
Ce au descoperit cercetătorii după ce o rachetă SpaceX s-a prăbușit pe Lună
Lanț de incidente la giganții tehnologici: cum au scăpat modelele de inteligență artificială de sub control în mediile de testare
Rusia susține că a doborât 605 drone ucrainene în 20 de regiuni și Crimeea, atac masiv asupra unui centru Wildberries și în Iaroslavl

















